Regal Literar

,,Prefer să devin cenușă ș-apoi să renasc la loc.” (Andrei Cornel Gugulea)

Într-o perioadă în care mulți își prelucrează esențele și nu își găsesc Calea, ignorând Voia și punându-și scopul iluzoriu, individual, și ego-ul deasupra lucrării duhovnicești, regăsim și oameni care trăiesc tocmai la celălalt pol, nordic, în care smerenia, milostenia, iubirea, sacrificiul și pocăința sunt simțite cu adevărat, nu invocate într-o deșărtăciune, doar pentru a sugera apartenența la Bine, unii înșelându-se pe ei înșiși, dar și pe alții care rătăcesc în aceeași lumină artificială. Regal Literar publică, prin grijă poetului Ovidiu Răduță, un tânăr autor creștin, ale cărui poezii trezesc starea duhovnicească și ale cărui simțiri sunt autentice, transpuse sincer în Cuvânt poetic, fără artificii care explodează câteva secunde, apoi mirosind urât și lăsând deșeuri. Un exemplu că poezia rezistă, că și tinerii își găsesc originea și că valorile nu dispar, ci doar își fac loc mai greu într-o lume a ignoranței, în care oamenii preferă comoditatea superficialității sau sunt speriați de profunzimi și noblețe. Andrei Gugulea, în vârstă de 26 ani, își filocalizează viața în poezie, mărturisind că ,,El răspunde la chemare”, o mărturie rar întâlnită în poezia tânărului contemporan, unde se regăsesc, de cele mai multe ori, patimile ,,sângelui” și ,,veninului” unor suflete care acceptă să fie înșelate și, prin urmare, să rătăcească.  Andrei Cornel Gugulea s-a născut la Slobozia, județul Ialomița, pe 9 iunie 1995. Din copilărie a simțit dorința puternică de a urma o cale profund religioasă și decide să urmeze cursurile Seminarului Teologic Ortodox ,,Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia. În 2012, mânat de dorința de a-și aprofunda chemarea spirituală, alege să facă ucenicie, 3 ani, la Parohia ,,Sfinții Constantin și Elena” din Giurgeni, Ialomița. În tot acest timp descoperă puterea logos-ului și așterne pe hârtie trăiri despre lume, viață și Dumnezeu, transpunând, atât proză cât și în poezie, gânduri și stări adunate.

 

Autor: Andrei Cornel Gugulea

 

Curat

 

Două stări amestecate

Îmi țin sufletu’-‘mpietrit.

Vreau să fug, să plec departe

De lume, de ce-am iubit.

Simt cum mor pe dinăuntru,

Mistuit de tot, de timp.

 

Este a mea libertate:

Rănile-mi să nu le simt.

Iar de-mi vindec dintre ele,

Ori de îmi rămân de tot,

Prefer să devin cenușă

Ș-apoi să renasc la loc.

 

N-am să mai revin acolo,

Unde m-am simțit rănit.

Voi schimba totul de-ndată,

Ca și când n-a fost nimic.

Iar totul ce-a fost odată,

Nu-mi mai este potrivit.

 

Jumătatea-mi cea curată

În lumină am s-o pun,

Iar pe cea întunecată

N-am s-o mai hrănesc de-acum.

Separate-mi sunt de-‘ndată,

Fără numitor comun.

 

Iar de vine iar furtuna

Peste tot ce-am înnoit,

Ies pe frontul vieții mele,

Ies și lupt să mă ridic.

 

Căci învins vei fi doar dacă

Accepți mut să rămâi mic.

 

 

 

Om sunt

 

Mintea-mi e un labirint

Unde viața des mi-o plimb.

Din grădina de amar

Îi torn vieții în pahar

Și o-îndemn să bea încet,

Că sunt dăți când simt c-o pierd.

 

Iar când o simt că cedează,

Îi zâmbesc și-i spun: Stai trează!

Deși sunt momente în care

Nu-mi răspunde la chemare,

Din prea multă supărare;

Ce o macină, o doare!

 

Și de-o văd așa rănită,

Îi spun inimii s-o simtă

Și să-i vină-n ajutor,

Vieții să-i fie ușor.

Iar când simt că-i vindecată,

O duc la suflet la poartă.

 

Aici bate, strigă tare,

El răspunde la chemare

Și-o atinge, o privește,

O ascultă, o iubește,

O îmbrățișează-ușor,

Și-i șoptește: E un OM!

 

 

 

Cu tine, Doamne

 

Dintr-un pumn de tină,

Doamne, m-ai zidit,

Viață prin suflare,

Tu mi-ai dăruit.

Din neascultare,

Eu, făptura Ta,

M-am apropiat,

De lucrarea rea.

 

Iar acuma, Doamne,

Robit de păcat,

Vin să-ți cer iertate,

Fiindcă te-am uitat.

Și privesc Icoana,

Timp îndelungat,

Conștient de faptul

Că te-am supărat.

 

Îmi îndrept privirea,

Jos, înspre pământ,

Șoptindu- Ți cu glasul,

Stins și tremurând,

Că nu sunt în stare,

Viața să-mi îndrept,

Fără Tine, Doamne,

Eu simt că mă pierd.

 

Și Te rog acuma –

Rugăciunea mea,

Să n-o lași să treacă,

De la Fața Ta.

Și cu bunătate a mă cerceta,

Și a-mi da puterea,

De-a mă îndrepta,

 

 

Doamne, Tu mă-înconjoară,

Cu îngerii toți,

Pe calea ce-a dreaptă

Pașii să Îmi porți,

Sufletu-mi să simtă,

Că Ești tot ce vrea,

FII-MI LUMINA DIN INIMA MEA!

 

 

 

Doamne, Dumnezeul meu

 

Doamne, Dumnezeul meu,

Mă-întreb: oare cine-s eu?

Căci ce sunt, știu din creare:

Pământ și a Ta suflare.

Însă, stau și mă gândesc,

Cât de mult Te răstignesc,

Prin viața ce mi-o trăiesc.

Din pruncul făr’ de păcat,

Sunt un om ce multe fac.

Cu sau fără voia mea,

Încalc des porunca Ta,

Fără, Doamne, a socoti

C-aș putea oricând pieri.

Iar în lumea ce-o trăiesc,

Creștin mă mărturisesc,

Însă Doamne, ‘s conștient

Că nu sunt un om corect.

Când vameș, când fariseu.

Cât am sufletul de greu,

La Biserică mă duc

Doar când aminte mi-aduc.

Măcar de-aș fi ocupat,

Însă lenevesc scăpat,

Promițând că voi veni

Când voi mai îmbătrâni…

 

Însă Doamne, mă gândesc:

Oare apuc să-mbătrânesc?

Fapte bune nu prea fac,

Mai mult rele, în păcat!

Conștient le fac și, poate,

Îmi tot scuz ispite toate.

De rugat, din când în când,

Îmi mai vine-n al meu gând.

Să postesc, spun că nu pot,

Și găsesc motiv pe loc.

Însă Doamne, mă întreb:

Ce este în mine drept?

Zi și noapte m-ocrotești,

Mă iubești și mă hrănești

Și mă ții tot sănătos,

Iar eu sunt un ticălos

Ce trăiesc într-un păcat

Și nimic bine nu fac.

 

Îți cer Doamne a mă ierta,

Pentru rătăcirea mea.

Căci praf și cenușă sunt

Fără Tine pe pământ,

Dumnezeul meu Cel Sfânt.

 

Dă-mi Tu, Doamne mila Ta

Întru mântuirea mea!

Slavă numelui Tău Sfânt,

Sus în cer și pe pământ.

 

Amin!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *