Regal Literar

Lansare ‘Anonimul florentin’, la Muzeul Țăranului Român (26 octombrie 2021)

Marți, 26 octombrie 2021, la zi de nastere si la debut literar, la Muzeul Național al Țăranului Român a avut loc lansarea volumului de poezie „Anonimul florentin” – ediție română-engleză.

Moderator: Sara Mina (director editura Biscara).
Invitați: actrița Olga Delia Mateescu (recitare), actrița Gabriela Tănase (recitare), Liliana Popa (jurnalistă, poetă).

Au fost, de asemenea, „prezenți”: Paula Romanescu (cuvânt înainte) și Dan Ioan Marta (postfațator), prin intermediul textelor lor atât de însuflețitoare.

În public au fost „anonimii”: Iuliana și Ștefan, Mihnea, Ruxandra, Dan, Sever, Daniela, Jordan și Mihaela, Oana, Gabriela și Angelo, Mirela, Rodica și Anca, Mariana, Aurel.

Drum cu 33 de borne

Paula Romanescu (traducătoare, poetă de limba română și franceză)

Un « anonim florentin », poet care se defineşte a fi fost făcut «pentru ceva care se numeşte tăcere», ne deschide adâncul de taină al sufletului său aflat într-o perpetuă şi sfântă dispută cu trupul – prea moale, prea greu, prea neştiutor pieritorul, şi prinde să cânte despre un « eu » cu miros de viaţă,  despre o vreme când «unu şi cu unu făceam noi», despre o iubire care «are  respiraţie de copilărie», despre o geneză (nu, nu Aceea !) cu o nouă Eva, fugărindu-l pe un nou Adam şi ameninţându-l cu aceeaşi veche armă-ispită – «mărul smuls dintr-un pom», despre o nouă răstignire cu o nouă rugă către acelaşi surd şi mut Pater noster spre care de-a pururi se va înălţa plânsul făpturilor de lut însufleţit, create după chipul şi asemănarea Sa şi lăsate în voia destrămării în implacabila moară a timpului : Eli, Eli, lama sabactani !

Amestec de istorii desprinse din Cartea Cărţilor şi adieri de gând care-şi caută suflet cântător,  poezia lui Florentin Nicolae Streche – acest anonim florentin în a cărui liră cresc parcă ecouri şi umbre de cuvânt dar şi acorduri stranii de tăceri grăitoare când lacrima-i pe-aproape, din celebrissimul Concert pentru oboi şi orchestră de Alessandro Marcello, asociat în mintea cinefililor cu nu mai puţin celebrul film Anonimul veneţian, realizat de Enrico Mario Selerno, pare un zbor cu aripi mult prea grele ale unui suflet diafan căruia i-ar fi dor să-şi afle trup fără carne şi oase.

Adept al versului alb, poetul se pierde, se caută, se regăseşte şi ne poartă pe un drum ocolitor al unei Golgote familiare, marcată cu 33 de borne (da, Dumnezeu-Iubire, Tu ştii de ce !) ca tot atâtea poeme cu oameni, cu îngeri, cu moarte, cu viaţă, cu înălţări şi căderi, cu iubire, cu neiubire, drum de pulberi şi duh, la capătul căruia aflăm că omul nu-i decât un cerşetor de timp, cerşetor de speranţe. Da ! Dar zeu ! Fie şi un zeu nemuritor care şi-a uitat destinul, domnule Noica !

 

O lume scrisă ce presupune adâncire de sine

Dan Ioan Marta, poet

Departe de exagerări, în fața clasificărilor și definițiilor, poezia lui Florentin Streche este una hăruită – chiar și pe distanțe scurte cu evocări, cu acele idei și cuvinte rămase adolescentine, nepierdute în timp. Căci ce nu a fost pierdut, devine.

Anatomia senzațiilor, anatomia destinului sunt componente ale unui joc analogic între poetic și mistic și tocmai acest mod al său de organizare temporală duce la înrudirea poeziei cu sacrul. Demersul teoretic, motivele, imaginile, structurile, stilul sub aspectul semnificațiilor artistice creează o lume specială, o lume încadrată în triunghiul Naștere (inocentă, puritate) – Iubire (voluptate, Eva-Adam) – Moarte (hăul, întunericul), triunghi unde folosește o bază metrică foarte elastică, un sistem prozodic în care funcționează mai puține elemente metrice constante, dar care duc la realizarea construcției logice a poeziei.

Ritmul, ca mediator al unui efect afectiv, variază de la un număr de silabe la altul, creează previzibilitate și provoacă așteptarea într-un joc de tensiune-relaxare definind retoricul și de aici originalitatea. Baza fonologiei propoziției o regăsim în tempo-ul impus receptării, consecința substituirii timpului în timpul subiectiv transformat în timp obiectiv, iar de aici durata calitativă a unui mesaj ce pare sculptat.

Conceperea textului în relație cu imaginea mediată a lumii ne furnizează o literatură a călătoriei și întâlnirii, unde îți poți inventa viața, unde îți poți descoperi virtutea întoarcerii, încercând să te formulezi cu tot ce înseamnă viziuni despre lume într-un evantai de lumi viitoare, prins de sintaxa în care fraza evoluează.

Iată de ce poezia ca imagine, la Florentin Streche, se axează pe obligația de a semnifica, obținându-se un efect particular prin unități de versificație ce generează efecte deosebite în sfera conținutului; iată de ce poezia sa evoluează și exprimă printr-o reușită selecție a cuvintelor și frazelor dându-i încărcătură semantică, precum și valoare informativă.

La-nceput n-a fost Cuvântul –

primele au fost tăcerile

şi foşnetele uşoare

din respiraţia frunzelor.

 

Mai întâi au fost

(şi încă vor mai fi)

neîmblânzitele emoţii

care se prind de oameni

precum cuiele de cruci.

 

(anti) Geneze  – fragment

Progresia volumului este dată de elocuțiunea reglată, de textul ce se definește printr-o situație “în sistemul cunoașterii”, cu ajutorul limbajului simțurilor, de formarea unor ansambluri omogene de discursiuni superioare, pentru realizarea unei construcții ce atrage atenția asupra faptului că poezia sa ne poate lua “în brațe pe toți”.

Faptul că senzațiile ocupă un loc important în actul creator, este observabil și odată cu acest volum unde găsim marcaje pentru viul locuibil printre vii, unde mărturia personală și reflecția pentru a afla o soluție la o problemă atrag atenția asupra ochiului lipsit de bucuria zâmbetului. Poetul devine produsul propriului limbaj, cu o gramatică proprie a imaginii în mijlocul interdependenței regăsire-regândire.

De la înțelesul de materie primă și până la înțelesul de comunitate – o lume scrisă ce presupune adâncire de sine, câteva vieți posibile de pe urma cărora poezia profită de fluctuațiile interioare, de universul unei situații având parcursul lor intim și unde iubirea nu este o aplicație.

 

Mărturisirea de credință a unui anonim din altă lume

Sara Mina, director editura Biscara

Iată că un nou volum de poezii, de data aceasta bilingv (retroversiunea în engleză fiind realizată tot de autor), girat printr-un Cuvânt înainte al Paulei Romanescu și printr-o Postfaţă semnată de Dan Ioan Marta, intră în portofoliul Editurii BISCARA.

Nicolae Florentin Streche, cel din prezent, ne înfățișează, în cartea sa de versuri ,,Anonimul florentinThe Anonymous Florentine”, un alter ego ab alio tempore.

Incitați de lentoarea gravă a cuvintelor, ne lăsăm ochii minții să așeze drept fundal al fiecărui poem o toarcere de fire de lumină spartă în mii de nuanțe… Șerpi înșelători se adună, se despart, urcă, se afundă… ca, într-un final, curgerea să explodeze și-apoi totul să se strângă într-un singur punct de lumină, orbitor.

Deși numite distinct, toate poemele par a fi înlănțuirea fluidă a unui lung monolog. Îl regăsim pe el, Anonimul florentin, în acea clipă când adolescentul uită joaca faptelor și intră în jocul ideilor, părăsindu-și cochilia și pășind încrezător către o altă vârstă, sub spectrul spiralat al împlinirii sale.

Cu puterea imaginativă a inocentului ce păstrează în adânc un cod ancestral, reconfigurează Universul, dându-i alte puncte cardinale: Nașterea, Iubirea, Credința, Moartea… El, poetul în frageda-i întrupare, se află în centru și privește pe rând spre cele patru dimensiuni dominante, încercând să pătrundă înțelesul unei inevitabile alegeri…

Și astfel, ca într-o imagine cu fractali, fragmente geometrice de Ivire se frâng pentru a se reîntrupa în cele de Dragoste pentru o iubită-înger, ori cu nume de mare, ca mai apoi să se strângă într-o lacrimă sonoră de îndoială și frică de-a fi părăsit de Credința în Dumnezeu, pregătind o recăderea în aven, în Anonimat

Clipa aceea unică, a priceperii, a iluminării… ea este rostul fiecărui mănunchi de vocabule, înflorite în paginile cărții!

Și de vă-ntrebați ce reușește până la final Anonimul florentin – să înțeleagă sensul nașterii, să transforme iubirea univocă într-una cu infinite raze, să-și îndurereze genunchii sub povara Crucii, cu gând de mântuire ori să accepte că moartea e doar ușa spre o tainică eternitate?! – atunci nu mai zăboviți, ci deschideți cartea!

Veți găsi, în fapt, mărturisirea de credință a unui anonim din altă lume, întrupat accidental aici, printre noi, vădit atipic, iluzoriu… visând la redevenirea sa, precum ne devoalează motto-ul ales…

Nicolae Florentin Streche, îndemnat de subconștient să-și regăsească destinul de zeu nemuritor, șoptește smerit: Eu nu sunt decât un om spre verticală

 

 

 

 

           

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *