Interviu cu regizorul și scriitorul Mihai Șurubaru, despre trilogia Strigoniană – „… o operă care nu se termină aici”

Florentin Nicolae Streche: Vă mulțumesc pentru invitația de a fi împreună cu dvs. în călătoria Strigoniană. Am venit la dvs. cu toate cărțile pe masă: ați început cu „Arcanele Strigoniei” (2019), ați continuat cu „Strigonia Virală” (2020), și acum ați intrat în al treilea cerc cu „Strigonia Proxima” (2021). Ce este, de fapt, Strigonia?

Mihai Șurubaru: Scriu în primul volum că nu există o sursă, un material direct, ceva venit din Cosmos sau din adânc. Strigonia nu există decât în mintea noastră, este precum gravitația: nu o vedem, nu o cântărim, dar o simțim. Strigonia este lumea întoarsă pe dos. O lume fără cap și fără coadă, în această lume trăim toți, și in extenso, această Strigonie creează lucruri fără rost. De pildă, imperiile care în teorie sunt formidabile, ating niste culmi conform curbei lui Gauss, după care se prăbușesc. Din ele nu mai rămâne nimic, lăsând în urmă milioane de morți, iar finalul este cel știut.

În percepția mea, tot ceea ce a crescut și a dispărut s-a prăbușit. Iluminatul Dimitrie Cantemir, cu a sa operă „Incrementa et decrementa…” (Creșterea și descreșterea…), semnalează această lege a naturii care funcționează și la nivel galactic. Este extraordinar cum creșterea este în timp, iar descreșterea și prăbușirea sunt accelerate. Atunci m-am întrebat: au aceste lucruri sau nu sens? Probabil că și războiul are rolul său, acela de a reduce populația, pentru a ne salva de la o populație enormă. Probabil că rolul imperiilor este de a distribui sau reîmpărți populația, de a lua ceva și nu de a da ceva. Imperiile îți iau bogățiile, dar îți oferă tehnologie și progres relativ, ca formă de compensație.

Strigonia caută acei noduli din istorie care puteau fi altfel: dacă nu erau Attila sau Genghis Han, Hitler sau Stalin, poate că lumea ar fi fost altfel. Aceste interferențe de energie au dus la schimbarea lumii în bine sau în rău, este greu de spus. Hitler a creat un imperiu, al treilea Reich, și a sfârșit cu milioane de tineri morți, o întreagă populație distrusă, apoi masacrele a milioane de oameni în Holocaust sau în pogromuri. O Germanie transformată în moloz, aproape rasă de pe fața pământului. Te întrebi, până la urmă: de unde au venit și ce și-au propus? Aceste lucruri din istorie fără rost, în final, le-am denumit „evenimente strigoniene”. De pildă, în cazul României, putem vorbi că țara a fost victima austriecilor, rușilor, turcilor. Și aici putem vorbi de Strigonia, prin faptul că imperiile nu mai există, însă tărișoara a rezistat, nu a dispărut din istorie.

Florentin Nicolae Streche: Pentru cei care vă cunosc ca artist consacrat în domeniul filmului de animație, ceea ce ați realizat în opera istorică din trilogia Strigoniană poate constitui o surpriză. Care este explicația acestui nou început?

Mihai Șurubaru: Una cu alta nu se leagă, poate doar în maniera de a povesti, care se apropie de film. Trecerea de la o secvență la alta („foarfecă” în film), în narațiune are ceva din cadrele de film. Eu am scris scenariile la propriile filme, precum și articole, respectiv eseuri destul de multe, pentru a ajunge, în final, la prezenta trilogie. Am tot amânat, dar de mult timp mi-am propus să realizez această operă care nu se termină aici, pentru că voi continua cu volumul IV – Strigonia Occidentalis, care va acoperi tematic toată Europa până în SUA. Dacă Dumnezeu mă va ajuta să fiu sănătos, voi scrie Strigonia Orientalis, adică despre civilizațiile Orientului: China, Japonia, India.

Florentin Nicolae Streche: Personajele dvs. au savoare și umor, au ceva din  Caragiale, din literatura fantezistă a Europei: Aventurile baronului Münchausen (Gottfried August Bürger), respectiv Aventurile lui Tartarin din Tarascon (Alphonse Daudet). Dar, cu toate acestea, poveștile dvs. diferă prin specificul local, prin ceva personal. Cum ați ajuns la această sinteză stilistică și tematică?

Mihai Șurubaru: În artă, vorbim despre spiritul care țâșnește, nu este nimic gândit sau planificat. Lecturile mele acoperă literatura de gen, de la Ilf și Petrov până la Caragiale (pe care îl stiu pe de rost!), precum și lumea fantastică din proza lui Mircea Eliade. Creația mea scrisă  este sinteza tuturor acestor lecturi, dar într-o cheie personală. Trebuie să vă spun că ploieștenii vorbeau în felul lor, dinainte de personajele literare ale lui Caragiale. Lecturile au fost suportul sau referința lumii mele, dar nu în sensul unei imitări, dimpotrivă! Toate evenimentele descrise au fost trăite de mine, nu este nimic inventat, deși la prima vedere, unii ar putea spune că autorul a luat-o razna. De fapt, eu sunt un autodidact în studiul istoriei, deoarece, încă de la zece ani, mi-a plăcut enorm istoria. Pentru tinerii de astăzi pare mai ușor: istoria o învață de pe posturile de profil, precum History, Discovery etc. Eu am citit zeci de volume despre tot ceea ce ei văd astăzi în imagini! Eu am aici, în scrierile mele, o bază istorică și materială foarte solidă, desși totul pare o „zeflemea”, datele istorice sunt respectate.

Deși umorul este văzut ca ceva frivol și facil, este însă este genul cel mai greu de produs. Este ușor să îl faci pe un om să plângă, dar să râdă, asta este cu adevărat foarte greu. De fapt, dacă cititorul meu râde, se bucură și trăiește o senzație euforică, atunci eu mă consider mulțumit.

      

Florentin Nicolae Streche: Fără a fi prea serioasă, dar nici neserioasă, trilogia de până acum are două personaje care amintesc de lumea dantescă și de mitologia greco-romană, anume Pellegrini și Euridice. Cum le-ați conceput?

Mihai Șurubaru: Pellegrini este personajul care umblă prin istorie, dar are nevoie de un însoțitor, nu poate călători singur, și iată de aceea necesitatea unui personaj ca Euridice, gândit nu ca o femeie, ci chiar în ambivalență androgină. Reperul este același, în cazul lui Euridice. Pe scurt, povestea care m-a marcat: la nașterea lui Orfeu, Caliopa, mama lui, i-a pus pe limbă trei stropi de rouă și a rostit o vrajă prin care i-a hărăzit darul de scrie versuri. Apolo i-a dăruit o liră fermecată. Orfeu s-a îndrăgostit de nimfa Euridice, pe care reușise să o încânte cu lira sa. Într-o zi, Euridice moare mușcată de un șarpe veninos, în timp ce era urmărită de un tânăr curtenitor. Orfeu i-a implorat pe zei, cerând învierea iubitei sale Euridice. Ajuns la Hades, zeul morții, Orfeu reușește să-l convingă, cu condiția să nu se uite la iubita sa până la ieșirea din împărăția umbrelor. Aproape de ieșire, când nu mai avea decât câțiva pași, Orfeu întoarce capul de teamă că Euridice s-a rătăcit pe drum și nu e în urma lui. O mai vede pentru ultima oară pe Euridice, care, cu brațele întinse spre el, se întoarce în Infern.

Acest Euridice nu este nu numai un mentor și un partener de dialog, ci este înaintașul meu care știe mai mult decât mine și deslușește misterele. Acesta este motivul pentru care l-am inventat, pentru că un erou nu poate să își continue drumul fără să fie însoțit.

Florentin Nicolae Streche: Cum ați reușit să realizați cele peste 30 de nuvele din întreg corpusul de scrieri strigoniene? Este vorba de o baza documentaristică sau de propria memorie?

Mihai Șurubaru: Este vorba de memoria apriori, înnăscută, probabil de excepție, care încă mai rezistă, dar știu că ea se consumă și se va epuiza la un moment dat. Am început cu primele nuvele, după care am intrat mai profund în tematica istorică. Toate nuvelele sunt trăite, au o sursă directă,  îmbrăcată în cheie umoristică. Scrierea din memorie a unor evenimente reale transfigurate în carte a reprezentat un efort amplu, poate unic din această perspectivă.

Florentin Nicolae Streche: Opera este fulminantă, personajele se întâlnesc și se calcă pe picioare. Chiar dacă sunt anacronice, ele nu lezează intelectul. Intrarea lor pe scenă este haotică, replicile lor sunt savuroase. Credeți că acest anacronism în dinamica personajelor ar putea ridica sprânceauna vreunui elitist?

Mihai Șurubaru: Da, probabil. Însă eu, ca orice artist, am făcut ceea ce am crezut și am simțit. Pe mine nu m-a interesat respectarea unui canon sau părerea vreunui elitist. Opera de artă nu se supune acestor limitări!

Florentin Nicolae Streche: În volumul III, Strigonia Proxima, un element inedit este reprezentat de picturile cunoscutului artist și profesor Eugen Raportoru. Cum ați început această colaborare?

Mihai Șurubaru: La primul volum, am apelat la talentatul grafician Silviu Turculeț, care mi-a înțeles perfect conținutul lucrării. Însăși opera lui are ceva suprarealist. Ne-am înțeles foarte bine. În concepția mea, am considerat că este mult mai interesant ca fiecare volum să aibă ca ilustrator un alt artist. Așa că, la vol. II, l-am solicitat pe talentatul profesor Matei Șerban, care, deși are o altă manieră grafică, se potrivește foarte bine conținutului volumului “Strigonia Virală”. Pentru volumul III, “Strigonia Proxima” l-am rugat pe Eugen Raportoru, pe care l-am cunoscut acum câțiva ani la  Muzeul Literaturii, în barul de la subsol, unde avea expuse câteva tablouri de mari dimensiuni. Am fost impresionat, iar ulterior i-am văzut expoziția personală de la Parlament. Atunci m-am gândit că ar putea fi o variantă grafică pentru volumul III. Eugen a înțeles destul de repede, iar rezultatul este cel pe care-l vedeți.

Florentin Nicolae Streche: Și ce pregătiți în următorul volum?

Mihai Șurubaru: În volumul IV voi intra în subiectul imperiilor occidentale: Germania (Imperiul de Oțel), Franța (Imperiul Crinilor), Anglia (sau Albionul – Imperiul naval), Spania (Imperiul de Argint). Acestea sunt imperiile moderne care au apărut și au dispărut, au creat și au distrus.

Florentin Nicolae Streche: Cum credeți că cititorul de astăzi va putea înțelege, prin scrierea dvs. atât de complexă, prezentul și viitorul?

Mihai Șurubaru: Este treaba cititorului. Viitorul nu poate fi cunoscut, dar “lumea strigoniană”, obscură și alambicată, va fi prezentă tot timpul ca o lume ce merge spre ceva incert și diform. Nu mai avem o lume ca în Renaștere, de pildă, ci se merge spre nimic, spre acest Mamona, zeul banului, care distruge spiritul timpului.

Florentin Nicolae Streche: Ceea ce frapează în mod plăcut în cărțile dvs. este dezvoltarea temelor către cititor, modul în care scriitura este simplă și complexă deopotrivă. În următoarele volume această abordare se va păstra sau veți schimba strategia auctorială?

Mihai Șurubaru: Nu este vorba de strategie, ci de simțire. Autorul și gândirea sa sunt aceleași, interpretările s-au schimbat uneori. Eu am adunat toate aceste fragmente din arhiva personală de lecturi, unele fiind inedite, în opera rezultată și editată. Și opera va continua, va merge mai departe, spre volumele patru și cinci, dacă sunt sănătos și Strigonia nu mă va amenința.

Florentin Nicolae Streche: Care este vârsta celui care scrie trilogia Strigoniană?

Mihai Șurubaru: Este vârsta unui copil, sunt eu cel pe care îl găsiți în carte, alături de bătrână, cărând cărți polițiste și romane de Jules Verne. Începuturile sunt mult mai demult, când citeam precoce și devoram cărțile copilăriei.

Florentin Nicolae Streche: Care ar fi dedicația sau mesajul pe care l-ați transmite pe volumul dvs. către un tânăr cititor?

Mihai Șurubaru: Citește și dă mai departe!

 

BIOGRAFIE

 

În perioada 1970-1971, a fost pictor de biserici, apoi proiectant utilaj chimic la Combinatul Petrochimic Brazi (1971-1977). În 1977, în urma unui concurs de artiști plastici pentru filmul de animație, organizat de Animafilm, urmează cursuri de animație și ulterior este angajat ca realizator de filme de animație. Colaborează cu regizori de marcă precum Ion Popescu-Gopo, Adrian Petringenaru, Nell Cobar și Ion Truică. Semnează regia, scenariul și grafica la propriile filme: „Navigatorul solitar”, „Stejarul din Borzești” (Premiul ALNOP), „Detectivul Kyx” și „Week.End” (Premiul UCIN, finalist la Festivalul Internațional DELVIO 2000, nominalizat la Marele Premiu la Festivalul Internațional SEUL 99).

În 1990, lucrează la grafica ziarului Dimineața. În 1992, fondează societatea mixtă Româno-Hispano-Braziliană, Anima – Dream SA, unde semnează, ca Art Director, concepția regizorală a serialului spaniol „Pelezinho” (12 ep. x 26 min.) În 1998, fondează săptămânalul de umor bahic „Mache” (Mențiune la Festivalul Constantin Tănase – locul 3 după „Cațavencu” și „Moftul Român”). Publică numeroase eseuri în presă despre cinematografie, istorie și politică. În perioada 2005-2006, lucrează în calitate de Consilier Artistic la „Revista Română de Statistică”. Ocupa funcția de manager la editura Kronos (1996-2000), Anima Art (2000-2006), respectiv Clasic Studio (2006-prezent).

În 2006, fondează Clasic Studio SRL, în dubla calitate de manager și producător. În 2009, obține sprijin financiar din partea CNC pentru filmul de animație „O zi din viața lui Ionescu” (Premiul UCIN pentru cel mai bun film de animație). În perioada 2006-2014, este Secretarul Asociației Filmului de Animație din cadrul UCIN. Din 2010 până în prezent, este vicepreședintele Congresului Spiritualității Românești.

În perioada 2012-2016, este Senior Editor la „Cronica Fundațiilor”. Din 2017 până în 2019, scrie monografii și eseuri în revista „Independența Română prin Cultură”. Tot în 2017, devine membru al Federației Internaționale a Jurnaliștilor (IFJ). În perioada 2019-2021, scrie trilogia de nuvele umoristico-fantastice Strigoniene.

Deși licențiat în Drept, cariera sa artistică – pictor de biserici, realizator de filme, regizor și manager – au făcut să fie distins cu numeroase diplome și medalii. Face parte din clubul „Blazonul Rezerviștilor” (ofițer), din Ordinul Cavalerilor de Malta (cavaler) și din Ordinul Cavalerilor Templieri (demnitar).

 

 Opera scrisă:

 

* „Atlas istoric: de la Dacia și Imperiul Roman la România” (grafica și documentarea). București: Editura Heliopolis, 2006;

* „Filmul de animaţie Artă şi Magie. Dicţionarul realizatorilor filmului de animaţie românesc”. Bucureşti: Editura Clasic Studio, 2014;

* „Arcanele Strigoniei”. Bucureşti: Editura Ideea Europeană, 2019;

* „Strigonia Virală”. Bucureşti: Editura Ideea Europeană, 2020;

* „Strigonia Proxima”. Bucureşti: Editura Ideea Europeană, 2021.

 

Filmografie:

 

* „Navigatorul solitar” – episodul 6 din serialul „Misiunea spațială Delta” (1982)

* „Stejarul din Borzeşti” (1985)

* „Week‑End” (1990)

* „Detectivul Kyx” (1991)

* „Pelezinho” (1992) – serial (12 episoade)

* „O zi din viaţa lui Ionescu” (2009) 

* „Îngeri printre oameni”