Scurt epitaf
Nenumărate falange crestate pe țeastă
Atât de mult a trecut de la iubirea nefastă
În făraș adun resturi de patimi unite la pas
Pomul șoptește urechii roadele-n van ce-au rămas
Magrittiez sub pălărie un măr pe chip
Și levitez cu gândul spatele la flori
Kunderian îmi spun ca spinii sunt un mit
Ambivalentă e ușurința cu care-mi dai fiori
****
În amintirea părinților
Camuflat în colțuri de trup
M-am învoit subsidiar de la durere
Atunci au apărut și muștele copilăriei
În gat imi hiberna plansul transfigurat
„- Nu-i treaba mea s-aleg un împărat
Cu nume sculptate în devenire
Sub foaie v-am lăsat o bancă
Mergeți la tablă, luați seama!
Magul, cuvântul „porumbel” a educat
Pan’ la apus, țipătul vostru de argint
Pământ de sub pământ va fi mâncat
Pentru că trebuie, dar fără niciun rost
Inima în loc de cap
Ca exemplar, va fi plecată doar de prost”
Mistretul a rostit dorința
În camera pavată cu tăcere
Am smuls vicioasei vieți ființa
Cercul a mai cerut o mângâiere.