Regal Literar

Eminescu redivivus: de la „Fluturi” la fiorul poetic

Am asistat, fără îndoială, la un spectacol de vis feeric, continuu, printre fluturi sau simțiri ce nu s-au oprit nicio secundă, la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, în cadrul spectacolului Fluturi. Motivul eminescian al visului de tânără fată, virgină și timid amorezată de El, a fost excelent redat pe scena Operetei, într-o călătorie prin lumi și Univers. „Fluturii” nu au fost în exterior, cum s-ar putea crede, ci au crescut și în noi, în spectatori, transformându-ne în niște copii divini, pentru că muzica și dansul ne-au făcut copii și îngeri deopotrivă. Am avut toți, îmi place să cred, fluturi în priviri și în inimi.

Meritorii, de asemenea, mijloacele prin care s-a realizat escapismul narativ: dansul, întotdeauna dansul, atât de învăluitor și fermecător, pendulând între grația clasică (Ceaikovski) și vigoarea gimnasticii artistice și acrobatice, purtându-ne între culturile europeană, sud-americană, africană și asiatică. Greu de povestit, doar de revăzut, încă o dată și încă o dată. Și „fur” din memoria vrajei spectacolului acel moment atât de intelectual și profund spiritual: prezența felliniană, prea Înaltă a Demiurgului, a Conștiinței care este și totuși nu există, care cugetă despre scopul existenței și mai ales despre misiunea din Urmă. Un moment de spectacol în care taci, așa cum nu îți este dat să faci în tot vacarmul de voci și imagini din jur. Conceptul video multimedia a fost atât de imersiv, încât acesta nu a fost doar un decor, ci o ancoră a poveștii, devenind un alt fluture care zboară și ne poartă sufletele aici și undeva, Acolo.

Mulțumiri pentru acest fior romantic, de dans și de muzica în sinteză, pentru dăruirea tinerilor balerini, fluturi incarnați, longilini, zvelți, care își supun corpul unui zbor continuu, elastic și măiastru!

 

 

Acest spectacol anacronic propune, de fapt, o întoarcere spre un eros romantic, trupesc și serafizat în absolut, către poemul eminescian „Călin (file din poveste)”. Poemul-gazel începe cu vizita nocturnă, neanunţată, pe care i-o face Călin fetei de împărat, precum „voinicul” din basmele populare româneşti sau Zburătorul lui Heliade-RădulescuPe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetăţuie,/ Acăţat de pietre sure un voinic cu greu le suie;/ Aşezând genunchi şi mână când pe-un colţ, când pe alt colţ/ Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolţi”.

Dinamica escaladării muntelui redă foarte expresiv intensitatea dorinței în iubire, în gând și în întreg trupul, fară obstacole umane sau materiale, într-un vis, în ascunziș: „Aşezând genunchi şi mână când pe-un colţ, când pe alt colţ”. Iatacul fetei de împărat are propria scenografie, ea însăși fiind protejată, virginal, de un grilaj gingaş, de o pânză de păianjăn, ultim amănunt care confirmă fecioria: „Iar de sus până-n podele un paianjăn prins de vrajă/ A ţesut subţire pânză străvezie ca o mreajă;/ Tremurând ea licureşte şi se pare a se rumpe,/ Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe.

Masculinitatea întrupată a „năzdrăvanului celui voinic” are ceva fluid și fermecător, viguros și profund uman, transformator, pentru a alina dorul fetei de a deveni femeie. Pietrele prețioase și transafirii devin, astfel, nu numai simboluri ale originii sale princiare, cât mai ales prezențe ale unor nestemate care aureolează un trup și o ființă angelizată („curăția ei de fată„). Pânza de păianjen nu mai este, deci, un element de decor exterior, ci unul biologic, și chiar interior. Stilul delicat și erotic al lui Eminescu de a descrie acest cadru este încă neegalat până în prezent: „Iar voinicul s-apropie şi cu mâna el rumpe/ Pânza cea acoperită de un colb de pietre scumpe:/ A frumuseţii haruri goale ce simţirile-i adapă,/ Încăperile gândirii mai nu pot să le încapă.”

Descoperind, a doua zi, pânza de păianjăn ruptă, semn al unei noi realității interioare, fata de împărat trăiește sentimentul contradictoriu al fericirii amare, al pendularii intre agonie și extaz, între exaltare și întristare. Oboseala ei voluptuoasă, laolaltă cu mirarea unui nou Început, este marca unei seducții necesare și de retrăit: „Ea a doua zi se miră, cum de firele sunt rupte,/ Şi-n oglindă-ale ei buze vede vinete şi supte –/ Ea zâmbind şi trist se uită, şopoteşte blând din gură./ – «Zburător cu negre plete, vin’la noapte de mă fură».”

Descrierea fetei adormite, dar nu în profunzime, așteptând „trezirea”, este realizată de poet într-un moment de graţie, când tâmpla („tâmpla bate liniştită ca o umbră viorie„), buzele („îşi mişcă dulce a ei buze mici, subţiri„); ochii („Sub pleoapele închise globii ochilor se băț„), părul („Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăştie„) și sânii („fragii sânului se coc„) strălucesc altfel, nu pentru a cădea în păcat, ci pentru a intra în lume, pentru a se naște spre viață și reversul ei, moartea. Trupul ei este redat atât de viu de voluptate, deși somnul este pentru calmare, încât paradoxul acestor stări nu poate fi înțeles decât în proximitatea primei iubiri, anunțatăde a vârstii ei căldură”.

Redau, la final, acest fragment în forma sa „complet” curgătoare și învăluitoare:

I

Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,
Rumenind străvechii codri şi castelul singuratic
Ş-ale râurilor ape, ce sclipesc fugind în ropot —
De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot;
Pe deasupra de prăpăstii sunt zidiri de cetăţuie,
Acăţat de pietre sure un voinic cu greu le suie;
Aşezând genunchi şi mână când pe-un colţ, când pe alt colţ,
Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolţi
Şi pe-a degetelor vârfuri în ietacul tăinuit
Intră — unde zidul negru într-un arc a-ncremenit.
Ci prin flori întreţesute, pintre gratii luna moale
Sfiicioasă şi smerită şi-au vărsat razele sale;
Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă,
Pe-unde nu — părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită.
Iar de sus până-n podele un paianjăn prins de vrajă
A ţesut subţire pânză străvezie ca o mreajă;
Tremurând ea licureşte şi se pare a se rumpe,
Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe.
După pânza de paianjăn doarme fata de-mpărat;
Înecată de lumină e întinsă în crivăț.
Al ei chip se zugrăveşte plin şi alb: cu ochiu-l măsuri
Prin uşoara-nvineţire a subţirilor mătăsuri;
Ici şi colo a ei haină s-a desprins din sponci ş-arată
Trupul alb în goliciunea-i, curăţia ei de fată.
Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăştie,
Tâmpla bate liniştită ca o umbră viorie,
Şi sprâncenele arcate fruntea albă i-o încheie,
Cu o singură trăsură măiestrit le încondeie;
Sub pleoapele închise globii ochilor se bat,
Braţul ei atârnă leneş peste marginea de pat;
De a vârstii ei căldură fragii sânului se coc,
A ei gură-i descleştată de-a suflării sale foc,
Ea zâmbind îşi mişcă dulce a ei buze mici, subţiri;
Iar pe patu-i şi la capu-i presuraţi-s trandafiri.

Iar voinicul s-apropie şi cu mâna sa el rumpe
Pânza cea acoperită de un colb de pietre scumpe:
A frumuseţii haruri goale ce simţirile-i adapă,
Încăperile gândirii mai nu pot să le încapă.
El în braţe prinde fata, peste faţă i se-nclină,
Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină,
Şi inelul scump i-l scoate de pe degetul cel mic –
Ş-apoi pleacă iar în lume năzdrăvanul cel voinic.

II

Ea a doua zi se miră cum de firele sunt rupte,
Şi-n oglind-ale ei buze vede vinete şi supte —
Ea zâmbind şi trist se uită şi şopoteşte blând din gură:
— „Zburător cu negre plete, vin’ la noapte de mă fură.”

Călin (file din poveste) – fragment

 

„Fluturi” este un spectacol de dans care spune povestea unei tinere ce evadează dintr-o lume ostilă pentru a ajunge într-o lume de vis, plină de culoare. Este o poveste despre metamorfoză și evoluție, despre descoperirea de sine, dar și despre căutarea iubirii perfecte. O călătorie inițiatică sau poate doar un vis. Toate acestea sunt transmise publicului prin diferite stiluri de dans, prin partiturile unor compozitori precum P.I.Ceaikovski sau E. Grieg, dar și prin arii din musicaluri celebre, în interpretarea Danielei Bucșan și a Letiției Vlădescu. (Caietul-program)

 

Călăuza: Letiția Vlădescu
Prințesa: Daniela Bucșan
Îndrăgostiții din vis: Gabriela Pojoreanu, Vlad Tențu
Subtilitatea: Andreea Bârzescu
Forța: Marian Chirazi, Eugenia Stoian, Sabina Ioniță, Camelia Ghiță, Luminița Florescu, Mircea Crăciun, Ștefan Băloi
Grația: Gabriela Pojoreanu, Raisa Radamovschi, Oana Vâlceanu

Seducția: Eugenia Stoian
Bucuria: Mircea Crăciun, Ștefan Băloi
Încrederea: Maria Rogojan, Marian Chirazi
Scânteia: Sabina Ioniță
Călăuza de peste lumi: Sorina Micșunescu
Conții: Octavian Ștefănescu, Andrei Ciobanu
Contesele: Oana Vâlceanu, Luminița Florescu, Raisa Radamovschi, Sabina Ioniță, Camelia Ghiță, Alexandra Borîia

Fluturi: Eugenia Stoian, Oana Vâlceanu, Luminița Florescu, Gabriela Pojoreanu, Raisa Radamovschi, Sabina Ioniță, Camelia Ghiță, Maria Rogojan, Andreea Bârzescu, Alexandra Borîia, Ștefan Băloi, Vlad Tențu

Conții tineri: Alexandra Coman, Ruxandra Năsoi, Violeta Soare, Sabina Toma, Roberta Berceanu, Alexia Negoiță, Ina Postelnicu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *