Clipa de poezie: Dan Radu Cernat (VI)

Meta Story

Tălpile contemplă timid pe umeri de spectator.
Printre replici tăiate la montaj
Cu mâini din solzi de aripi zbor.

În drum spre conversația la catedrală,
Proiectez în avans rămășițele de sfială
Ale curajului, când la altar am să strig:

Cinema m–a iubit.
Iartă–mă, părinte!
Altul era finalul dorit.
Dar s–a întors la primul început.
Iartă–mă, părinte!
Altul este finalul pe care l–am vrut.

Părea promițător, pe cuvânt,
În două cuvinte egoiste, atât mi–a spus,
Genericul fura din grădină, pe ascuns,
Furorile aplauzelor de la apus.

Ce răsturnare în paradis,
Din distribuție făceam noi parte.
Un câine l–a mușcat
Pe cel ce n–a citit în viața lui o carte.

Promit pe pietre de mal să înaintez,
Verighetele de apă să–mi lase în pace trecutul

Cu timpul, uita–voi pianul să–l acordez,
Legământul cu Dumnezeu va fi pentru iubire scutul.

Pe noptiera ruginită de lângă patul de spital
Absoarbe chinuit ce–a mai rămas din Sfântul Graal,
Un tânăr furios; agățat de un pai,
Tocmai ce s–a salvat de la înec,
Pulsația de viață înghite retroactiv in sec.

Din turnul de fildeș, văd cum veghează,
Cu ochii–n ale mele lacrimi, șoimul maltez.
Trezit din somn, duhovnicul mă imploră
Visul de mai devreme să nu–l interpretez.

Las criticii să se pronunțe,
Închei abrupt acest poem dadaic.
De reținut că un poet fără talent și trist
Consideră că mă exprim arhaic.