Regal Literar

Liliana Popa, despre Nunzio pe scena ARCUB, în regia Alinei Hiristea

 

Un rol de compoziție, de mare anvergură realizează Mircea Andreescu, Nunzioun personaj cehovian parcă ce are marea forță a compasiunii, un bătrân încercat de viață dar care nu și-a pierdut copilăria, exprimată într-un mod neo-cehovian, un nou Cehov de care teatrul actual are atâta nevoie. Doi bărbaţi cu existențe aparent banale, două singurătăţi care convieţuiesc intens la o margine de lume, la marginea vieţii. Într-un subsol oarecare, din care cu greu privesc lumea de afară pentru că geamul este undeva sus, încît sînt nevoiți să urce pe scaune pentru a vedea ce se întîmplă afară, par suspendați între cer și pămînt. Se întrezărește în timp disperarea de care sînt cuprinși cei doi.Pe măsură ce acțiunea se desfășoară spațiul devine ireal, evident în viziunea regizoarei Alina Hiristea.

Par rupți de realitate în mica lor lume, în micul și unicul unicul lor univers în care se unul se ascunde de sine, de lume – tînărul Pino – iar bătrînul Nunzio realizează că zilele îi sînt numărate și retrăiește cu fervoare momente din viața sa… Cei doi incapabili să-şi hotărască singuri destinul, Pino este mereu pe drumuri pentru a îndeplini misterioase sarcini , poate în calitate de killer, nevoit să respecte ordinele unui mandatar, Nunzio găsindu-şi sprijin în pastile şi în lumina candelei aprinse în faţa icoanei, refuzând să recunoască existenţa bolii care-l ucide.

Nunzio, o piesă într-un act, în dialect messinez, cu un dialog alert făcut mai ales din schimburi de întrebări şi răspunsuri, un dialog obsesiv prin caracterul său repetitiv. Repetiţia circulară devine măsură şi oglindă fidelă a unei situaţii fără ieşire. Ideea morţii, care nu este niciodată numită, este punctul ideal de întîlnire al singurătăţii celor doi protagonişti. Cea a lui Pino datorată meseriei, cea a lui Nunzio din cauza otrăvii din fabrică, din cauza prafului inhalat la locul de muncă, împotriva căreia prea puţin pot lupta pastilele oferite cu generozitate de patron.

În Nunzio nu există însă riscul de a cădea în patetisme. Dimpotrivă, cheia privilegiată este mai degrabă o comicitate severă şi neatentă, construită pe trupurile interpreţilor, clowni lipsiţi de context şi înclinaţi spre o aparentă imobilitate, de fapt o reţea subtilă de acţiuni şi reacţii care se recrează în fiecare seară. Şi în acele trupuri, mereu conştiente că se află pe o scenă, în intimitatea limbii lor, în complicitatea gesturilor lor, descoperim o voinţă de rezistenţă umană. În montarea de la ARCUB, în regia Alinei Hiristea, Nunzio pune accent pe tragi-comicul situaţiilor prin tuşe tragice contracarate de pusee de ludic, care apar precum plantele prin crăpăturile din asfalt, cu o vitalitate uimitoare, la ambele personaje.

Piesa multipremiată de teatru contemporan Nunzio este cea mai nouă montare pe scena ARCUB şi a fost prezentată publicului bucureştean, în premieră, pe 15 şi 16 octombrie, la Sala Mare ARCUB din Strada Lipscani 84-90., regia Alina Hiristea. Pus în scenă de regizoarea Alina Hiristea, în interpretarea actorilor Mircea Andreescu şi Ion Grosu, spectacolul Nunzio este o poveste contemporană ce explorează un subiect de actualitate, cel al empatiei şi al solidarităţii umane, cu trimitere la realitatea esenţială, la ceea ce este dincolo de percepţiile lumești.

Un spectacol tonic despre un ucigaş plătit, un hit-man (Ion Grosu) îmblânzit și vindecat de frustrare și ură de către un bătrân naiv până la tragi-comic, un homeless (Mircea Andreescu), Nunzio exprimă puterea noastră de a-i vindeca pe ceilalți, prin propriul exemplu, prin candoare, discreție și acel senzor tainic de umanitate ce poate fi activat în fiecare dintre noi.

Prima piesă scrisă de actorul şi autorul italian Spiro Scimone, Nunzio a fost distinsă cu titlul „Autori Noi” în anul 1994 şi cu Medalia de Aur pentru dramaturgie în 1995, din partea Institutului Italian de Dramă (I.D.I.). Scrisă în dialectul messinez, Nunzio introduce un nou limbaj teatral şi cucereşte publicul şi critica din lumea întreagă.

Solidaritatea umană încă există. Omul rătăcit, tulburat, traumatizat, care ajunge să fie agresiv, ca reacție la răul lumii, poate fi ajutat să se întoarcă la umanitatea pierdută, la acel tânăr curat, care își dorea să trăiască frumos. Este un cutremur interior și o renaștere, o reconstrucție interioară, din temeliile ființei. […] Omul simplu are resorturi interioare nebănuite,” declara regizoarea Alina Hiristea despre ideea spectacolului Nunzio.

 

 

 

 

 

 

 

Despre spectacol: https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=3038242989753288

 

Fișe biografice:

Alina Hiristea a studiat regie teatru cu Cătălina Buzoianu la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” şi a regizat peste 50 de spectacole de teatru. Din repertoriul regizoarei de teatru fac parte titluri precum „Bună seara, domnule Wilde” după Oscar Wilde, „Inima Reginei Maria”, precum şi spectacolele shakespeariene „Hamlet”, montat la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, şi „Furtuna”, la Teatrul Gong din Sibiu – producţii pentru care a primit Trofeul Festivalului Internaţional Shakespeare Craiova în 2010, respectiv 2016. Printre cele mai recente proiecte ale sale, în calitate de coordonator artistic al programului Teatrului Poesis, distins recent cu Premiul special UNITER, se numără „Călătoria lui Dante”, o montare după „Divina Comedie” de Dante Alighieri, în interpretarea actorului Emil Boroghină, care marchează 700 de ani de la moartea lui Dante. Printre teatrele cu care a colaborat se numără Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Teatrul de Stat Oradea, Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov şi Teatrul Nottara.

 

Spiro Scimone, actor şi scriitor, s-a născut la Messina la 27 aprilie 1964. În 1990, alături de actorul Francesco Sframelli a fondat compania Scimone Sframelli şi a pus în scenă texte de Mrozek, Havel, Beckett. În 1994 a scris prima sa piesă, Nunzio, pusă în scenă în interpretarea sa şi a lui Francesco Sframelli, în regia lui Carlo Cecchi, cu care Scimone a şi început o colaborare. Datorită introducerii unui nou limbaj teatral, în care pauzele lungi cadenţează sonoritatea dialectului messinez, Scimone cucereşte atât publicul cât şi critica: în 1994 câştigă Premiul Idi pentru „Autori noi”, în 1995 Medalia de aur Idi dedicată noilor dramaturgi, iar în 1997 Premiul Ubu pentru debut. Doi ani mai târziu, în 1999, scrie La festa, pus în scenă la prestigioasa Comédie-Française din Paris.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *