Se naște copilul cel sfânt pentru noi,
să ne salveze de întuneric și pământ,
și cu El înviem blânda taina, învingând,
pentru veșnicie, păcatele noastre dintâi.
Credința este lege sfântă și nemurire,
ce rodește mereu, ca un copil de maica,
și-ncape în ființa noastră prea strâmtă,
în raze de lumină și izvor de puritate.
Și nu murim când clopotele bat îndelung,
ci în clipa când uităm iar de Naștere,
când stingem focul speranței în Cuvânt,
adormindu-ne dorul cel mare de Iubire.
‘Credința zugrăvește icoanele-n biserici‘,
zise poetul trăirii noastre în absolut,
iată ce nădăjduim pe buze și-n gând,
în ziua nașterii Preacuratului sfânt.
Se naște copilul cel sfânt pentru noi,
în raze de lumină și izvor de puritate,
și nu murim când clopotele bat îndelung,
iată ce nădăjduim pe buze și-n gând…