A mai trecut un an spre veșnicie.
Ne pregătim voios să-l prohodim.
Să punem altu-n scaun de domnie,
Să fie blând, atât ne mai dorim.
Pentru ăl vechi am să tocmesc anume
Pe doi gropari cu faimă și cu preț.
Să-i pregătească-o casă, așa bine,
Făcută toată numai din hârleț.
Să facă ei frumos, o groapă mare
Și-un pod de fier sau plumb
Bine croit,
Să nu mai aibă gând de înturnare,
Nici fra’su, Douăzeci,
Și-ăla smintit.
Că au făcut pe lume ce au vrut.
Ca un boier de seamă, cu argați,
Ce taie, bate, suduie, cum am văzut
Și la ăști frați bolunzi, dar și zăltați.
Să vină-un an mai bun,
Atât aș vrea,
Să ne vedem la nunți, la cumetrii,
Să râdă și pământul din rărunchi,
Să stea la masă toți: părinți, copii…
Să scoatem la lumină ce-am lăsat
De-aiurea, pe la mărțișor în douăzeci,
Blândețe, omenie, ce-i curat,
În aste suflete, acum cam reci.
E uimitor cum ingropam anii fara regret , intotdeauna sperand ca viitorul va fi mai bun decat raposatul ! Dar Doamne, chiar te rugam: fa ca asta ce ni-l pregatesti , sa fie cu adevarat mai bun , altfel , ca tot OMUL PROST, o sa spun: sa nu ne pacalesti iar, Doamne!
Superbe versuri .