„Arta, care este o nevoie de a făuri lucruri frumoase, este explicabilă doar în măsura în care acceptăm o realitate spirituală superioară nevoilor biologice imediate. Instinctele, care sînt partea animalică a omului, nu sînt capabile să creeze, altfel ar trebui să admitem că rîndunicile, atunci cînd își fac cuibul, creează, comit un act artistic.
Freudismul artei contemporane o condamnă pe aceasta la monotonie tocmai prin previzibilitatea și mecanicitatea instinctelor care o generează și cărora este adresată. Doar un profan se mai poate încăpățâna să vadă ceva convingător dincolo de manierismele și stridențele artiștilor contemporani, care, de cele mai multe ori, nu reușesc să fie mai originale decît impăunarea fazanilor din perioada nupțială.
Criză artei contemporane va putea fi depășita, dacă va mai putea, abia cînd moștenirea freudiană va fi privită cu o minte ridicată deasupra instinctelor și a complexelor. Artistul, prin menirea sa, trebuie să aibă o astfel de minte.”
Savatie Baștovoi, „Între Freud și Hristos”, editura Cathisma, 2012