Clipa de poezie: Roxana Gheorghe

Roxana Gheorghe

Nu voi

fi

niciodată

una din aceia

care mănâncă

stridii

și

iubesc Perrier-ul

la restaurante

de 5 stele Michelin…

Îmi plac prea mult

sandvișurile

de 5 euro,

la marginea

râului,

și să spun

Bună dimineața !

prietenului meu

de la Monoprix.

Oamenii

prea importanti

mă obosesc…

când aud

bla-bla-ul lor etern,

când văd

zâmbetul lor fals,

Mă aud spunând:

dar cât

de triști sunt !

Mă simt mai bine

lângă

toți acești oameni

fericiți,

sinceri,

atât de necunoscuți!

Nu scriu

spre a fi lăudată

în reviste,

ia tu

Nobelul,

coroanele,

și trandafirii!

Îmi place

doar să mă joc cu cuvintele,

să beau ceai marocan

și

să mănânc cu mâinile mele,

să ascult povești

de

la toți acești oameni,

visurile lor,

temerile lor,

speranțele lor,

cu care

nu vorbesc

aceeași limbă,

dar

cu care împart

același suflet,

să înot

în lacuri,

mări

și

oceane,

să ascult

toată muzica

lumii

și apoi,

într-o zi,

să-mi închid ochii

sub același cer

plin de stele,

care aparține

fiecărei

ființe umane,

multumindu-I

pentru

marele noroc

numai de a fi trăit.

 

***

într-o zi,

ea și-a privit

inima obosită

și toate gândurile

au început

să țipe…

ea și-a luat

prin urmare

valiza roșie,

aceeași,

din noaptea aceea

când viața le-a unit

destinele

de un nod

atât de puternic !

atât de fragilă

de asemenea…

ea a aruncat acolo

amintirile lor,

speranţele lui

și toate pedepsele

cauzate de

indiferenţă

a unui om

atât de deștept!

atât de egoist…

și ea a plecat.

în universul

lor mic

ascuns

de ochii altora

n-a rămas decât un bilețel

Viața nu dă

niciodată

a doua șansă

celor care

nu știu să profite.

 

Versiunea în original, în limba franceză, aici

Traducere din limba franceză: Nicolae Florentin Streche

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.