Vedea-ți-aș fiii harnici, Românie! (Cristian Mușa)

autor: Cristian Mușa

Vedea-ți-aș fiii harnici,
Românie!

Vedea-ți-aș fiii harnici,
Românie,
Pe cum se-ntrec, în rând,
A te serba!

Acum, în zi de mare
Cununie,
Și se topesc de tot
Sub stema ta.

Să-ți crească fiii blânzi,
Mărită Țară,
Și înțelepti, și drepți,
Cum e firesc!

Să umble, de n-au cum,
Prin foc și pară,
Dar să nu uite
Pragul părintesc.

Și-apoi să ierți, bătrână
Românie,
Pe fiii ce-i flămânzi
Și însetați.

Că mulți s-au proțăpit,
Chiar la domnie,
Și multe rele fac.
Fie iertați!

S-a dat uitării timpul

S-a dat uitării timpul cu-ale lui,
În astă noapte-a zilei de gerar.
S-a cuibărit în casa nu știu cui,
În cercul nostru nu e nici lăstar.

De-a timpului oprire mă-nfior,
Căci inima îi bate neîntrerupt
Mai dinainte-a Domnului fecior
Și mai cu fală toate s-au făcut.

Se-aud adesea glasuri de bărbați,
Doinind cu vers de foc fiece gând,
Jucând din loc în loc, spunându-și frați,
Și cercuri de unire fac râzând.

S-a dat uitării timpu-n astă seară.
De mâine – deapănă iar pe mosor,
Al veacurilor fir, ce pentru țară
Îl măsurăm o dată-n an cu dor.

Toate au menire

Stau fagii goi
Și-și plâng frunza căzută,
Pe lungi poteci,
Și creste-ntregi și luncă.

Bat vânturi reci
Și brazii stau la taină –
Singurii regi
Din codru, că au haină.

Croncani răzleți –
În cercuri largi se ‘nalță,
Iar prin nămeți
Sunt urme mari de haită.

Prin lăstăriș
Și desele văioage –
Grăiește gura
Liniștei prea drage.

Să-mbrățișăm
Cu sufletu-n privire,
Ce-i pe pământ –
Că toate au menire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.