Scrisoare către mine…
Nu-ți potrivi ceasul iubirii!
Nu-l da înainte și nici înapoi.
Lasă-l așa cum timpul tău îl potrivește!
Dacă îl vei da înainte, vei fi prea departe. Dacă îl vei da înapoi, vei fi prea în urmă.
Cine a zis că timpul iubirii trebuie potrivit de noi?Unii trăiesc o viață cu ceasul dat înainte; alții, cu el rămas în urmă… Nici unii, nici alții, de fapt, nu trăiesc acum. O iubire e în trecut, alta e-n viitor.
Dar, acum?
Acum unde-i iubirea despre care vorbim?
Singura iubire care există cu adevărat și peste care ai putea să te crezi stăpân, este cea de acum. Din clipa aceasta.
Nu mai privi la cea de ieri, n-o bâjbâi pe cea de mâine! Cea de ieri, s-a dus! Iar cea de mâine, habar n-ai dacă vine!
Vezi? Dacă trăiești așa, e-o amăgire!
Te rezemi de ieri și-ți întinzi vârfurile degetelelor spre mâine! Uiți cu desăvârșire că nodurile din tălpile tale stau înfipte în pământul de azi.
Sunt unele iubiri care, rămase în urmă, capătă alte forme. Dacă înainte le știai pătrate spre exemplu, de departe se pot distinge… triunghiulare. Trecerea timpului șterge din contururi și modifică formele. Din depărtare, nimic nu se vede clar, nu-i așa?
Sunt altele, care, rostogolite înainte, devin prea voluminoase sau poate prea rotunde. Ca un bulgăre de zăpadă pe care îl dai de-a dura până la ivirea soarelui…
Nu-ți potrivi ceasul iubirii!
Nu-l da înainte și nici înapoi.
Lasă-l așa cum doar timpul tău îl potrivește! Iar timpul tău, crede-mă, este cel din tine, nu cel din afara ta. Cel din afară e al tuturor, pe când cel din tine e numai al tău.
****************************************************************************
Mă strânge cerul
Mă strânge cerul,
Iar norii-mi curg în oase
Și vântul îmi bate în piept.
Cad. Mă ridic.
S-au rătăcit din visuri
În buzunarul drept.
M-apleacă luna,
Stele mă prind de mâini.
N-am tocuri lungi,
am raze-n degete și pantofi din pământul de ieri.
Mă-ntoarce dorul,
Soarele-mi zgârie tâmpla.
Ce să-ți dau, Cerule?
Ce să-ți ofer ca să-mi rămână clipa?
Timpul meu din cuvinte
Sunt cuvinte care-mi trec dintr-o dată prin gând,
Și-mi apasă pe încheietura brațului stâng.
În capul palmei, îmi vorbesc toate,
Acolo unde ceasul încă mai bate
De ce în capul palmei și nu în piept?
O să mă-ntrebi privindu-mă incert,
Iar eu o să-ți răspund printr-o întrebare:
De ce în zorii zilei și nu în toiul nopții?
Vezi?! Amândouă au un cer al sorții.
De-mi apasă-n palmă ori de-mi apasă-n piept,
Fără îndoială, au același drept!
De-a fi într-unul și același ceas,
De-a striga în vene cu același glas
Și-atunci mai contează locul unde acestea îmi bat?
Când timpul e îngust și nu-i atât de lat?
CV LITERAR
Pseudonimul Vasilicăi Șerban, născută pe 12.10.1983, în Slobozia, județul Ialomița;
Publicații:
- în revista Arcade – ISSN: 1843-8768, Anul VII, nr.14, aprilie 2008 cu eseul Lasă-ți aripile… și poeziile: Clipe, Viața, Fărădelegile iubirii;
- în Revista online Timpul(revistatimpul.ro), februarie 2021, rubrica Cultură, Literatură -articolul: Vezi? Pare simplu! Dar, nu! Nu e!;
- în Revista online Timpul(revistatimpul.ro), februarie 2021, rubrica Idei, Literatură -articolul: Dacă secundele mele ar avea muguri;
- în Revista online Timpul(revistatimpul.ro),februarie 2021, rubrica Idei, literatură- articolul: Dacă timpul;
- în Revista online Timpul(revistatimpul.ro), martie 2021, rubrica Idei, Literatură, Debut – articolul: Suntem bețe de chibrit;
- în Revista online Timpul(revistatimpul.ro), martie 2021, rubrica Actualitate, Cultură, Idei- articolul: La mulți ani, mămico!
- în Revista online Timpul(revistatimpul.ro), martie 2021, rubrica Cultură, Idei – articolul: Cine sunt eu? Cine ești tu? Cine e el?;
- în Revista online Timpul(revistatimpul.ro), martie 2021, rubrica Cultură, Idei, Literatură – articolul: Scrisoare către timp;
- în Revista online Timpul(revistatimpul.ro), martie 2021, rubrica Idei, Literatură – articolul: Pe strada Speranței.
- în Revista online Regal Literar( regal-literar.ro), iulie 2021: Clipa de poezie ;
- în Revista online Regal Literar( regal-literar.ro), august 2021: Clipa de poezie II;
- în Revista online Regal Literar( regal-literar.ro), septembrie 2021: Clipa de poezie III;
- în Revista online Regal Literar( regal-literar.ro), noiembrie 2021, proză scurtă: Două pâini.
Debut
- vol. Iartă, crede în tine și mergi mai departe, Editura Berg, București, 2021, ISBN: 978-606-9036-69-3
- proză scurtă în antologia ”Litere pe fulgi de nea”, Ed. Siono, 2021
Premii
- Premiul III – Olimpiada de limba și literatura romănă- Faza județeană- anul 2002;
- Mențiune – Concursul de creație literară Nichita Stănescu Slobozia, 2003, Secțiunea- Eseu
* Concurs de manuscrise, secțiunea proză scurtă(povești de iarnă), povestea ”Zoria” publicată în antologia ”Litere pe fulgi de nea”, Editura Siono, 2021.