Departe și foarte departe, de Sherzod Artikov (traducere: Nicolae Florentin Streche)

 

Când am intrat în secțiunea de ficțiune a bibliotecii orașului, am simțit o dispoziție înălțătoare și că mi-a fost atât de dor de acest loc. În trecut, dintr-un motiv oarecare, am găsit în această cameră liniștea după care tânjisem mereu, pe care nici măcar nu o găseam în propria casă.

După ce am selectat câteva dintre cărțile de citit de acolo, bibliotecarul le-a înregistrat pe cardul meu de acces. Așteptam să-și termine treaba, când l-am văzut pe profesorul meu, Rasul Azizovici, stând în sala de lectură. Deși stătea în ultimul rând, biblioteca nu era aglomerată, ceea ce era clar, dintr-o simplă privire. Avea vreo șaizeci de ani, o burtică subțire, cu părul căzut, mai ales din ambele părți ale frunții, cu ochii îndrăzneți și grijulii de bărbat, cu umerii lați ca de soldat, vesel din fire, destul de calm și cu voință de fier. A fost profesor la Institutul pe care l-am terminat în oraș, vreme de vreo douăzeci și cinci de ani. Nu mai predase de vreun an, de când a avut probleme cu inima. Și-a dorit chiar să se pensioneze anticipat, bazându-se pe sfaturile medicilor. Cu toate acestea, când fiul său a plecat în Anglia pentru a-și continua studiile, s-a întors la muncă și a început, din nou, să predea.

L-am cunoscut din timpul studenției. Deși relația mea cu majoritatea profesorilor de la Institut nu era atât de bună în acea vreme, am discutat și m-am consultat adesea cu el. Asta pentru că Rasul Azizovici nu semăna cu alți profesori. Avea o capacitate pedagogică înnăscută, iar zelul său extrem era impresionant în comparație cu profesorii Institutului, care tocmai începuseră să predea superficial.

– Ca să fiu sincer, te-am recunoscut când te-ai apropiat – mi-a spus, în timp ce mă apropiam să îl salut.

Apoi a împins scaunul gol de lângă spre mine și m-a invitat să mă așez. Părea destul de obosit.

– Prelegerile mele s-au încheiat devreme – mi-a spus, în timp ce eu m-am așezat pe un scaun și el și-a scos ochelarii. De aceea am venit direct aici.

Era de nerecunoscut cu ochelari. Avea ochii roșii, probabil de epuizare. S-a uitat o clipă în jur cu acei ochi roșii, și brus m-a întrebat. Avea un astfel de obicei.

– Ce știi despre Anglia? Îmi pare rău… ce crezi, ce fel de părere ai, vreau să spun ?

În fața lui se afla o enciclopedie cu coperta verde. Purtând ochelari, el a coborât să răsfoiască volumul. În timp ce mi-a arătat pozele din carte, a uitat și întrebarea.

-Uită-te la asta: aici este Trafalgar Square. Este imens, nu-i așa? Probabil că aceasta este Westminster Abbey. Acesta este Palatul Buckingham. Interesant, oricât de frumos și magnific, dintr-un anume motiv nu atrage. Ce părere ai?

În timp ce întoarse paginile cărții, una câte una, a început să-mi spună detaliile imaginilor din ea, ca un ghid priceput, care este un maestru desăvârșit.

– Acesta este cadavrul mumificat al faraonului din Muzeul Britani” –  mi-a spus la sfârșitul secțiunii în limba engleză a cărții.

– Anglia are multe de oferit – am spus, în timp ce închidea cartea și o lăsă deoparte, neștiind ce altceva aș putea spune.

Rasul Azizovici s-a uitat apoi la mine cu dezamăgire.

– Da, multe. Dar există obiective turistice și în Mongolia, Liberia sau pe țărmurile din Coasta de Fildeș, despre care aproape nimeni nu știe. Nu-i așa?

Am vrut să spun că poate există, dar a fost ridicol să compar moștenirea culturală a ținutului britanic cu moștenirea culturală a acestora. Totuși, m-am răzgândit, gândindu-mă că îi voi face rău.

– Obiectivele turistice, Londra renumită în întreaga lume, un loc de muncă care înseamnă o mie de lire pe săptămână – mi-a spus după un timp, râzând brusc sarcastic. Spune-mi, merită cetățenia? N-ai inteles, se pare. Merită să devii cetățean englez?

Mai întâi, discuția despre Anglia, apoi cea despre moștenirea ei culturală și, în final, această întrebare carr m-a surprins cu adevărat. Aveam nevoie de o explicație chiar acum, pentru că nu prea înțelegeam despre ce era vorba, de fapt. În cele din urmă, însuși Rasul Azizovici a venit în ajutor.

– Am primit ieri o scrisoare de la fiul meu. Spre seară. A cerut azil politic de la guvernul britanic pentru a se stabili în Anglia.

În acel moment, de parcă i s-ar fi înfipt ceva în gât, a înghițit în sec de câteva ori, apoi a scos o batistă din buzunarul interior al costumului și a ținut-o o vreme, la buze. După ce a pus-o înapoi în buzunar și a încremenit, în timp ce se uita într-un punct fix.

– Simt asta de mult timp – a continuat. – Fiul meu scria mereu entuziasmant despre Anglia, în e-mailurile pe care mi le-a trimis în primele zile de studiu. Citindu-le, am crezut că este produsul unei prime impresii, care va dispărea curând. Așa este. Când o persoană vizitează prima dată o țară pe care nu a văzut-o niciodată, este coplesit inițial de emoții puternice, si nu întotdeauna este ușor să ieși de sub influența lor. Așa că a scris, cu entuziasm, scrisori despre Anglia, despre vizitarea obiectivelor turistice de acolo. Am fost mereu indiferent la scrisorile lui, care erau cufundate în detalii minunate despre Anglia, pentru că voiam să aflu mai multe despre studiile lui, nu despre călătoriile lui. Doar despre studii. Mi-ar plăcea să știu cum învață, cum își face lecțiile, cum se pregătește de examene, am vrut să scrie mai multe despre asta.

După ce și-a terminat studiile și și-a luat diploma de master, am crezut cu tărie că se va întoarce. Cu toate acestea, chiar și după ce a obținut diploma de master, fiul meu a rămas acolo. Desigur, am fost supărat din cauza asta. Totuși, nu mi-am exprimat nemulțumirea, ci doar l-am întrebat de ce a stat atât de mult. Nu mi-a răspuns, nu a vrut să spună de ce. Am întrebat din nou și s-a întâmplat același lucru. Nu am mai pus întrebări. Între timp, am mâncat pe săturate, purtat de gânduri. În cele din urmă, el mi-a spus. El mi-a scris într-o scrisoare că lucrează. Am rămas uimit de locul unde lucra. În orice caz, dacă afli că un expert cu un master în Drept spălă vase într-un restaurant, nu doar părinții, ci și străinii trebuie că se uită țintă la el.

Din acest motiv, pentru prima dată mi-am exprimat nemulțumirea față de el. În timpul corespondenței noastre, l-am certat puternic, l-am mustrat și i-am subliniat că făcea ceva nepotrivit. Mi-a scris că a fost supărat pe mine și nu mi-a scris o singură propoziție timp de câteva săptămâni. După un timp, am primit, în sfârșit, ieri o altă scrisoare de la el. După ce am citit scrisoarea, mi-am dat seama că și-a găsit un loc de muncă decent. Acolo se plătesc o mie de lire pe săptămână. Acest mesaj nu m-a afectat nici pozitiv, nici negativ. Gândurile mele erau legate de a doua parte a scrisorii. Când am citit-o, eram aproape supărat să știu că fiul meu a decis să trăiască, ca imigrant, în Anglia și apoi a cerut azil politic de la guvernul britanic pentru a obține cetățenia.

Rasul Azizovici părea că se sufocă și oftează din greu.

— Te simți rău, profesore? am spus, îngrijorându-mă că venele lui deveniseră  vizibile din cauza tusei. Mi-a arătat cu mâinile că totul este bine.

– Când mă gândesc la ultima scrisoare a fiului meu, simt că nu l-am putut educa în mod corespunzător. Sună atât de dureros. Deciziile pe care le-a luat pentru sine sunt produsul educației oferite de mine. Trebuie să recunosc, asta este. Mai mult chiar, ideologia națională nu este pe deplin inculcată. Ideologia națională nu este pe deplin formată nu numai în el, ci și în majoritatea celorlalți tineri locali care nu sunt pe deplin cizelați și merg să studieze la universități precum Massachusetts, Ohio, Birmingham, Glasgow, Sheffield. Deoarece sunt educați superficial, concepte precum patrie și datorie civică nu ajung la conștiință. Prin urmare, ei nu se pot opri în a lua decizii stupide. Mintea lor este concentrată asupra modului cum să administreze eficient o bancă, o întreprindere, sau pentru a rezolva probleme juridice și diplomatice pe loc, iar când vine vorba de înțelegerea adevărurilor simple nu reușesc să meargă mai departe. La o privire atentă, unii dintre ei caută azil politic într-o societate cu altă limbă, religie și mentalitate, fără să se gândească la esenţă și la consecințele acțiunilor lor; alții se căsătoresc cu o femeie de treabă pentru a deveni membri cu drepturi depline ai acelei societăți; alții spală vase sau curăță podeaua într-un restaurant, deși au studii înalte, dacă au un salariu bine plătit; alții apelează la educația orientală a părinților și la obiceiurile, și tradițiile naționale care i-au modelat ca persoane, și încep să trăiască fericiți, departe de patria lor, datorită culturii populare, care a devenit un ornament al mentalității occidentale, și curând…

Din anumite motive, nici măcar musca nu se mai auzea în biblioteca orașului. De aceea, sunetul clopoțelului, care a răsunat brusc în toată sala, ne-a trezit brusc atât pe Rasul Azizovici, cât și pe mine. Femeia de serviciu de la bibliotecă a mai sunat de câteva ori clopoțelul din mână. Însemna că era ora prânzului și biblioteca va fi închisă timp de o oră. Auzind sunetul soneriei, toți s-au ridicat și au început să predea personalului bibliotecii cărțile primite pentru a le citi în sala de lectură. L-am așteptat pe hol pe Rasul Azizovici, care se dusese să predea, printre altele, cartea pe care o primise. Când și-a predat cartea, am ieșit împreună din bibliotecă.

– Fiind cuprins de mine însumi, nu te-am întrebat unde lucrezi – m-a întrebat, privindu-mă din cap până în picioare pe stradă.

I-am spus unde lucrez.

– Bine, mi-a spus după ce mi-a auzit răspunsul. – Continuă astfel!

Norii erau denși pe cer în acea zi și deveniseră foarte gri, iar peisajul cu pământul plin de frunze galbene era complet emoționant.

– Dacă ar fi și fiul meu aici – mi-a spus Rasul Azizovici, uitându-se la oamenii care alergau pe stradă cu grijile lor. Dar el este departe. Departe și foarte departe.

Apoi și-a întins mâna lejer și și-a luat rămas bun de la mine. În timp ce mergea, fără să se grăbească, fidel obiceiului său, de altfel, abia mișcându-și picioarele,  precum cei șchiopi, m-am uitat lung la el sub cerul umed de noiembrie, strângând în brațe cărțile pe care le luasem din bibliotecă. …

 

(2019, octombrie)

Autor: Sherzod Artikov

 

Traducerea din uzbecă în engleză:   Muslimahon Makhmudova

Traducerea din engleză în română: Nicolae Florentin Streche (6 februarie 2022) – https://sindhcourier.com/far-and-far-away-a-short-story-from-uzbekistan

Despre Sherzod Artikov

Sherzod Artikov s-a născut în 1985, în orașul Marghilan din Uzbekistan. A absolvit Institutul Politehnic Fergana, în 2005. A fost unul dintre câștigătorii concursului literar național „My Pearl Region” la secțiunea de proză, în 2019. În 2020, prima sa carte de autor „Simfonia toamnei” a fost publicată în Uzbekistan de către editura Yangi Asr Avlodi. În 2021, lucrările sale au fost publicate în antologiile numite World Writers in Bangladesh, Asia sings și Mediterranean Waves in Egypt, în limba engleză. În 2021, a participat la Congresul Internațional al Scriitorilor, organizat în Argentina, la conferința internațională de literatură sub denumirea „Mundial insurgencial cultura”, dedicată vieții și operei lui Federico Garcia Lorca, la Festivalul Internațional de Poezie din Tunisia, la Târgul Internațional de Poezie din Singapore. Anul acesta a fost premiat drept „Ambasador al Păcii Globale” de către Fundația Iqra, „Ambasador Internațional al Păcii” de către Forumul Literar Mondial pentru Pace și Drepturile Omului și a primit „Certificat de prietenie”, și alte certificări de la „Revista Cardenal”, în Mexic. În prezent, este consultantul literar al site-ului cultural din Pakistan, „Sindh Courier”, reprezentantul și delegatul în Uzbekistan al revistei de literatură a Mexicului – Revista Cardenal – și al revistei de literatură și artă din Chile – Casa Bukowski.

Scrierile sale au fost publicate în mai multe reviste și ziare din Uzbekistan. Apoi traduse în limbile rusă, engleză, turcă, sârbă, slovenă, macedoneană, spaniolă, italiană, poloneză, albaneză, română, franceză, greacă, ebraică, portugheză, bengaleză, arabă, chineză, indoneziană, persană și urdu.

În plus, scrierile sale au fost publicate în reviste literare, ziare și site-uri web din Rusia, Ucraina, Turcia, Muntenegru, Serbia, Slovenia, Anglia, Germania, Grecia, Italia, Spania, România, Polonia, Israel, Belgia, Albania, Macedonia, Kazahstan, Bangladesh, Pakistan, China, Arabia Saudită, India, Indonezia, Irak, Iordania, Siria, Liban, Yemen, Iran, Egipt, Peru, Bolivia, Argentina, Columbia, Chile, SUA, Mexic, Costa Rica, Guatemala și Nicaragua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.