Scurtă cugetare despre ateism și spirit (I) – Ștefan Tudor Baciu

Autor: Ștefan Tudor Baciu

Scurtă cugetare despre ateism și spirit (I)

Pentru a vorbi despre anumite fenomene sociale și ezoterice ale zilelor noastre, aș vrea să ne oprim asupra ateismului, popular în lumea și progresul tehnologic fulminant la care luăm parte. Cu toate acestea, astăzi omul are cel mai mult nevoie de spiritualitate, această necesitate fiind evidentă și puternic resimțită prin însăși manifestările culturale, de identitate personală, ideologică, artistică (căci comportamentul magico-religios al paleantropului constă în muzica pur apoteotică și în picturile rupestre, obiectele ritualice de înmormântare, extinzându-se anterior dogmei în preistorie). 

Pornind de la ipoteza că esențialul manifest spiritual al omului sunt muzica și artele plastice – în forma lor rudimentară -, putem deduce această penurie din diversitatea artistică și culturală a zilelor noastre. Când vorbim despre ateism, care semnatic înseamnă a nu crede în divinitate, dar care se extrapolează în lipsa totală a speranței (definită sau nu), nu ne putem limita la acest sens în cazul unei atitudini, unor comportamente imuabile și care ne influențează viața și factorul spiritual. Căci însăși actul de a respinge credința are un fundament ideologic, luându-se în considerare, la un moment dat, ipoteza existenței unei entități supraumane.

Cert este că noi toți suntem atei într-o măsură sau alta. În caz contrar ar trebui să negăm caracterul nostru uman, materialul, științele ce au dus la salvarea și înlesnirea traiului nostru. Căci rațiunea și indirect dialectica, de care toți dispunem, sunt ontologic indispensabile, iar scepticismul a dus la o evoluție științifică și socială inatacabilă, aici citându-l pe N. Steinhardt, care spune: Nicăieri și niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști. Ne cheamă să fim blânzi, cinstiț, smeriți cu inima, dar nu tâmpiți. Bineînțeles, asta nu justifică traiectoria cainistă pe care omul a ales-o de-a lungul timpului, asimptotică cu transcendentalul propus de creștinism.

Omul, în infatuarea și autosufieciența sa, s-a îndepărtat de adevărul propus de Cartea Sacră. A fi spiritualmente ateu este utopic. Să  nu uităm că vorbim despre un noumen, punându-l în balanță cu fenomenul credinței, iar asta ar însemna să negăm echilibrul universal, fapt ce este imposibil. Dar ateul, contestând existența lui Dumnezeu, continuă să spere irațional și nefondat la apariția unei forțe salvatoare care să-l vindece de cancer spre exemplu, care să poată salva planeta prin forța intelectului său. Vorbim deci despre un principiu similar de idolatrie, absolut, nesacralizată și neinstituționalizată.

Un ateu complet este o iluzie a rațiunii pure și intangibile. Frânturi din aceste idei le regăsim și în Conferința a XIII-a a lui Rudolf Steiner (Evanghelia după Matei), dar pe o fundație antroposofică, eclectică și fără vreo intenționalitate religioasă reală. Căci oricât de autentici ne-am simți în propria căutare instrinsecă, negând existența entității supreme, manifestăm totuși nevoia fundementală de iubire, captivi în personalitatea noastră sui generis.

Pe această bază ateismul, însușit radical și ad litteram, devine o noțiune lipsită de esență atât umană, cât și metafizică. Mai apoi ar putea veni întrebarea de ce ne-a dat Dumnezeu capacitatea de a e pune întrebări, dacă nu am primit și înțelepciunea de a le găsi răspunsul? Pentru că El este atotputernic, iar omul captiv în neputință, ar răspunde un ignorant. Sau pentru că El ne iubește și vrea ca noi să creștem prin cunoaștere, ca în final să ne realizăm nimicnicia într-un cerc perpetuu al progresului. Căci doar dorința de cunoaștere este fundamentul evoluției și realei Sale conștientizări, ar răspunde un ateu credincios.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.