Fuiorul timpului hărăzit prin voință divină își deapănă cântul. Și iată-ne în pragul unei frumoase aniversări. 88 de ani, frumoși și luminoși, care se înscriu pe răbojul luminii aceluia care se numește Nicolae Breban, prolific prozator român, personalitate a culturii românești.
La ceas aniversar, cel mai frumos omagiu pe care îl putem aduce acestui „real și discret mucenic al scrisului viu”, cum îl definește Gabriel Dimisianu, este să-i parcurgem opera, începând cu Francisca (1965) și finalizând cu paginile de memorialistică, precum, Viața mea (2017).
Fie că recunoaștem ori ba, fiecare traiect existențial este un miraj și merită evocat din perspectivă proprie, cu sinceritate, degajat, indiferent câte alte „voci”, ar fi posibil să ne contrazică.
Cu opintiri sau în salturi, cu sau fără regrete, cu îndârjiri contra semenilor sau, dimpotrivă, cu învăluiri îngăduitoare, viața-și urmează cursul în „ființa de carne”, zămislită, pentru a înflori. Și-mplinirea fi-va. În toată a ei rodnicie.
„O piatră vei fi, peste care fiecare / răsărit al acelui astru unic își va șlefui / calm, / prima sa spadă lucioasă. Vibrantă” (Cânturi).
Opera epică a cunoscutului prozator odihnește alături, dovadă binemeritată înflorind.
În vălmășagul atâtor trepte pe care, cu sau fără voia noastră, le traversăm, emoția ne poate covârși, ne poate domina. Important, să nu ne pierdem verticalitatea. Să avem viu în memorie o vorbă înțeleaptă, pe care am auzit-o, de curând, anume, că „suntem o moleculă într-un ocean”, așa că… o evaluare a propriului eu se impune. Mai ales atunci când, nu se știe cum, cineva îți va șopti, acceptând, ori nu, „memoria să o înghiți!”
În niciun caz, uitarea nu dorește locaș.
Cu certitudine, la anii frumoasei împliniri, zeii-i șoptesc și-și împreună „forța” de care are atâta nevoie. Nimic întâmplător în dorința de a îmbrățișa „Viul” (Cânturi).
Și-avem a reține, nimic nu dobândim fără răbdare, stăruință, osteneală și istov. Nimic cu crește-n noi fără suferință, îndârjire, dorință de a învinge. Iar maestrul Nicolae Breban a urcat fiecare treaptă, frângând totul în cale-i, „nestăvilit căutător” întru desăvârșire.
Împlinirile îi vor încununa viața, pentru că omul și creatorul Nicolae Breban s-a călăuzit de-un vibrant și înțelept îndemn: „Să avem curajul de a fi, / nemuritori în tot infinitul existenței ce se / despletește ușor în vertiginoasa sa cădere spre / ființă” (Cânturi).
Să recunoaștem, în rotirea noastră prin acest zbuciumat spațiu al neodihnirii, simțim nevoia de confesiune, „înainte ca cerul memoriei să se umbrească prea mult”.
Acest exercițiu de recompunere al sinelui îl recunoaște și prolificul scriitor Nicolae Breban: „E timpul (…), să purced la o asemenea acțiune, epică, amplă și intimă confesiune în care să-mi mărturisesc nu numai viața, periplul existențial”.
Cu degajare sau într-un mod „violent”, oricum, înveșmântat în hlamida „îngerului de ghips” (sau nu), cu verbul „scrijelat” (sau nu) pe piatră, dovedindu-se „schimbător, fugace, multiplu”, omul Nicolae Berban mărturisește sincer (și avem a-l crede), că încercările vieții, uneori violente, l-au determinat să „refuze” sau să cedeze.
Într-adevăr, trecutul și prezentul se cuvin asumate cu bunele și relele care ne împresoară, vrem-nu vrem!
Când unele dureroase lovituri ale sorții devin balsam ucigător, nu-ți rămân decât două posibilități: ori de a le oglindi (cu subiectivism, ar spune majoritatea), în scris, întru neuitare, – sau de a ierta, pur și simplu, aruncând la coș reziduurile.
Ajungând la vârsta în care o retrospectivă a ceea ce, generic, se numește „carieră”, ni se pare firesc ca omul de cultură Nicolae Breban să încerce o reconstituire a propriei existențe din prima jumătate de „secol comunist”. Nici nu ne așteptăm la un altfel de expozeu, decât cel al propriei realități. Dureroase realități! Și-nvăluind în maramă de ceață trecutul, ne-ntrebăm: Cum a reacționat adolescentul îndepărtat, cu absurdă duritate, de la școală, mai ales, în prag de Bacalaureat?! Sinistru!
Și în ce culori avea să i se „deseneze” viitorul (Viața mea), chiar și cel apropiat, unui astfel de tânăr, căruia i se smulgeau aripile, chiar înainte de a fi învățat să zboare?!
Înțelegem noi oare valențele acelei „grave forme de declin” (Viața mea)?!
O spune singur, coborând în mijlocul unui alt mediu social. Și nu doar spre a se căli. „Acel” vizual va deveni și sursă de inspirație pentru viitoarele creații epice. Poate, și ceva mai mult.
Ei bine, reținem, peste „acel” pumn de ani bolovănoși, nu se vrea așternută uitarea. Ea impune juste explicații atât în romanele, cât, mai cu sârg, în paginile de memorialistică, publicate în acești ultimi ani.
În fapt, nu e important să vorbești despre propria-ți evoluție – ca om și ca artist –, ci, foarte important, să nu roșești, gândind, vorbind sau scriind despre tine însuți.
În realitate, Nicolae Breban nu are de ce să roșească. A fost „ambițios și tenace”, gândind, încă din adolescență, la o „carieră intra-muros”, „neispitit” de niciun avantaj pecuniar străin.
S-a dorit – și rămâne un „însetat de frumos”, „eroul unei alte Posibilități” (Cânturi), împrumutând personajelor sale multe dintre vibrațiile propriei ființe.
Cu regret afirmăm, nu a fost scutit de atacuri imunde, dar, precum Cupșa (Francisca) a găsit forța să-nfrunte răul…„am fost mai tare decât ați crezut că sunt și decât m-ați crezut în stare”.
Și dacă privim toate fațetele realității înseși, putem afirma, fără niciun ocoliș, că „nu există un monopol al adevărului, al onestității, al curajului”. Uneori, „fantezia noastră mai creează și monștri pe lângă atâtea construcții muzicale sau pitorești”. Și, în acest sens, ni se oferă exemplificări, la concret (Riscul în cultură).
Dureroase rămân gesturile unor semeni care, după decembrie 1989, „iute” și cu „furie”, au încercat, prin atacuri fulminante, să „marginalizeze” „spirite înalte” ale culturii românești, precum: Marin Preda – „ultimul mare cronicar epic al țărănimii europene”; filosoful Constantin Noica; profesorul Adrian Marino – cărturarul nostru de nivel european; „poetul splendid” Nichita Stănescu sau „poetul parnasian și cărturarul” Ștefan Aug. Doinaș.
Cumplit de dureros să privești portretul aceluia care „a împins” în „prăpastia socială” pe un inocent.
Gândindu-se la sine însuși, academicianul Nicolae Breban își exprimă compasiunea, amintind de confrații nedreptățiți. Și să recunoaștem. Aceasta este o realitate. Sunt scriitori și critici literari care simt „plăcerea” (după cum prea bine se știe) ori de a ignora, ori de a acuza sau, și mai grav, de a urca pe un piedestal de lut… biete umbre trecătoare. În van totul! Timpul – nemilos tovarăș – nu iartă. Mai devreme sau mai târziu, el va discerne între „valori” și „non-valori”.
În fapt, nu „părerile” subiective și rău-voitoare ale acelor „observatori” contează, ci Opera sus-amintiților încondeiați. Opera lor este (și rămâne) nemuritoare. Ființa umană poate îmbrăca hlamida duplicității (un adevăr de necontestat), dar Opera grăiește (va grăi) totul. Și-avem multe alte exemple ilustre de personalități, care au cunoscut, în postumitate, formulări dureros de grele: Alexandru Macedonski (m. 1920), Octavian Goga (m. 1938), Ioan Alexandru Brătescu-Voinești (m. 1946) etc.
Este atât de simplu să acuzi, și-atât de complicat să realizezi că cel de „ieri” nu mai are posibilitatea de a se apăra.
Ei bine, în ciuda atâtor nedreptăți care au întinat (și încă mai întinează) foaia de hârtie (pagina de tipar), ar merita să repetăm „rugăciunea” lui Paul Valéry: „Sunt recunoscător acestei nedreptăți, insultei care m-a deșteptat, și al cărei vie impresie m-a purtat mult dincolo de mărunta ei pricină, dăruindu-mi și puterea și predilecția de a gândi altfel…” (Domnul Teste, Tracus Arte, 2017, traducere, Iana Maravis).
Un mesaj atât de grăitor, balsam mângâietor pentru cei de Ieri, pentru cei de Azi!
Și preluând idei binecuvântate din Pildele lui Solomon, deopotrivă, să vrem a ignora pe „acela” care „poftește” răutatea și să nu ne însoțim cu omul mânios, ca să nu ne asemuim lui. Să avem înțelepciunea de a înțelege că acela care „seamănă nedreptatea, seamănă nenorocire, iar toiagul mâniei lui îl va bate (într-o zi, tot) pe el” (22.8).
Doar astfel vom înțelege că oricâte controverse vor răscoli trecutul, ele se vor vesteji tot așa de fulger, precum au înflorit.
Și îmbrățișând aceste sfaturi, vom concluziona, limpede, că prin bogata sa operă epică, academicianul Nicolae Breban rămâne unul dintre cei mai importanți prozatori postbelici.

Curriculum vitae
Istoric și critic literar
Livia Ciupercă s-a născut la 11 octombrie 1947, la Bereşti – Galaţi, România. A absolvit Facultatea de Filologie, Universitatea Bucureşti. Activează în Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, precum şi în Asociaţia Română de Istorie a Presei. Este fondator şi coordonator al Simpozionului Naţional IOAN PETRU CULIANU (aflat sub patronajul U.S.R. – Filiala Iaşi şi U.A.I.C. – Iaşi). Şi-a încheiat activitatea didactică, cu cea mai mare distincţie: „Gheorghe Lazăr clasa I”, precum şi „Diploma de Excelenţă” (2005), pentru întreaga activitate de 40 de ani şcolari, în învăţământul preuniversitar. A debutat publicistic, în 1982, iar editorial, în 1996. Membru al Societății Culturale „Junimea ’90” Iași (1990-2016). Membru și vicepreședinte al Asociației Culturale „Ginta Latină” Iași (1993-2000). Din decembrie 2012, este redactor literar la revista „Constelaţii diamantine” (Craiova), iar din 2020, în colectivul de redacție al revistei „Tecuciul literar și artistic”. Din 2014, îngrijeşte „Seria de autor Al. Lascarov-Moldovanu” a Editurii „DOXOLOGIA”, Iaşi. Colaborator la reviste literare din ţară şi străinătate.
Autor: studii de specialitate; coautor studii de metodică didactică; colaborator studii de specialitate; coordonator activitate metodico-ştiinţifică; prefațator; co-autor antologii de versuri; co-autor antologii literare; co-autor antologii dedicate diverselor acțiuni omagiale; co-autor în cadrul unor acțiuni coordonate de ARIP; autor versuri; coautor volume versuri.
Autor al primelor monografii dedicate personalităților științei și culturii românești: Ioan Alexandru Brătescu-Voinești (1996), Paul Bujor (2010, 2016), Dominic Stanca (2011), Teodor Al. Munteanu (2013, 2017), Alexandru Lascarov-Moldovanu (2014, 2018), Prima promoția de seminariști, Huși 1923; Oreste Tafrali (2015, 2016), Pr. Neculai V. Hodoroabă (2017), B. Jordan (2019), Frații Petru Gh. Savin și Ioan Gh. Savin (2020), Horia Furtună (2020).
Câteva dintre premiile și distincțiile obținute: 2013 – Premiul UZPR, „Restitutio”, pentru monografia „Teodor Al. Munteanu” („Timpul”, Iași, 2013); 2014 – Premiul pentru Istorie Literară, acordat de revista „Plumb” – Bacău; 2015 – Premiul I, la Festivalul Național de Creație „Vrancea literară”, pentru volumul „Durerea mea numără 33” (Ed. „Timpul”, Iași, 2014); 2016 – Premiul „Restitutio” al Uniunii Scriitorilor – Filiala Iași, pentru monografia „Oreste Tafrali” (Iași, StudIS, 2015); 28 iunie 2019 – Premiul UZPR, Distincția CREDINȚĂ ȘI LOIALITATE; 2019 – Trofeul „Brâncoveniana”; 2020 – Premiul UZPR – ACTA NON VERBA etc.
Monografiile dedicate lui Paul Bujor și Horia Furtuna au fost nominalizate la premiile Uniunii Scriitorilor – Filiala Iași, în 2017, respectiv, 2021.
Aprecieri critice: prof. univ. dr. Constantin PARFENE (Iași), prof. univ. dr. Liviu LEONTE (Iași), prof. univ. Constantin DRAM (Iași), prof. univ. dr. Lucian CHIȘU (București), prof. univ. dr. Constantin CUBLEȘAN (Cluj), prof. univ. dr. Mircea BRAGA (Sibiu), prof. univ. dr. Diana CÂMPAN (Alba Iulia), prof. univ. dr. Adrian LESENCIUC – Președintele Uniunii Scriitorilor Filiala Brașov, prof. univ. dr. Mihaela ALBU (Craiova), conf. univ. dr. Noemi BOMHER (Iași), Monica PILLAT (București), Ioan HOLBAN (Iași), Cassian Maria SPIRIDON – Președintele Uniunii Scriitorilor Filiala Iași, Dan PLĂEȘU (Galați), N.N.NEGULESCU (Craiova), Radu TĂTĂRUCĂ (Iași), Coriolan PĂUNESCU (Galați), Radu COROAMĂ (București), Victor CILINCĂ (Galați), Culiță Ioan Ușurelu (Panciu), Liviu APETROAIE (Iași), Elena ARMENESCU (București), Cristina CHIPRIAN (Iași), Daniel LUCA (Timișoara), Maria POSTU (București), Florentin POPESCU (București), Pr. Constantin ANDREI (Paroh al Bisericii Bărboi-Iași) Pr. Prof. Constantin GRIGORAȘ (Iași), Arh. Policarp CHIȚULESCU – Director al Bibliotecii Sfântului Sinod București.
Ca biograf al celor zece personalități românești, au formulat cuvinte de apreciere: acad. Eugen SIMION, acad. Ioan-Aurel POP, acad. Răzvan TEODORESCU, acad. Dumitru Radu POPESCU.
Aprecieri au formulat și excelențelor lor: Francois Saint-Paul – Ambasadorul Franței în România (București, 27 iulie 2015), François HOLLANDE – Președintele Republicii Franceze (Paris, 31 iulie 2015), precum și Emmanuel MACRON – Președintele Republicii Franceze (Paris, 28 martie 2019).
Elogii au formulat Înaltpreasfințitul TEOFAN – Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei (2014, 2015), Înaltpreasfințitul CASIAN – Arhiepiscopul Dunării de Jos (2016, 2020), Înaltpreasfințitul IGNATIE – Episcopia Hușilor (16 martie 2022).