Mircea Jida – „Câteva gânduri…” și un „Post-scriptum”

Câteva gânduri pentru  puținii care își mai aduc  aminte de vremurile bune ale filmului, teatrului și…nu numai. Cândva pe la noi, pe plaiurile noastre unice, s-a pornit cu căruța…cu fel de fel de…povești (Matei Millo), condusă de boieri cu școală și simțire, spre… locuri de popas și cu ascultători (Public) dornici să le vadă și să le asculte. Astfel putând, călătorii aceștia în timp, să viseze la lumile imaginate de binecuvântați creatori: scriitori, dramaturgi. Mirajul veșnic al călătoriei în timp. Totul devenea posibil după ridicarea cortinei, apoi o baghetă vrăjită împlinea restul miracolului. Artiști cu har care înfăptuiau, prin liturghia spectacolului, o transformare profundă a sufletului spectatorului, participant-activ la acea poveste-aventură.

A fost mai demult în săli-caravană, un film celebru care se numea „Zile de fior și râs” (n.red. „Days of Thrills and Laughter” – 1961), colaj excelent care aducea împreună tot ce avea mai bun Hollywood-ul. Tot așa la noi caravana-căruță s-a deplasat și a adunat artiști de excepție care au întemeiat școli de excepție cu elevi pe măsură. Un imens laborator de teatru cum poate nu a existat și care, datorită vremurilor ce au venit, s-a cam dus. Totul îi datorăm acestui laborator, în care cei aleși au fost călăuziți și desăvârșiți cu aptitudini nelimitate (dans, balet, vorbire, călărie, sport, educație, cultură). Toate aceste discipline predate de profesorii cei mai buni. După această perioadă de aur….fărâmiturile rămase (noi) au început a fi șterse, încet, dar sigur.

Lucia Sturdza-Bulandra ne-a lăsat, drept testament obligatoriu, păstrarea actorului, în așa fel încât, printr-o viață discretă, absolut necesară în existența de zi cu zi, să nu transformăm cutia cu miracole – Scena – într-o banală cocină. Din păcate, viața grea, școala în decădere planificată, vremurile actuale, i-au făcut pe mulți să coboare ștacheta și să fie, chiar să fie, cum se spune, „oglinda vremurilor„. Și pentru a nu răsturna întreaga cenușă…în vatra noastră, putem să ne uităm și peste Ocean, unde un actor genial deseori își bate joc de tot ceea ce a realizat, făcându-se partizanul politic al unor forțe oribile, diametral opuse Omului și Creației – Sean Penn. Fiecare pasăre…cum își așterne…

Sunt convins că, încet-încet, lumea își va recăpăta liniștea și înțelepciunea, și fotoliul din sala cu scenă, întregind capsula timpului, pregătiți spre Lumină-Iluminare, fără de care Planeta nu are rost. Iar noi toți o vom lua de la început cu o căruță cu coviltir, pregătind un foc, strânși în jurul lui, pentru a povesti și visa, din nou.

 

POST-SCRIPTUM

Mai cred că un creator nu este prea folositor dacă percepția îl face să se auto-impresioneze, ci el trebuie să recepteze și să fie declanșator de emoții, gânduri, stări, importând fiind modul, calea nimerită, potrivită, de a transmite cât mai fidel ceea ce a vrut dramaturgul, de preferință clasic, să comunice, să spună, și pentru a se înfăptui actul artistic. Actorii mari sosesc cu două ore înainte de începerea spectacolului, se pregătesc pentru această călătorie în timpuri și situații de excepție, semnificante spații de cândva. La această liturghie publicul trebuie ajutat, prin mijloace adecvate, să se alăture acesteia, iar pentru asta vor fi detalii importante, de desăvârșit. Intrarea în teatru, muzica de fond, decorul, scenografia, elemente care conduc spectatorul spre universul piesei: culori, zgomote etc.

Printre atâtea și atâtea spectacole irepetabile nu pot să nu-mi amintesc de, poate, geniul dintre genii numit Aureliu Manea. Acesta reușea și din tractoriști (Turda) să-i facă să funcționeze impecabil în lumile, simfoniile, înfăptuite de el. Mai sunt mulți care își amintesc de Macbeth-ul de la Ploiești. Zgomote pe pietriș, pași, imagini, univers la înălțimea autorului.

 

   

Biografie

Absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” (U.N.A.T.C.), promoția 1975, clasa prof. Sanda Manu, asistenți Geta Angheluță, Ștefan Velniciuc. Repartizat la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași (1975-1976). Actor la Teatrul Nottara (1976-1998).

După anul 2000, a efectuat turnee în SUA și Canada. A fost căsătorit cu actrița Anca Bejenaru, de la Teatrul Nottara. S-a recăsătorit cu Mihaela Gavrilă, cu care are doi copii: Mihnea și Irina.

Mircea Jida a jucat în câteva filme. Rolul său cel mai cunoscut este cel al personajului titular din filmul Mitică Popescu (1984), ecranizare a piesei omonime a lui Camil Petrescu. Criticii de film au reproșat că personajul filmului, interpretat de Mircea Jida, „nu prea are «dimensiunea de farmec» a eroului”, semănând doar fizic cu personajul piesei de teatru. Un alt rol menționat de critici a fost rolul unei rude a „haiducului” Victor Popescu, personajul principal din filmul Bătălia din umbră (1986).

În articolul „Cronica rolului secundar – Mircea Jida în Spiridon” (Revista Teatru, nr. 4 (anul XXXII), aprilie 1987), apreciatul critic Irina Coroiu elogia calitățile actorului Mircea Jida, atribuindu-i valențe prime în interpretarea unui personaj secundar:

„Un soligism plastic perfect, ce ridică particularul la puterea generalului, realizat prin intermediul acestui personaj secundar, Spiridon, gândit atât de original de Dan Micu și interpretat cu suplețe și precizie de Mircea Jida”.

„Absurd era și faptul că Spiridon, aflat veșnic în casă, nu participa deloc la daravelile sentimentale, nu le comenta, ca și cum n-ar fi știut nimic despre ele. Acum, dimpotrivă, lui și numai lui i se stabilește, logic, o o mniprezență participativă. Are un aer de codoș dezinteresat, sare în ajutorul ba al lui Chiriac, ba al Vetei, e martor ocular, dar tăcut și imparțial, la teribila ceartă a celor doi, Mircea Jida jucând excelent această nouă și plauzibilă imaginare a rolului. Pare tâmp, dar nu e. Pare obedient, dar îl cuprinde și câte-un amoc de insubordonare, ceilalți lăsând impresia că s-ar feri oarecum de ieșirile din parametrii stiuți ale găliganului clăpăug – când le are”. (Valentin Silvestru, Teatru azi, 1996)

 

Repertoriu teatral: 

Filmografie:

• Prin cenușa imperiului (1976), regia: Andrei Blaier
• Gustul și culoarea fericirii (1978), regia: Felicia Cernăianu
• Mai presus de orice (1978), regia: Nicolae Mărgineanu, Dan Pița
• Ștefan Luchian (1981), regia: Nicolae Mărgineanu
• O lumină la etajul zece (1984), regia: Malvina Urșianu
• Mitică Popescu (1984), regia: Manole Marcus
• Bătălia din umbră (1986), regia: Andrei Blaier
• Marea sfidare (1990), regia: Manole Marcus
• Șobolanii roșii (1991), regia: Florin Codre
• Stare de fapt (1995), regia: Stere Gulea
• Examen (2003), regia: Titus Muntean

Teatru TV:

• Jocul (1978), de Ion Băieșu, regia: George Rafael
• Poveste studențească (1980), de M. Sorbul, regia: Cornel Todea
• Henric IV (1990), de Luigi Pirandello, adaptarea și regia: Dominic Dembinski – teleplay
• Scapino (1992), de Moliere, regia: Al. Dabija

Sursa oficială: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Jida