Primăvara este oglinda îngerilor
Ai crezut cumva că îngerii n-au oglindă?
Păi, altfel, cum s-ar fi văzut aripile lor întinse dacă nu la fluturi?
Nu. Să nu-mi spui că tu nu le-ai văzut încă brațele…
Păi, toată iarba verde, de jur-împrejur, a cui crezi că e?
Sau…ochii? Ochii lor mari din soare și din stele?
I-ai observat, dar n-ai dorit să știi. Sau… poate nu ți-ai dat seama.
Pentru că așa facem noi, oamenii, de obicei. Observăm doar.
Observăm că-i prea multă lumină, că-i prea multă căldură, că-i prea multă iarbă, că-i prea multă noapte… Ne încărcăm de multul “prea”. Și nu mai privim…
Te-ai întrebat vreodată cum miros îngerii? Ori cum ne vorbesc?
Îngerii miros a copaci înfloriți. Și a toate florile primăverii. Iar vocea lor…, vocea lor e în ciripitul păsărilor. I-am auzit. Sigur i-am auzit! Și eu, și tu. Doar că unii dintre noi alegem s-aruncăm cu pietre în păsări pentru că fac “prea” multă gălăgie…
Dumnezeu mi-a jucat iubirea la zaruri
Dumnezeu mi-a jucat iubirea la zaruri
Nu mereu, de câteva ori,
A întins pe pământ o coală albă de viață,
a răsucit timpul
Și a adus vântul peste neștiutele cuburi.
O singură dată a spulberat un egal
Și-a tăcut până au căzut frunze uscate din cer.
Într-una din zile , dintr-un colț de lună,
A spulberat peste ele trăsnet și furtună.
Nu mai știu în ce margine de drum s-au ascuns,
Nu mai stiu dacă zarurile astea
au avut pentru mine, atunci, un răspuns.
Dumnezeu mi-a jucat iubirea la zaruri,
Nu mereu, de câteva ori
A sădit în sângele meu răsărituri
Și-a stins sute de apusuri și ploi
Sudează-mi, timpule, lacăte la ușă!
Sudează-mi, timpule, lacăte, la ușă
Și dă-mi secundele să-ncui!
Să nu-mi împresori casa
Cu flori de salcam sau de tei
Se vor scutura într-o zi peste toți anii mei.
Ai inteles?
Doar ușa aș vrea s-o încui
În pragul din suflet sa-mi pun la căpătâi:
Ce-a fost, s-a dus; ce vine, conteaza!
Ce-am strâns prin ogradă, nu valorează!
Ai înțeles?
Sudează-mi, lacate, la ușă
Si dă-mi secundele să-ncui!
Încă mai sunt în toc bucăți din lună,
Bate-un vânt răzleț, norii cern a furtună,
Raze de soare îmi apasă în piept
Încă mai caut, încă mai aștept.
Îmi sudezi lacăte? Îmi dai secunde?
Hai, timpule, nu te mai ascunde!
CV LITERAR
Vali Șerban – Pseudonimul Vasilicăi Șerban, născută pe 12.10.1983, în Slobozia, județul Ialomița.
Publicații:
- în revista Arcade – ISSN: 1843-8768, Anul VII, nr.14, aprilie 2008 cu eseul Lasă-ți aripile… și poeziile: Clipe, Viața, Fărădelegile iubirii;
- în Revista online Timpul (revistatimpul.ro), februarie 2021, rubrica Cultură, Literatură – articolul: Vezi? Pare simplu! Dar, nu! Nu e!;
- în Revista online Timpul (revistatimpul.ro), februarie 2021, rubrica Idei, Literatură – articolul: Dacă secundele mele ar avea muguri;
- în Revista online Timpul (revistatimpul.ro), februarie 2021, rubrica Idei, Literatură – articolul: Dacă timpul;
- în Revista online Timpul (revistatimpul.ro), martie 2021, rubrica Idei, Literatură, Debut – articolul: Suntem bețe de chibrit;
- în Revista online Timpul (revistatimpul.ro), martie 2021, rubrica Actualitate, Cultură, Idei – articolul: La mulți ani, mămico!
- în Revista online Timpul (revistatimpul.ro), martie 2021, rubrica Cultură, Idei – articolul: Cine sunt eu? Cine ești tu? Cine e el?;
- în Revista online Timpul (revistatimpul.ro), martie 2021, rubrica Cultură, Idei, Literatură – articolul: Scrisoare către timp;
- în Revista online Timpul (revistatimpul.ro), martie 2021, rubrica Idei, Literatură – articolul: Pe strada Speranței.
Debut:
- vol. Iartă, crede în tine și mergi mai departe, Editura Berg, București, 2021, ISBN: 978-606-9036-69-3
Premii:
- Premiul III – Olimpiada de limba și literatura română- Faza județeană, anul 2002;
Mențiune – Concursul de creație literară Nichita Stănescu Slobozia, 2003, Secțiunea: Eseu.