TU, OMULE, AI MARI RĂSPUNDERI

Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul

TU, OMULE, AI MARI RĂSPUNDERI

O, omule, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, prin scris sau grai,
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea mereu spre iad sau rai,
Pe mulţi o să îndrume!

Ce grijă trebuie să pui
În a ta viaţă toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui,
S-a dus pe veci… nu-l mai aduni,
Dar vei culege roada lui
Ori viu, ori mort… odată!

Ai spus o vorbă, vorba ta
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli, sau va-ntrista,
Va curăţi, sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt; cuvântul scris
Este un leac sau e otravă.
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă, drum deschis
Spre înălţare, sau abis,
Spre-ocară, sau spre slavă.

Ai scris un cântec, versul tău
Rămâne după tine:
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţire sau desfrâu
Lăsând în urmă rodul tău
De har, sau de ruşine.

Arăţi o cale, calea ta
În urma ta nu piere.
E cale bună, sau e rea?
Va prăbuşi, sau va-nălţa,
Vor merge suflete pe ea
Spre har, sau spre durere?!

Trăieşti o viaţă, viaţa ta
E una, numai una.
Oricum ţi-ar fi, tu nu uita,
Cum ţi-o trăieşti, vei câştiga
Ori bucurii pe veci prin ea,
Ori plâns pe totdeauna!

O, omule, ce mari răspunderi ai!
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus prin scris sau grai,
Sau laşi prin pilda ce o dai,
Pe mulţi, pe mulţi la iad sau rai
Mereu o să-i îndrume!

Deci, nu uita, fii credincios!
Cu grijă şi cu teamă:
Să laşi în inimi luminos
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, ne-ndoios,
Odată vei da seamă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *