Smochinul măcar era frumos înveșmântat în hainele sale verzi, făcea umbră cu coroana sa de frunze pământului și celor ce doreau să se odihnească la poalele lui din osteneala drumului și zăduful zilei, chiar dacă nu avea rod atunci când l-a cercetat Hristos. Dar noi, cei de azi, ce facem bun?
Vine Hristos pe cale ostenit și însetat, bate la ușa inimilor noastre și ce găsește? Cine îi deschide? Cu ce Îl întâmpinăm? Cu ce Îl ospătăm? Vine Împăratul slavei, vine Tatăl nostru! Procedăm cu El așa cum o facem și cu aproapele nostru: bătrânii – la aziluri; copiii – vagabonzi pe drumurile libertinismului, fără valori, fără cultură, fără carte. Noi ne desfătăm în îmbuibări de mâncare și băuturi. Cum mai rezistă oare Atotmilostivul Tată și ne ceartă doar puțin și nu ne risipește de tot?!
Ce s-a făcut cu smochinul? De ce a fost certat și s-a uscat? Nu dădea rod! Iată, dragii mei, pentru că nu producem roadele credinței, de asta ne va certa Hristos și ne vom usca ca smochinul, iar tăietorii de lemne ne vor arunca în foc. Vom arde și vom produce cenușă, dacă nu știm să aducem roade bune.
Suntem astăzi cu toții la fel ca smochinul: frumoși la exterior, pe dinafară, dar înăuntru suntem goi. Goi de valori, goi de frumos, goi de credință, goi de fapte bune, goi…
Nu ne dăm seama că mergem spre nicăieri și nici nu dorim să schimbăm cărările vieții. Ne este bine așa. Alergăm cu pași galopanți spre iad, spre a produce cenușă cât mai curând.
Vine Hristos, sună clopotele bisericii din parohie, te așteaptă să te întâlnești cu El la Sfânta Liturghie. ”Las’ să vie, eu am altele mai importante de făcut!” Bani, mâncare, odihnă, mașini, slavă deșartă – totul pentru viermi…
Biserici goale – spitale pline. Biblioteci pustii – discoteci încărcate. Școli închise – pușcării deschise. Listele pot continua la infinit, dar altul este scopul: urmați pe Hristos! Urmați-L măcar în ultimii pași ce îi face fiind încă în trup omenesc. Luați ca pildă femeile curajoase ce i-au fost alături până la punerea în mormânt și chiar la Înviere. Urmați-l fiecare cum puteți, cât puteți. Detașați-vă măcar pe câteva zile de la cele lumești, privind cele cerești. Vedeți că în aceste zile și natura deplânge clipele triste ce au avut loc acum mai bine de două mii de ani în urmă. Și când va veni la voi Hristos să vă întrebe de roade, să-i întindeți smochinele faptelor bune ca să nu ardeți pe veci în focul nestins!