Cele zece fecioare sunt toate dornice să intre la nunta Mirelui ceresc. Cinci – mai puțin, fiind un pic delăsătoare, cinci – un pic mai mult și pregătite mai cu râvnă.
Noi astăzi însă nu avem dorința să intrăm cu Mirele la nuntă, sau poate nu atât de dur, poate câțiva Îl mai așteaptă azi pe acest Mire divin. De ce? Fiindcă nu Îl cunoaștem. De ce nu Îl cunoaștem? Fiindcă niciodată nu L-am căutat.
Atât de aproape este de noi, dar totodată atât de departe… Îl întâlnim în tot ce suflă, în tot ce ne înconjoară, dar nu Îl recunoaștem. Îl purtăm în fiecare clipă în noi, dar nici nu știm că e acolo, nici nu ne interesează chiar. Îl inspirăm cu aerul proaspăt, sau mai puțin proaspăt, și Îl expirăm în faptele noastre, dacă nu cumva am inspirat aerul stricat de egoismul nostru propriu.
Din seninul neștiinței și nedorinței de a cunoaște nu putem vorbi de candela aprinsă și alimentată cu untdelemnul faptelor bune, dacă nu avem măcar candela obișnuită aprinsă în casă, la icoana din ungherul dinspre Răsărit.
Care untdelemn al faptelor bune, dacă nu știm să ne iubim aproapele? Care iubire, dacă nu știm să respectăm pe nimeni și nimic? Despre ce fel de dragoste de semeni putem vorbi, dacă societatea e plină de cerșetori și sărăci, de bătrâni pe care nu are cine să-i susțină, iar pușcăriile sunt pline de infractori și violatori? Ce fel de iubire, dacă noi ne omorâm propriii copii avortându-i cu miile, chiar cu milioanele?!
Da, poate să pară că întârzie Mirele – unul Dumnezeu știe clipa venirii Lui, dar întârzierea nu e un motiv de a adormi pe veci în noroiul păcatului.
Și cum să vină acum? La ce bun să mai vină, dacă e totul un pustiu?! Nu zic că nu mai are loc curat unde să calce, darămite unde să petreacă nunta mult visată.
E trist. E cumplit de trist totul azi. În tristețea aceasta, m-aș ascunde în scorbura unui copac uscat și aș plânge acolo pentru lumea întreagă, până copacul ar înverzi de la lacrimile mele. Dar, toți trebuie să ne întoarcem, așa ca ninivitenii, rugându-ne, postind ”în sac și cenușă” de la prunc la bătrân, de la om până la dobitoc, de la floare până la pom. Numai așa putem să întâmpinăm Mirele mult așteptat și, intrând cu El la nuntă, să fim fericiți veșnic.
Mai există un medicament sigur pentru toate – dragostea. Dacă luăm acest medicament cu regularitate, nu numai că ne vindecăm, dar și moștenim viața de veci, completând cetele îngerilor, devenind sfinți. Trebuie să conștientizăm cu toții că nu Dumnezeu este cel ce nu ne iubește, deoarece ne trimite încercări, ci noi suntem cei care nu Îl iubim și nu Îl mai putem vedea, fiindcă între noi și El, între eu și tu, între el și ea, între noi și voi, între ei și ele stă zidul neiubirii. Haideți să sfărâmăm acest zid diabolic și să refacem legătura cu Mirele ceresc, căci cum putem intra altfel la nuntă decât prin dragoste?!