O zi cu o încărcătură specială și evenimente cu semnificații la fel de speciale. Cina Tainică, Spălarea picioarelor ucenicilor, Rugăciunea din gradina Ghetsimani, prinderea cu sărutarea vicleană primită de la Iuda, chinuiri, batjocură, palme, lovituri, scuipări, osândire la moarte prin răstignire – toate Le-a răbdat pentru noi. Pare absolut imposibil la prima vedere, de neînțeles pentru cugetul omenesc, dar toate au fost adevărate și s-au întâmplat pentru răscumpărarea omului din robia păcatului.
Ce fac eu? Ce faci tu? Ce facem toți astăzi? Cum cinstim această jertfă mare a dumnezeirii? Nu ne facem și noi astăzi niște batjocoritori?
Nici atunci, nici acum, poate, nu este înțeles Împăratul care a venit în chip de rob al tuturor, smerit și supus ca un mielușel ce s-a adus spre înjunghiere. Așteptarea multora să vadă un împărat ce vine cu slavă și pompă împărătească a fost zadarnică, a fost văzut un Împărat al dragostei și smereniei, al blândeții și bunătății.
Nu L-am înțeles încă! De aproape două mii de ani aceste evenimente sunt amintite prin slujbele bisericești din această săptămână. Cine dintre noi a lăsat grija cea lumească și a mers să-L petreacă, tânguindu-se, pe acest Hristos până la Cruce? La ce trebuie! Se duce El singur, smerit, așa cu i-i firea, și anul acesta ca să se mai răstignească o dată, să mai moară o dată tot pentru același om – omul care încă nu a înțeles că într-o clipă poate fi pierdut și pomenirea lui poate fi stârpită.
Nu ne pierde încă Dumnezeu, căci este Dumnezeul dragostei. Așteaptă încă întoarcerea noastră spre El. Îi suntem încă dragi și ne mai cruță. Dar până când? Ne cheamă stăruitor prin glasul bisericii: ”Întoarceţi-vă, fii ai oamenilor!”. De ce nu auzim? Dacă toți am fi conștienți că omul poate trăi fără orice bun de pe Pământ, fără mâncăruri și băuturi, fără orice persoană dragă, dar fără Dumnezeu – nu! Dacă toți am ști cum este măreția Raiului, am lăsa totul pentru a ajunge acolo. Unica salvare pe care o are omul este credința în Dumnezeul cel răstignit, omorât și înviat întru slavă.
Se pare că astăzi în lume ceva nu e așa cum trebuie să fie. Drumul parcurs de două mii de ani, jertfa de pe cruce, jertfele sfinților, toată istoria ne-a adus… nicăieri. „Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional, care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri” menționează Petre Țuțea. În biserici întâlnești doar câțiva creștini și Dumnezeu plânge din icoane, cum niciodată nu a plâns de când e omenirea. Tot mai mulți dintre cei dragi au plecat triști în căutarea fericirii în alte țări. Toți sunt preocupați de orice, numai nu de rugăciune. Înainte e numai întuneric, e beznă. În lume domnește dezmățul și mizeria. Oamenii se molipsesc unul câte unul de acest dezmăț și libertate oarbă. Nimeni nu simte durerea aproapelui, nimeni nu-i înțelege nici bucuria, nici tristețea. Unii numai își închipuie că pot fi alături de cei apropiați la bine și la rău, dar de fapt fiecare își duce singur și tristețile, și bucuriile. Și mă întreb: cum vom sta cei de azi acolo sus, în ceruri, dacă aici, pe Pământ, nu suntem deprinși nici cu rugăciunea, nici cu dragostea, nici cu bunătatea? Nimeni și nimic nu ne va putea ajuta, dacă nu vom reînvia la dragoste, la credință, la rugăciune, la fapte bune și milostenii.
Să ne trezim deci, mergând pe drumul Golgotei alături de Hristos, reînviind cu El prin dragoste!