Livia Ciupercă: Barbu Delavrancea – 164 

Pentru Barbu Delavrancea (11 aprilie 1858 – 29 aprilie 1918), clepsidra Sfântului Soare a pictat lunii Aprilie intrarea versus ieșirea din spațiul terestrului. Cu înlănțuiri de o probitate ireproșabilă, juristul Barbu Delavrancea a pledat cu același aplomb atât în instanță cât și în parlament.

Iată, evocându-l și-ntr-această primăvară, cu iubire creștină, la 164 de ani de la nașterea sa.

Ceva mai puţin se ştie, aproape deloc, că Barbu Delavrancea a debutat ca poet. În prima sa tinereţe era entuziasmat de plăsmuirile sale. Nu am zice că şi-a negat versificările tinereţii, dar nici nu a vrut să le aşeze lângă prozele şi piesele sale de teatru, cu adevărat, elogioase.

Dacă cele 15 poezii  păstrate într-un caiet de tinereţe va fi, totuşi, dăruit, postum, spre publicare, s-a uitat, totalmente, de primele sale poeme patriotice, care reprezintă, cu adevărat, debutul său literar.

Şi totuşi, am descoperit o creaţie a sa, o dedicaţie  eroismului românesc într-un moment de mare dramatism românesc: Măriei Sale Carol I şi Ofiţerilor Români, poem publicat în cotidianul „România liberă” (Bucureşti, Anul I, nr. 22, joi, 9 iunie 1877, p. 3).

Vastul poem este, în fapt, o mini-lecţie de istorie, nu doar un elogiu armatei române din timpul Războiului de Independenţă.

S-ar cuveni a fi cunoscut – cel puţin de studenţii de la Litere. Un imbold către Libertatea, pe care Românii o dobândesc prin jertfă. Şi-această jertfă are o benefică finalitate: „România nu mai geme!” Or, ne amintim şi de memorabilele cuvinte rostite de Mihail Kogălniceanu: „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”!

Poemul lui Delavrancea nu reoglindeşte doar imaginea cruntei confruntări cu turcii, ci deschide o viziune larg-optimistă către viitor: „Lupta n-aduce pieire, piere numai cine fuge!

Gândul i se-ndreaptă la visul de veacuri al înaintașilor noștri, comparându-l cu-acel prezent însângerat: „Curaj! Oltul îşi trimite fiii săi nebiruiţi; / Prutul valurile sale, Crişu-n albie tot muge; / Brazii munţilor, învie; şoimii sunt şi pregătiţi! / Un torent e România”. Și vizualizând Cetăţile din ţinutul Bugeacului, conchide memorabil, prin rostirea cuvântului „Unire”.

O „unire”, în luptă, nu doar pentru dobândirea Independenţei Ţării, ci și ca o anticipare, premonitorie, la vibrațiile  tuturor inimilor de români: „Prin unire și credință, noi impunem ca popor”.

Tocmai de aceea, s-ar cuveni să cunoaştem poemul, semnat, simplu, „Barbu” – şi datat „21 Mai”. Posibil, o premieră pentru iubitorii scriitorului:

„Pe-a ta faţă ofilită, două veacuri, Românie,

Negri nori de umilire lăsând vălul lor cernit:

Teamă, viscol şi mâhnire, zile negre şi urgie

Ai gustat pe rând, dar astăzi, crivăţul nebiruit,

Suflă norii de-ntristare peste sluta barbarie!

Acum, braţul tău la umbră ca la foc s-a oţelit!

Libertatea în splendoare sus pe ceruri ne răsare,

Vai de cel care aţâţă dreapta noastră răzbunare!

Leul este mult mai tare după ce s-a odihnit.

 

Azi e timp de războire! România nu mai geme!

Vulturul de pe drapele priveşte spre răsărit,

Se ridică, zboară, strigă. Ofiţeri! El nu se teme,

Căci din cerul de lumină jos sub arme v-a zărit!

Înainte escadroane! Înainte! – Este vreme

S-arătăm că noi prin moarte avem dreptul de trăit!

În picioare santinele! Fiţi la posturi veghetoare.

S-aveţi braţele-ncordate pentru lupte-ngrozitoare!

Frica-n piepturi oţelite niciodată n-a-ncolţit.

 

Muma, nu-şi mai plânge fiii, ea-i trimite-n bătălie:

Loc de glorii, sânge, tunet, moarte vie crunt, omor!

Ţara-ntreagă se ridică ca o neagră vijelie,

Vrea să spulbere-n pornire păgânul împilator!

A ridicat din morminte armele de vitejie,

Fală, nume şi tărie, tron şi sceptru sclipitor.

Viitorul nostru are temelii neclătinate;

Vie hordia barbară, căci, ca valuri tulburate,

De Români ca şi de stâncă se va sparge urlător!

 

Din Carpaţi pân-la Chilia, trâmbiţe răsunătoare,

Cântă gloria străbună, iar viteazul aţâţat,

Aprig sare-n faţa morţii, ştii ca razele din soare,

Ochii-i scânteie-n mânie, arma-n vânt l-a scăpărat!

Călăreţul simte-n fugă zece inimi arzătoare

Şi c-o fiinţă ghintuită, barbarii… zece-a răsturnat!

Bomba vâjâie, detună, dar voinicu-n nepăsare,

Ca un vânt de iarnă trece, şi condus de răzbunare,

Dă năvală spre pieire – năvală la Calafat!

 

Lupta n-aduce pieire, piere numai cine fuge.

Curaj! Oltul îşi trimite fiii săi nebiruiţi;

Prutul, valurile sale; Crişu-n albie tot muge,

Brazii munţilor, învie; şoimii, sunt şi pregătiţi!

Un torent e România; ea în drumu-i va distruge

Zidul braţelor păgâne şi Balcanii împietriţi!

Bronz cu glasul de vulvóre, întăriri, cetăţi bătrâne

Sunt târâte de talazuri, praf din toate nu rămâne!

Toţi eroii semilunii de torent fură-nghiţiţi.

 

Suntem prea puţin la număr, fără număr prin virtute;

Suntem tari, c-avem dreptate; neînvinşi, prin viitor;

Cu coroana triumfală, prin durerile trecute;

Prin unire şi credinţă, noi, impunem ca popor!

Arma… este braţul nostru; neamul, forţe nevăzute;

Vremea veche, -ncurajare; pieptul, scut nepieritor!

Templu, scumpa Românie; avem moartea drept credinţă;

Jertfa n-este rugăciune şi speranţa… biruinţă!

Deviza: <căzând în luptă, vom trăi în viitor!>

 

Viaţă de român nu duce cine nu ştie să moară.

Cine piere apărându-şi legea şi al său pământ.

Cum în lupte-nverşunate am făcut odinioară –

Este tocmai ca stejarul rup de viscol şi de vânt.

Care dă din rădăcină şi prin veacuri se strecoară

Însutit; dar să ne batem, ca şi cei ce nu mai sunt!

Lanuri, munţi, livezi, ogoare, grâne verzi şi aurite!

Gintă, nume, tron, morminte, cu jertfă fură păzite;

Cine nu ştie să moară, nu va avea nici mormânt!

 

Călugăreni, Valea-Albă, astăzi spun într-o unire:

<Cât va fi un brad pe munte şi prin Oltu-nfuriat

Va rămâne o gârliţă, cât va fi o amintire

De trecut de vitejie, veţi fi stat nespulberaţi!>

Moşii noştri din morminte ne promit a lor mărire

Coroana neatârnării ce pe frunte au purtat;

Să luptăm… p-a lor cenuşă, barbarii cu-a lor urgie,

Să n-o calce! Să n-o vadă! Să n-o fure! Să nu vie!

Sau de-o veni să rămână locului unde-a călcat!

 

Înainte escadroane! Destul netrai şi ruşine!

Decât bir ca altădată, gloanţe le vom da mai bine!

Ieri vroia să ne zdrobească, astăzi ei vor fi zdrobiţi!

Ieri cu frunţile-ncreţite, azi cu frunţile senine.

Şi c-o voce tunătoare, noi, le vom striga: Pieriţi!

Regimente, legiune, giamii şi cetăţi bătrâne,

Fanatism şi baricade astăzi, nu va mai rămâne!

Înainte, Domn al Ţării… şi vom fi nebiruiţi!”

(„România liberă”, Bucureşti, Anul I, nr. 22,

joi, 9 iunie 1877, p. 3)

 

Acest poem de tinereţe, ignorat, aş zice, pe nedrept, e o mărturie de netăgăduit a sentimentelor patriotice care l-au călăuzit pe Barbu Delavrancea încă din anii primei tinereți.

El nu a uitat nicicum că este parte din „ființa cea mare a neamului” românesc și este parte din „prima generație a unei familii de clăcași care a învățat carte”.

În anii debutului său (1877), ca de altfel, și mai târziu, gândind la primele sale volume de proză (Liniște și Trubadurul–1887; Paraziții – 1892 etc.), juristul este în căutarea unui nume care să îl reprezinte, semnând, simplu, „Barbu”, apoi, „De la Vrancea”, „Delavrancea” și, într-un final, „Barbu Delavrancea”. Deși, accidental, recunoaștem și semnătura „Barbu Șt(efănescu). Delavrancea”.

Însă nu avem voie să uităm că în discursul său din Parlament, din data de 20 ianuarie 1895, el precizează clar:

„Numele de <Ștefănescu> n-a fost numele meu, și nu l-au purtat nici părinții, nici bunii mei”!

Și ce constatăm astăzi? Așa, dintr-o dată, s-a încetățenit formula „Barbu Ștefănescu Delavrancea”.

Regretabil! „Ștefănescu” nu este numele său patronimic. Literații ar trebui să știe „istoria” numelui „Ștefănescu”. Ar trebui!

Să o reamintim?

La vremea copilăriei sale, în rândul  oamenilor simpli, numele de familie era o „excepție”. Familiile erau „desemnate prin poreclă” (Discurs în Parlament, 20 februarie 1896). Când a fost înscris la școală, el s-a prezentat cu numele său de botez, BARBU, fiul lui ȘTEFAN. Și nu i-a fost greu învățătorului să inventeze un nume de familie: „Ștefănescu”. Firesc, la maturitate, să nu dorească să accepte acest nume hibrid. Și-atunci, va alege un pseudonim.

De ce nu-i respectăm dorința? De ce nu vrem s-auzim vocea aceluia care rostea la 25 noiembrie 1900, în Camera Deputaților: „Suntem datori ca să ne dăm seama de valoarea cuvintelor”?!

Scriitorul, juristul, omul politic Barbu Delavrancea a dat dovadă de cinste, verticalitate, sinceritate, onestitate și devoțiune față de semeni. Oare noi, cei de astăzi, nu avem nici măcar responsabilitatea de a le înscrie numele corect?

Contemporanii săi i-au respecta pseudonimul, asemenea și biografa sa,  Emilia Milicescu.

La 134 de ani de la nașterea lui Barbu Delavrancea, s-ar cuveni să-i ascultăm înțeleptu-i sfat:

„O, tu, iubită tinerime, fii pururea deșteaptă, neîncetat hrănește-ți mintea în istoria neamului românesc și întărește-ți inima pe fiecare zi la faptele mari ale trecutului nostru, și calea ce vei parcurge-o pe viitor va fi calea aceea pe care o întrevezi în cugetul tău curat și plin de iubire de neam”!

 

Livia Ciupercă

Curriculum vitae – Istoric și critic literar

 

Livia Ciupercă s-a născut la 11 octombrie 1947, la Bereşti – Galaţi, România. A absolvit Facultatea de Filologie,  Universitatea Bucureşti. Activează în Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, precum şi în Asociaţia Română de Istorie a Presei. Este fondator şi coordonator al Simpozionului Naţional IOAN PETRU CULIANU (aflat sub patronajul U.S.R. – Filiala Iaşi şi U.A.I.C. – Iaşi). Şi-a încheiat activitatea didactică, cu cea mai mare distincţie: „Gheorghe Lazăr clasa I”, precum şi „Diploma de Excelenţă” (2005), pentru întreaga activitate de 40 de ani şcolari, în învăţământul preuniversitar. A debutat publicistic, în 1982, iar editorial, în 1996.  Membru al Societății Culturale  „Junimea ’90” Iași (1990-2016). Membru și vicepreședinte al Asociației Culturale  „Ginta Latină” Iași (1993-2000). Din decembrie 2012, este redactor literar la revista „Constelaţii diamantine” (Craiova), iar din 2020, în colectivul de redacție al revistei „Tecuciul literar și artistic”. Din 2014, îngrijeşte „Seria de autor Al. Lascarov-Moldovanu” a Editurii „DOXOLOGIA”, Iaşi.  Colaborator la reviste literare din ţară şi străinătate.

Autor: studii de specialitate; coautor studii de metodică didactică; colaborator studii de specialitate; coordonator activitate metodico-ştiinţifică; prefațator; co-autor antologii de versuri; co-autor antologii literare; co-autor antologii dedicate diverselor acțiuni omagiale; co-autor în cadrul unor acțiuni coordonate de ARIP; autor versuri; coautor volume versuri.

Autor al primelor monografii dedicate personalităților științei și culturii românești: Ioan Alexandru Brătescu-Voinești (1996), Paul Bujor (2010, 2016), Dominic Stanca (2011), Teodor Al. Munteanu (2013, 2017), Alexandru Lascarov-Moldovanu (2014, 2018), Prima promoția de seminariști, Huși 1923; Oreste Tafrali (2015, 2016), Pr. Neculai V. Hodoroabă (2017), B. Jordan (2019), Frații Petru Gh. Savin și Ioan Gh. Savin (2020), Horia Furtună (2020).

Câteva dintre premiile și distincțiile obținute: 2013 – Premiul UZPR, „Restitutio”, pentru monografia „Teodor Al. Munteanu” („Timpul”, Iași, 2013); 2014 – Premiul pentru Istorie Literară, acordat de revista „Plumb” – Bacău; 2015 – Premiul I, la Festivalul Național de Creație „Vrancea literară”, pentru volumul „Durerea mea numără 33” (Ed. „Timpul”, Iași, 2014); 2016 – Premiul „Restitutio” al Uniunii Scriitorilor – Filiala Iași, pentru monografia „Oreste Tafrali” (Iași, StudIS, 2015); 28 iunie 2019 – Premiul UZPR, Distincția CREDINȚĂ ȘI LOIALITATE; 2019 – Trofeul „Brâncoveniana”; 2020 – Premiul UZPR – ACTA NON VERBA etc.

Monografiile dedicate lui Paul Bujor și Horia Furtuna au fost nominalizate la premiile Uniunii Scriitorilor – Filiala Iași, în 2017, respectiv, 2021.

 

Aprecieri critice: prof. univ. dr. Constantin PARFENE (Iași), prof. univ. dr. Liviu LEONTE (Iași), prof. univ. Constantin DRAM (Iași), prof. univ. dr. Lucian CHIȘU (București), prof. univ. dr. Constantin CUBLEȘAN (Cluj), prof. univ. dr. Mircea BRAGA (Sibiu), prof. univ. dr. Diana CÂMPAN (Alba Iulia), prof. univ. dr. Adrian LESENCIUC – Președintele Uniunii Scriitorilor Filiala Brașov, prof. univ. dr. Mihaela ALBU (Craiova), conf. univ. dr. Noemi BOMHER (Iași), Monica PILLAT (București), Ioan HOLBAN (Iași), Cassian Maria SPIRIDON – Președintele Uniunii Scriitorilor Filiala Iași, Dan PLĂEȘU (Galați), N.N.NEGULESCU (Craiova), Radu TĂTĂRUCĂ (Iași), Coriolan PĂUNESCU (Galați), Radu COROAMĂ (București), Victor CILINCĂ (Galați), Culiță Ioan Ușurelu (Panciu), Liviu APETROAIE (Iași), Elena ARMENESCU (București), Cristina CHIPRIAN (Iași), Daniel LUCA (Timișoara), Maria POSTU (București), Florentin POPESCU (București), Pr. Constantin ANDREI (Paroh al Bisericii Bărboi-Iași) Pr. Prof. Constantin GRIGORAȘ (Iași), Arh. Policarp CHIȚULESCU – Director al Bibliotecii Sfântului Sinod București.

Ca biograf al celor zece personalități românești, au formulat cuvinte de apreciere: acad. Eugen SIMION, acad. Ioan-Aurel POP, acad. Răzvan TEODORESCU, acad. Dumitru Radu POPESCU.

Aprecieri au formulat și excelențelor lor: Francois Saint-Paul – Ambasadorul Franței în România (București, 27 iulie 2015), François HOLLANDE – Președintele Republicii Franceze (Paris, 31 iulie 2015), precum și Emmanuel MACRON – Președintele Republicii Franceze (Paris, 28 martie 2019).

Elogii au formulat Înaltpreasfințitul TEOFAN – Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei (2014, 2015), Înaltpreasfințitul CASIAN – Arhiepiscopul Dunării de Jos (2016, 2020), Înaltpreasfințitul IGNATIE – Episcopia Hușilor (16 martie 2022).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.