E tăcere peste toată făptura – în biserici, în casele creștinilor, în natura întreagă. Deși pe alocuri poate apărea o mare forfotă, așteptarea o înăbușă. Ce așteptăm? Ce va urma? Știm că după o liniște de mormânt ceva se întâmplă – un trăsnet, un cutremur, o bubuitură, o explozie.
Mormântul a fost pecetluit. Lumina pare că a apus. Hristos stă mort, întins cu trupul în mormântul întunecat. Așa credeau cei ce L-au înfășurat în giulgiu, punându-L în mormânt și prăvălind piatra grea deasupra, așa credeau cei care au pecetluit mormântul, așa poate mai cred și unii din cei care încă nu au înțeles cine este cu adevărat Hristos.
Nu poate mormântul rece și întunecat să ascundă Lumina, nu poate ținea mormântul pe Cel Care a făcut cerul și Pământul. Nu stă Dumnezeul cel viu să se relaxeze în mormânt timp de trei zile, ca mai apoi să învieze întru slavă. Și acum, când ni se pare că e atâta liniște și tăcere, Fiul cel smerit și supus are de împlinit sfatul Părintelui: salvarea lui Adam și a întregii omeniri, înghițită de păcat și ținută în întunecimea iadului. Acum în adâncuri e bubuitură mare, care se va resimți la suprafață abia mâine.
În tot acest răstimp cât în afara mormântului e tăcere, Hristos s-a coborât în iad ca un Atotputernic și l-a golit, a slobozit din cămările lui pe toți cei ferecați, lăsându-l pustiu. Pentru asta a pătimit, pentru asta a murit pe cruce, ca să spele cu scump sângele Său păcatele întregii omeniri, ridicându-i pe toți împreună cu El în grădina preafrumoasă a Edenului. Asta face Hristos în fiecare an când este pus în mormânt –îi salvează pe toți cei care-L caută, cei care-L doresc, cei care-L primesc și se unesc cu El.
Astăzi este Sâmbăta cea Mare, o zi de profundă tristeţe, dar şi de bucurie pentru că este ziua premergătoare Sfintei Învieri a lui Hristos și sărbătorim cu toții înfrângerea morții de către Hristos iubitorul de oameni. Acolo jos, în iad, Hristos luminează cu lumina sa întunericul iadului, precum lumânarea luminează cămara întunecată de noapte și în ea se face lumină, iar noaptea este alungată afară.
Puterea iadului a fost biruită de Hristos anume în această zi – Sâmbăta cea Mare – și Biserica întreabă prin sfinții săi: ,,Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și niciun mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morți, începătura celor adormiți S-a făcut. Lui se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Astăzi ai fost golit, iadule, și mâine Hristos se arată lumii înviat din morți și cu El învie pe toți cei care doresc cu adevărat aceasta.
Să-L așteptăm pe Hristos să răsară din mormântul întunecat, luminându-ne cu lumina Sfintei sale Învieri pe toți cei care Îl dorim cu adevărat!