Katalin Varga, o tragedie cu final neaşteptat

Filmul Katalin Varga, coproducţie româno-maghiaro-britanică, în regia tânărului cinefil realizator Peter Strickland şi produsă de Tudor şi Oana Giurgiu, a avut premiera de gală joi, 12 noiembrie 2009, la cinema Studio, în prezenţa echipei de filmare şi a actorilor Hilda Péter, Tibor Pálffy, László Mátray şi Melinda Kántor. Filmul a fost selecţionat în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin, din 2009, unde a câştigat premiului Ursul de Argint pentru contribuţie artistică: sound design. De asemenea, a fost nominalizat la premiile Academiei Europene de Film, din 2009, pentru cel mai bun debut.

Katalin Varga este un film de artă, regizat în manieră minimalistă, plin de sensuri şi vizualitate, cum putem întâlni numai la Robert Bresson, Andrei Tarkovski, David Lynch, Béla Tarr sau Emir Kusturica. Această listă a regizorilor preferaţi este completată de regizorul Peter Strickland cu o capodoperă a lui Sergei Paradjanov, intitulată Tini Zabutykh Predkiv (Umbrele strămoşilor uitaţi). Geneza filmului este o poveste de film în sine: Peter Strickland, de origine greacă, primeşte o moştenire de la bunica lui şi decide să facă un film cu banii aceia. Vor trece aproape patru ani până când visul va deveni realitate, după multiple încercări de a strânge fonduri şi dificultăţi de producţie din partea industriei britanice de film. Din acest motiv, întâlnirea lui Strickland cu Tudor Giurgiu a avut loc sub semnul bunei providenţe.

Subiectul: Cu 11 ani în urmă, unguroaica Katalin Varga a fost violată de către un bărbat necunoscut pe nume Antal. Din această nefericită experienţă s-a născut un băieţel pe nume Orbán, pe care femeia l-a crescut împreună cu soţul ei. Într-o zi adevărul iese la suprafaţa şi Katalin, împreună cu fiul ei, pornesc spre o destinaţie aparent necunoscută în căutarea Adevărului. Katalin Varga este un personaj atipic, construit în cadre de o frumuseţe încântătoare. Katalina, interpretată de către Hilda Péter (actriţă a Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca), poate fi uşor asemănată cu Vitoria Lipan pentru înstinctul sau justiţiar, care o împinge spre satul Miercurea Iadului pentru a-şi duce la capăt drama din urmă cu 11 ani, când a fost violată . “Pe cine dracu cauţi tu în Miercurea Iadului?”, întreabă fetele din zona locului. De-abia în final vom afla răspunsul.

Această asemănare între scenariul originar şi Baltagul sadovenian nu mi se pare deloc întâmplătoare, mai ales că în producţia filmului o contribuţie semnificativă a avut-o regizorul român Tudor Giurgiu. Plecarea Katalinei din căminul propriu, respinsă de soţul care nu îi poate accepta adevărul ascuns atâta vreme, va reprezenta pentru Katalina şi copilul ei Orbán o coborâre în Infern, un catabasis dulce-amar într-o atmosferă pastorală rău prevestitoare; o linişte a naturii şi ecouri din noaptea violului care o neliniştesc pe eroină şi împreună cu ea, pe noi spectatorii-martori.

Opţiunea scenaristului şi regizorului Peter Strickland răstoarnă structura clasică la care ne-am fi aşteptat. Tema umanistă a filmului, prestaţia actorilor, imaginea şi ritmul filmului sunt seducătoare. Tăcerea personajelor şi coloana sonoră contribuie major la intrigă, în primul rând în relaţia dintre Katalin şi Zsigmond, soţul care refuză minciuna şi produsul acesteia. Aceeaşi linişte interioară o însoţeşte pe Katalin în decizia sa de a se întoarce în locul unde a avut loc dezechilibrul din viaţa personală. Ea se află acum în situaţia de a îl restabili, cu o luciditate şi o seninătate pe chip absolut fascinante. Camera de filmat îşi urmăreşte personajul central cu răceală, din spate, cu distanţă impusă. Apare şi întrebarea: de ce aşa? Răspunsul tot la finalul filmului.

Ecourile în cele mai importante publicaţii, precum The Times, The Guardian, The Telegraph sau Le Figaro au aşezat filmul în categoria celor mai bune realizări din anul 2009. Iată câteva păreri pertinente din partea criticii:

Dacă cinema-ul este arta feţelor, cum spunea Dreyer, Katalin Varga le oferă pe cele mai magnifice începând cu cea a Hildei Péter, actriţă de teatru de origine romană de o intensitate fascinantă. Ea trece prin film precum o forţă, răscolind pământul şi cerul, tulburând pacea pe care o credea dobândită, uitarea care acoperise greşeală, şi prezentând la un nivel înalt chestiunea justiţiei, durerii şi a reparaţiilor(Le Figaro);

O poveste despre violenţă şi răzbunare desfăşurată într-o superbă zonă rurală din România, care, asemeni operei lui Dostoievski, te captivează. Un film a cărui strălucire vine din interior (The Guardian).

Cinematografia a fost mereu o călătorie, câteodată atât de intensă, încât sper să pot provoca şi eu una spectatorului. Prea multe filme sunt doar narative sau ilustrative: acest aspect poate fi o calitate, dar limitează sfera cinematografiei. De exemplu, îmi place mult să văd şi să revăd Kes al lui Ken Loach, dar rămân ataşat organic de oameni, cum ar fi Jodorovsky sau Stan Brakhage. Îmi place cinematografia care îmi permite să ating locuri unde camera nu se poate aventura raţional”. (Peter Strickland).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.