Unul dintre principiile morale revoluționare introduse în lume prin religiile iudaică și creștină este legarea cinstirii lui Dumnezeu de bunătatea față de oameni.
În decalogul revelat lui Moise, Dumnezeu, arătându-Se ca un Dumnezeu viu și personal, diferit de orice reprezentare umană idolatră, leagă cinstirea Sa de comportamentul moral față de oameni.
Pentru prima dată în istorie a cinsti divinitatea se face prin a cinsti părinții, a nu ucide, a nu fura, a nu fi desfrânat, etc.
Până atunci idolul era îmbunat și prin jertfe umane.
În Noul Testament acest lucru devine esența religiei: să iubești pe Dumnezeu din toată ființa ta și pe aproapele ca pe tine însuți.
Pentru Sfântul Ioan Teologul, cine pretindea că iubește pe Dumnezeu dar ura pe aproapele său era un mincinos. Dumnezeu Însuși, întrupându-se, afirmă: cine a făcut acestora mai mici ai Mei, Mie Mi-a făcut.
De atunci, în civilizația construită pe valorile creștine, atât timp cât rămâne vie conștiința și experiența existenței și prezenței unui Dumnezeu viu, personal, întrupat, și a unui om purtător de Dumnezeu, chip al Său și destinat să trăiască în veci, viața umană este sacră și intangibilă. Când, însă, lumea este „desvrăjită” de existența și prezența Lui, înlocuindu-L cu noii idoli abstracți ai ideologiilor și utopiilor umaniste totalitare și materialiste, este negată și valoarea sacră a ființei umane.
Dispare principiul moral fundamental pe care s-a construit civilizația noastră: identitatea dintre cinstirea lui Dumnezeu și bunătatea față de fii Săi.
Noii idoli își cer și ei jertfele lor umane tocmai pentru că sunt idoli, iar cei care îi cinstesc, idolatri.
De aceea, bunătatea și iubirea față de oameni nu sunt valori de la sine înțelese, care se pot extrage automat din natura umană, ci sunt revelate.
Nu umanismul secular sau știința creează valori morale ci relația cu Dumnezeul viu și personal. Fără El, omul se întoarce mereu la reprezentări idolatre care își cer jertfele umane, oricât de dezvoltat material, tehnologic și științific ar fi.
Când oamenii ajung să fie din nou omorâți cu cruzime este pentru că ucigașii îl resping pe Dumnezeu, deșii, uneori, Îi folosesc numele, marginal, ca pretext și momeală, în ecuațiile abjecte ale ideologiei (idolului) lor.