S-a dat startul nominalizărilor pentru Premiile Revistei Regal Literar 2022

Claudiu Dumitrache, fondator Regal Literar

Prin inspirația, talentul, responsabilitatea și abnegația lor față de puterea Cuvântului, față de Frumos, de semeni și de sine, literații spiritului elitist ne-au convins, de-a lungul istoriei, că literatura contribuie la formarea spirituală, morală și de manifestare a omenirii, obligându-ne și pe noi, trăitorii secolului XXI, să nu pierdem din vedere literatura care a susținut societatea, libertatea și buna credință. Astfel, socotim că alte forme neverificate de literatură pot însemna un risc și o amenințare față de cuvântul bun și de spiritul armonios trudit de către înaintași – înaintași care trebuie cinsitiți, așa cum și ei i-au cinsitit pe înaintașii lor – semn de continuare a aceluiași ideal nobil de comuniune și departe de cuvântul hedonist, ideal care nu a cunoscut altul mai firesc pentru omenire, dar care se confruntă și confundă cu ideologiile felurite. Cu adevărat, aprecierea Frumosului ține de gust, însă noi știm că gustul se formează în urma educației și a ce consumăm de la vârstele fragede. Așadar, discernământul ajută să facem diferența dintre pasiune și Adevăr, iar Frumosul, ca să poată fi considerat, trebuie să provină din Adevăr.

Cu toate că literatura ține și de pasiune, precursorii acesteia ne-au asigurat că, fără inspirație, în mod real, nu poate exista nici evoluție, nici virtute, dar nici artă autentică. Inovațiile, deci, sunt bune în măsura în care fac, așa cum ne este revelat de aproape 3.000 de ani, ca secolul să se amestece cu secolele, cu o neîncetată melodie. Iar destinul înalt al individului este și rămâne, așa cum constată și Albert Einstein, să slujească, nu să domine sau să se impună în vreun fel, rostul literaturii fiind, evident, să contribuie la destinul cel înalt, trecând valorile de la o generaţie la următoarea.

***

Cu entuziasm, conducerea Revistei Regal Literar anunță deschiderea perioadei de nominalizări pentru Premiile Revistei Regal Literar 2022. Regal Literar își dorește să contribuie la recunoașterea, promovarea și conservarea operelor autorilor români care se fundamentează pe valorile literare infailibile.

Nominalizările pentru Premiile Revistei Regal Literar se vor face la adresa de e-mail secretariat@regal-literar.ro (perioada 10 mai – 10 iunie 2022), acestea îndeplinind următoarele condiții:

  • creația literară (volum de poezie, proză, eseu, critică, studiu științific etc., publicată la orice editură în perioada ianuarie 2021 – martie 2022) trimisă în format PDF
  • activitatea editorială sau publicistică a autorului nominalizat (dacă este cazul)
  • datele biografice relevante și adresa de e-mail

Notă: Creațiile vulgare nu se vor lua în considerare.

Nominalizările se pot face de către edituri, asociații, fundații, cenacluri, uniuni de creație și autori.

Auto-nominalizările se iau în considerare doar dacă autorul îndeplinește una dintre următoarele condiții:

  • a primit un premiu important din partea unei revsite culturale de prestigiu, din partea unui for de cultură sau unei uniuni de creație
  • este debutant

__

Comisia de evaluare este formată din: Prof. univ. dr. Ștefan-Lucian Mureșanu (I.E.F, Academia Română), Prof. univ. dr. George Coandă ( Vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni), Lect. univ. dr. Lucian-Costin Dindirică (Director al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” Dolj), Prof. dr. Cornel Mărculescu (Vicepreședinte al Societății de Științe Istorice din România, filiala Dâmbovița), Maria Ivanov (Editor & Director TIMPUL Chișinău), Nicolae Florentin Streche (redactor-șef Regal Literar), Claudiu Dumitrache (CPFCFC, Societatea Academică de Cercetare a Religiilor şi Ideologiilor; fondator Regal Literar).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *