Cititul ca o pedeapsă

Doina Dabija

În lipsa telefoanelor mobile, generaţia noastră a citit foarte mult, cărţile fiind dascălii minţii noastre. Unii dintre copiii de astăzi, însă, când aud de ele, nu ştiu de ce, parcă ar primi cea mai mare pedeapsă de pe lume. Mărturisind că cititul îi plictiseşte, şi apoi la ce mai sunt bune cărţile, dacă prietenul lor devotat – telefonul ştie să le rezolve pe toate, inclusiv tema pentru acasă.

Totodată ei visează să devină mari oameni de afaceri, dar fără să meargă la şcoală, fiind convinşi că aceasta nu este decât o pierdere de timp. Ori, dacă tot se întâmplă, anul de studiu să ţină cât vacanţa de vară, iar vacanţa să dureze tot anul. Şi fără lecturi, fiindcă acestea dăunează grav odihnei. Iar când telefonul nu-i mai ajută, încearcă să te convingă că Ştefan cel Mare a fost un poet, Napoleon – o felie de tort, Eminescu – un copac, iar Mihai Viteazul – unul dintre cei mai mari compozitori.

Şi-i de râsu’-plânsu’, fiindcă lăsându-i pe copiii noştri să îmbătrânească cu telefonul în mână, riscăm să educăm o generaţie care nu va avea niciodată nevoie de cărţi.
Iar ca să nu se întâmple acest lucru, trebuie să încurajăm să citească. Să citească mult, pentru că numai ele, cărţile, pot schimba lumea. Iar viitorul este numai şi numai în mâinile lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.