„Sunt ca un vurtur fără de aripă” | HORIA FURTUNA – 70 (Livia Ciupercă)

Pașii noștri printr-această viață pot fi înrourați și înnobilați de parfumul operei unor înaintași de-ai noștri, sau dimpotrivă, pot rămâne înnodați în nisipul  cel pustiitor al indiferenței.

Prin neîntrerupta mea muncă de cercetare, de un număr de ani, am înțeles că fiecare dintre scriitorii generațiilor trecute, rămase doar umbră – în Istoria Literaturii Române, cea înscrisă cu litere de tipar – ori nu, merită o clipă de reflecție. Măcar o clipă.

Și așa s-a vrut ca să mă apropii și de personalitatea lui Horia Furtuna (cu „a”, final), o ființă de o puritate aparte, de la a cărei plecare spre zările nemuririi, tocmai se împlinesc 70 de ani. După absolvirea studiilor de drept și dobândirea doctoratului, la Sorbona, în 1915, cu distincția „Magna cum laudae”, revine în țară, îndeplinind și funcții oficiale de prefect și deputat de Ilfov sau prefect de Buzău. Dar Horia Furtuna (21 iunie 1888 – 8 martie 1952) este cunoscut drept unul dintre fondatorii Societății Române de Radiodifuziune, organism, căruia i s-a dedicat – ca director de programe, de la înființare (noiembrie 1928) și până în momentul în care, în decembrie 1947, noul regim de la București decide pensionarea sa forțată.

Horia Furtuna a fost apreciat ca poet, prozator și dramaturg. În viața sa au fost și multe alte experiențe nefericite, precum cele 18 luni, prizonier într-un lagăr german, undeva, pe o insulă din inima Mării Baltice (noiembrie 1916 – iunie 1918).

Ca poet, el se încadrează în linia modernismului primei jumătăți de secol al XX-lea. O influență majoră a exercitat asupră-i poezia simbolistă franceză, precum și prietenia cu fondatorul simbolismului românesc, Alexandru Macedonski, un adevărat mentor.

A debutat încă din anii de liceu, cu un poem premiat, „Prietenii” de revista „Carmen” (București, 1902). În 1934, romanul său, „Iubita din Paris” va fi premiat de Societatea Scriitorilor Români. Va publica, în volum, și poemele dramatice „Făt-Frumos” și „Păcală” (1927), care s-au bucurat de un real succes pe scena Teatrului Național din București (și în țară), precum și de cronici favorabile. Însă a fost extrem de exigent cu producțiile sale lirice, poeme ample, de sute de versuri, care au rămas risipite în presa literară a vremii. Și nu mi-a fost deloc ușor să răsfoiesc zeci și zeci de colecții de reviste literare, pentru a-i descoperi creațiile.

Profunzimea actului creator, dramatismul trăirilor sale le recunoaștem în multe din vastele sale poeme.

De exemplu, ciclul În sârmele ghimpate – subintitulat „Din captivitate. În insula de nisip Danholm, așezată în fața orașului Stralsund. Marea Baltică. 1917” –, este dispus în patru mari segmente lirico-dramatice: I. Orașului Stralsund (6 sextine); II. Noapte de Crăciun (8 catrene) – „Crăciunul 1917, Stralsund”; III. Înmormântarea. 1. Muri în lazaret (90 de versuri) – „Aprilie, 1918, Stralsund”; 2. Uscatul / O înmormântare (55 de catrene); IV. Pe insulă răsună (3 sextine) – „Stralsund, mai 1918”. Acest vast poem va fi publicat, în serial, în revista „Cugetul românesc” (1922).

Un dublet literar, chintesență a gândirii filosofice, de sorginte bergsoniană, îl reprezintă poemele: Ariel (cu motto-ul „Sufletul vorbeşte trupului”), 48 de catrene și cinci tablouri lirice, publicat în „Revista Fundaţiilor Regale” (februarie 1941) – şi – Caliban (cu motto-ul „Trupul răspunde sufletului”), 51 de catrene  și cinci tablouri lirice, publicat în „Revista Fundaţiilor Regale” (martie 1941); întruchipare a furtunosului gând demiurgic, pledoarie antitetică între rațional și irațional.

O subtilitate aparte degajă amplul poem filosofic – posibil, unul dintre ultimele sale plăsmuiri lirice –, compus în „ianuarie 1952”, este Plimbare prin Parcul Iluzoriu (572 de versuri), dispus  în trei tablouri lirico-dramatice: Iazuri de argint (treapta iniţierii), Iazuri de aur (treapta cunoaşterii), Iazuri de noapte (treapta inadaptabilităţii), artă poetică reprezentativă pentru lirica poetului român.

Horia Furtuna, poetul, a abordat o gamă largă de specii literare (legenda, meditaţia, sonetul, meditația psaltică etc.), dar filonul filosofic predomină. Exemplificări din creația sa poetică ar putea continua și, fără a exagera, pot afirma, versul său reprezintă o floare între florile literaturii române.

Din nefericire, o exegeză exhaustivă asupra poeziei sale nu s-a realizat încă.

E drept, o privire de ansamblu datorăm, în special, lui  Eugen Lovinescu, la 1926.

Și cum evenimentele politice de după 1948, îl vor afecta, direct, Horia Furtuna nu mai are șansa să-și publice poeziile deja adunate în volum.

E drept, postum, la 1967, profesorii Dumitru Micu și Eugeniu Sperantia vor realiza o antologie [respectându-i numele de familie FURTUNA], intitulată, după un poem major al poetului, Balada Lunii, cu un studiu ce s-a dorit atotcuprinzător, dar „cizelat”, sub supravegherea strictă a cenzurii.

Și câtă suferință vor fi acumulat doamna Maria Furtuna, văduva poetului, precum și criticul literar Dumitru S. Panaitescu Perpessicius, fost profesor și prieten al poetului, pentru că au fost eliminate din acea antologie un număr important de poeme.

Așadar, o ediție integrală a poeziilor lui Horia Furtuna nu știm dacă se va realiza vreodată, pentru că, după moartea Mariei (Catană) Furtuna Sperantia, nu se mai poate ști de soarta acelui manuscris, ordonat de însuși autorul său.

Ei bine, după un efort substanțial, de câțiva ani, prin arhive și prin biblioteci, cu forțe proprii, apare prima monografie a scriitorului (Ed. StudIS, Iași, 2020). Va fi fost dăruită multor figuri reprezentative ale criticii actuale.

Recunoștință eternă, intelectualilor: Florentin Popescu („Bucureștiul literar și artistic”), Constantin Cubleșan („Tribuna”, Cluj) și Adrian Lesenciuc, Președintele Uniunii Scriitorilor – Filiala Brașov (Restituiri, „Libris”, Brașov), pentru frumoasele gânduri formulate!

Prin cronicile semnate de domniile lor, a reînviat figura unui Creator. Și asta este extrem de important: Să recompunem portretul unui Confrate de Ieri.

Pentru a nu uita, și noi, cei de Azi, vom îmbrățișa calendarul unui „Ieri”.

Peste tot și peste toate se așterne umbra lui „Ieri”, dragilor scriitori și critici literari!

Nemuritori? Unul la câteva milioane!…

Și totuși, în anul 2021, Editura Academiei Române îl răsplătește pe Horia Furtuna cu… O sută și una de poezii. Un regal, pe care-l datorăm prof. univ. Constantin Cubleșan (Cluj), Mircea Braga (Sibiu), Diana Câmpan (Alba Iulia), Magdalena Bedrosian și acad. Dumitru Radu Popescu.

Dar cum poemele poetului sunt vaste, am decis completarea cu alte plachete (deocamdată): ciclul În sârmele ghimpate (patru tablouri), poemul Plimbare prin Parcul Iluzoriu (572 de versuri, postum) și Oda Poeziei Pierdute (elogiul Poeziei Românești, poeme postume). Câte 50 de exemplare, un dar Bibliotecilor Universitare și Filialelor Uniunii Scriitorilor.

Mă doare când citesc versul „Sunt ca un vultur fără de aripă”!

Un mini-gest poetului Horia Furtuna – întru neuitare – fi-va întotdeauna îmbrățișat!

S-ar cuveni!

Autor: Livia Ciupercă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.