„Brâncoveniana” continuă, „întru propășirea virtuților, valorilor și încrederii”.

Luminiţa Duţă

Forumul Național Cultural Brâncoveniana”, inițiat de Cenaclul Cultural-Literar George Coandă” și Societatea Scriitorilor Târgovișteni, sub auspiciile Consiliului Județean Dâmbovița, Complexului Național Muzeal Curtea Domnească”, Consiliului și Primăriei Potlogi, în parteneriat cu Arhiepiscopia Târgoviștei, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (filiala Ion Heliade Rădulescu”), revista Regal Literar” și Cultul Eroilor Regina Maria” (filiala Mihai Viteazul”), este organizat și anul acesta, pe 14 august (2022), la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, acesta fiind primul palat voivodal al lui Constantin Brâncoveanu, spre a fi lăsat moștenire fiului său Constantin:   

 Aceste case din temelia lor sunt înălțate de luminatul domn, Io Constantin Basarab Voievod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le și sfârșindu-le la leat 7206 (1698) și la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai vtori postelnic Corbeanul.

Restaurat și inaugurat în anul 2015, palatul a redevenit bijuteria brâncovenească, cu spectaculoase grădini și muzee, încununat de Biserica Brâncovenească închinată Sfântului Dumitru, construită la 1683 și inaugurată în prezența Patriarhului Constantinopolului Calinic al II-lea în 1698 – astfel, Ansamblul Palatului Brâncovenesc de la Potlogi revendicându-și nucleul de referință pentru înțelegerea arhitecturii brâncovenești, prin structura arhitectonică și plastică decorativă prezentă aici.

Acad. Ioan-Aurel Pop

Faptul că Forumul Cultural Național „Brâncoveniana” organizează, anual, din 2019, de ziua martiriului, în palatul de la Potlogi, o cinstire binecuvântată de Biserica noastră este semn că mai avem în piept o inimă ce bate. În această lume dezorientată, asemenea ceremonii pline de har ne readuc speranța și ne îndreaptă gândul spre izbăvire. Îi felicităm pe organizatori și le dorim puterea de a strânge în continuare sufletele la un loc, sub semnul Credinței și al Patriei, întru propășirea virtuților, valorilor și încrederii. – a scris acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, cu ocazia ediției din 2021.

 

 

 

Ajuns la a IV-a ediție, obiectivele Forumului Național Cultural „Brâncoveniana” de la Potlogi sunt promovarea și conservarea operelor creștine și patriotice (poezii și lucrări științifice, cu precăderea temelor brâncovenești) ale autorilor participanți, premierea acestora și includerea în volumele „Reverberații Brâncovene”, având ca scop păstrarea memoriei brâncovenilor și perpetuarea simbolului triumfal al acestora.

Gândit de către George Coandă, Valentina Vasile, Marian Ilie și Școala de la Târgoviște, forumul se desfășoară anual, din 2019, având două secțiuni de creație: Simpozionul „Constantin Brâncoveanu și Moștenirea Sa” (comunicări științifice) și concursul de poezie creștină și patriotică „Sub Crucea Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu”. În cadrul evenimentului mai au loc lansări de cărți, concerte și diferite expoziții. Tot academicianul Ioan-Aurel Pop, la ediția din anul 2020, scrie, cu regretul de a nu putea fi prezent la eveniment, că Forumul Național Cultural „Brâncoveniana”, organizat de oameni de bine și animat de istoricii George Coandã și Valentina Vasile, meritã numai cuvinte de laudã. Gândurile de pioșenie, ridicate spre ceruri din Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, vor ajunge desigur la sufletul lui Constantin Brâncoveanu, ale fiilor Constantin, Ștefan, Radu, Matei, precum și al sfetnicului Ianache, ajunși sã fie pãrtași ai patimilor lui Hristos, încununați cu sacra coroanã a muceniciei. Scriu aceste sãrace rânduri la îndemnul lui Claudiu Dumitrache, cu regretul de a nu putea fi de fațã la ceremonii. 

La concursul de poezie creștină și patriotică „Sub Crucea Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu” se oferă mai multe premii, cu ajutorul Arhiepiscopiei Târgoviștei, Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Cultului Eroilor „Regina Maria” și revistelor partenere: Marele Trofeu Brâncoveniana; Premiul I – oferit de Arhiepiscopia Târgoviștei; Premiul II – oferit de Societatea Scriitorilor Târgovișteni și Editura Bibliotheca; Premiul III – oferit de Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala „Mihai Viteazul” DB; Premiul oferit de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România; Premiul revistei „Litere”; Premiul revistei „Regal Literar”; Premiul revistei „TIMPUL Târgoviște”; Premiul revistei „Arena Literară” și Editurii Betta; Premiul revistei „Eroica” + alte premii oferite de către parteneri.

Participanții pentru simpozion și concurs, conform regulamentului publicat pe regal-literar.ro, vor trimite creațiile, în perioada 19 mai – 10 iulie 2022, pe adresa de e-mail secretariat@regal-literar.ro . Toate materialele vor avea format Microsoft Word, scrise cu diacritice. Autorii vor mai atașa: nume și prenume, data nașterii, localitatea de reședință, adresa de e-mail și numărul de telefon.

Juriul concursului de poezie creștină și patriotică „Sub Crucea Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu” este format din:

  • George Coandă (Președinte de Onoare al juriului – scriitor, jurnalist, istoric al culturii şi civilizaţiei, critic literar, geopolitician, profesor universitar),
  • Aureliu Goci (Președintele juriului – critic literar, publicist, muzeograf, profesor de limba română),
  • Vilia Banța (scriitoare, poetă, publicistă, matematiciană),
  • Constantin Voicu (poet, publicist, jurnalist, profesor de geografie),
  • Marian Ilie (poet, traducător, diplomat),
  • George D. Piteș (poet, prozator, epigramist, traducător, nuvelist, caricaturist),
  • Claudiu Dumitrache (Secretar al juriului – muzician, poet, eseist, cercetător al psihologiei muzicale, jurnalist, editor).
  • Director executiv al evenimentului, Valentina Vasile (istoric, scriitor, profesor de limba română).

Alături de Festivalul-Concurs Național „Moștenirea Văcăreștilor”, care este unul dintre cele mai importante festivaluri de literatură, dar și cu o tradiție de peste 50 de ani, Forumul Național Cultural „Brâncoveniana” există din 2019 pentru a fi un cadru de recunoaștere a autorilor contemporani de literatură, conservând și perpetuând valorile, patrimoniul spiritual și cultural românesc, dâmbovițean și universal.  – a spus secretarul juriului, Claudiu Dumitrache.

Luminiţa Duţă

2 thoughts on “„Brâncoveniana” continuă, „întru propășirea virtuților, valorilor și încrederii”.

  1. Vă salut cu deosebit respect!
    Am văzut semnalul ”Ultima strigare” despre Concursul de poezie creștină și patriotică „Sub Crucea Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu”.
    Dar nu reușesc să găsesc Regulamentul.
    Aș vrea să trimit poezii online. Câte?
    Îmi puteți face câteva precizări?
    Vă mulțumesc anticipat!

    Cu stimă,

    Lică Pavel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *