19.
Artistul trebuie să se depășească, pentru că altfel moare. Dar nu este artistul doar un portret al omenirii, agățat de zidul realității, într-un Colosseum al timpului, lăsat acolo ca toată lumea să se uite la el și să-și amintească – să ne amintim toți că trebuie să ne depășim condiția?
Soldatul, doctorul, preotul și profesorul, cei tineri, cei bătrâni, cei urâți și blestemați… câștigătorul, pierzătorul, profetul și celebritatea… cinicul, îndrăgostitul, libertinul și evreul, cel împovărat de viață, desfrânatul și budistul… țoti cei care vorbesc limba poeziei și toți cei care cântă sau fantasmează – toți cei care caută o privire, un sărut, un extaz, toți cei care citesc ca să ajungă într-o altă lume, toți cei care-și doresc să oprească timpul în loc, sau să se întoarcă tinerețea, toți cei care plâng la pierderea unei ființe apropiate, toți cei care se injectează cu ace în vene și zboară departe…
Toți cei care dezbat, se ceartă, înjură, toți cei care citesc Scripturile, piramidele sau universul, toți cei care se roagă, care călătoresc, care se tulbură, toți copiii lui Adam care se mișcă și respiră – fiecare autor utopic, de la Moise la Marx, fiecare prezentator de știri, măturători de stradă sau pilot, fiecare îngrijitor, avocat sau judecător, fiecare student, hoț sau martir care nu-și părăsește credința… fiecare dintre ei, fie că este în bucurie sau în suferință, fie că se bazează pe imaginație sau pe intelect, pe inteligență sau naivitate, pe sfințenie sau pe nirvana, pe crucifix sau pe lege, toți trebuie să treacă printr-o umbră sau un zid, să se uite dincolo, în sus, peste tot… să arunce o privire peste un orizont vizibil, peste un altar, un trend, să lovească ceva, să accidenteze ceva, să strice sau doar să repare…
Toți trebuie să devina ceva într-un final; toți cei care trăiesc trebuie să primească și să dea înapoi; toți trebuie să-și îndrepte focul către ceva anume și să se lupte; toți trebuie să-și omoare vrăjmașii sau să le devină prieteni; toți trebuie să se depărteze sau să se apropie ușor, să sărute cicatricile râsului sau sa fie pătrunși de amărăciune, toți trebuie să venereze, să se roage și să apere… toți trebuie să strălucească în noaptea împrumutată a existenței, înverșunați în încăpățânare sau să se aplece într-o smerenie arzătoare; toți trebuie să se depășească.
Jonathan Jackson: Liniștea și taina lăuntrică; trad. Vlad Aluigheorghe, il. Elena Dinu; Editura Doxologia, pag. 51, 2018