***
E timpul să Fii!
Mușc verbul, cu lăcomie.
Ceasul e trecut de ora incertitudinii.
Claritatea,
născută din cunoșterea propriei neputințe,
vine să-și ofere ființa întreagă.
Cineva-mi șoptește –
E timpul să Fii!
E timpul să renunți la sine!
***
Căutam un om
Am strigat la poalele munților –
Reci și veșnici, munții mi-au răspuns
că sihastrul e adâncit în rugăciune,
să nu-l deranjez…
Am bătut la ușa ta, prietene –
erai plecat (în sine)
Și nu ai lăsat o adresă,
la care să te găsesc…
Am ieșit pe malul mării
Bărcile în depărtare,
pluteau fără catarge
Erau prea departe ca să mă audă cineva…
Am bătut în sfârșit la poarta Cerului –
Mă așteptam să scârțâie zăvoare și lacăte –
Un copil zâmbitor se ivi îndată,
mă luă de mână
și mă duse la o masă
cu pâini aburinde
– Flămânzisem!!!
Avea atâta pace în priviri
Încât făcu să-mi crească aripi!
***
cu-Adevărat
Între ochii tăi și ai mei
Dumnezeu a zidit o icoană,
Răstignidu-Se în orice clipă –
Ca noi să ne putem vedea
Unul pe altul,
Să ne vedem pe noi înșine,
Așa cum suntem cu-Adevărat…