Imaginația și societatea actuală. Pericole

Părintele Teologos, chilieathonita.ro

Despre vise, imaginații și droguri – părintele Teologos (click aici pentu VIDEO)

Imaginația în etapa înstrăinării de lume

Mișcarea minții

Motive ale manifestării imaginației și a viselor

Pentru că trebuie să știți că mișcarea naturală a minții este către sine și prin sine către Dumnezeu. Vorbește despre asta Sfântul Vasile cel Mare.

Problema în această fază este faptul că, de fapt, noi nu știm cine este Dumnezeu și bâjbâim – și – după cum se și întâmplă de foarte multe ori – putem să absolutizăm tot felul de idoli în inima și în principal, în mintea noastră. Acești idoli pot să fie începând de la idei, persoane și terminând cu lucruri și poziții sociale.

Deci noi de fapt nu știm unde ne îndreptăm și din cauza asta avem tot felul de vise, tot felul de imagini, tot felul de imaginații nelalocul lor.

Ispite

Dincolo de asta, o altă cauză a apariției viselor și a activității ridicate a imaginației este și faptul că diavolii, dorind să ne întoarcă înapoi ne aduc aminte de cei cu care ne-am distrat sau ne-am simțit bine departe de Dumnezeu și ne arată cum acum sunt întristați și au nevoie de ajutor din partea noastră, plâng, tot felul de lucruri.

Țin minte cazul unui om foarte școlit, terminase o facultate foarte exigentă din România – să nu spun care. Și în clipa în care a venit la mănăstire, avea în continuu datorită energiei demonice foarte mari pe care acest om o avea, energie demonică căpătată în urma jocurilor de noroc, el în continuu vedea vise cum că acasă îi arde casa, că părinții au murit în incendiu și așa mai departe. Înțelegeți?

Bineînțeles că lucrurile nu erau nici pe departe adevărate, dar vreau să spun că diavolii aduc aceste vise nu numai pentru a ne arăta raiul, să zic așa, pseudo-raiul, ci și pentru a ne arăta iadul.

Adică trebuie să te întorci înapoi pentru că, vezi Doamne, ce se întâmplă. Și asta bineînțeles este valabil întâi de toate pentru monahi, dar dincolo de asta este valabil și pentru oamenii din lume care doresc să facă o viață duhovnicească mai înaltă.

Slava deșartă și consecințele ei

În principal, însă, nu e vorba de diavolii care aduc imagini de iad, (ci) este vorba dracii  slavei deșarte care sunt în visuri proroci, fac pe profeții. Ei închipuie așa ca nişte vicleni care sunt, închipuie cele viitoare şi ni le vestesc mai dinainte. șI pt că vedeniile astea se împlinesc, din cauza asta ne minunăm și ne înălțăm gândul ca şi când am avea darul preștiinței.

Acuma trebuie să știți că diavolii nu au darul clarvederii, ci conclud.

Dacă cineva ascultă de dracul acesta, el s-a făcut adeseori proroc, devine proroc, însă faţă de cei ce-l disprețuiesc, el pururea minte. Pentru că ce se întâmplă? Fiind duh, el vede cele de departe, cele din lăuntrul aerului acesta şi cunoscând pe cineva că moare sau ce se întâmplă departe prorocește prin visuri celor mai ușurei la minte. Nu trebuie să dăm atenție gândurilor, nu trebuie să dăm atenție viselor! Țineți minte că am spus asta de foarte multe ori.

Și chiar cunosc cazuri foarte concrete în care cineva… zice și la Pateric, dar cunosc oameni care erau… țin minte un caz: era în toaletă și cineva avusese descoperire că vine starețul. Nu se întâmpla aici la noi. În altă parte se întâmpla și ăsta iese afară și îl întreabă pe stareț, îi spune: Părinte, binecuvântați! Știți, eu am avut în toaletă vedenie că veniți. De la cine am avut vedenia asta?”  Și atunci i-a spus starețul: „Păi, cine-i în toaletă? De la ăla ai avut vedenia, de la cel care se află în locuri necurate.” Înțelegeți?

Deci nu-i de joacă cu astea. Nu care cumva să credeți că astea sunt niște teorii. E adevărat însă că în lume este foarte dificil de discernut.

În orice caz, cum spuneam, aveți grijă să nu ne credem viselor, să nu dăm atenție gândurilor! 

Pentru a evita înșelăciunea

Cum spuneam, dracii nu ştiu nimic din cele viitoare, dintr-o cunoștință de mai dinainte. Adică nu au darul clar-vederii și nici darul înainte-vederii. Dracii conclud.

Căci de exemplu, și medicii pot să ne spună moartea de mai înainte. Pentru că și medicii și alt specialist conclud în știința sa. Înțelegeți?

Eu vă spun asta, de ce? Ca să nu vă înfricați. Să nu credeți că dracii știu toate. Nu, nici vorbă. Ei încearcă într-adevăr să ne înfrice, dar nu. Nu e vorba de așa ceva. Din cauza asta să avem grijă să nu vorbim despre lucruri. Să nu vorbim despre lucruri ca să ne lăudăm sau să facem lucruri neduhovnicești pentru că diavolii ne aud și atunci pot să acționeze.

În cazul spovedaniei, trebuie să știți fraților, unde spunem lucrurile și spunem slăbiciunile noastre, diavolul n-are dreptul să folosească acesta lucru împotriva noastră, iar în cazul în care ne sfătuim dacă suntem în voia lui Dumnezeu, atunci folosul este mult mai mare decât posibilul atac din partea vrăjmașului. Și dacă Dumnezeu binecuvântează, diavolul nu atacă, adică n-are dreptul. Înțelegeți?

Asta zic, nu care cumva să renunțați să ne sfătuim cu cei pe care Dumnezeu îi validează în fața noastră pentru că atunci într-adevăr vom fi pradă viselor și gândurilor și vom fi loviți fără milă, fără milă. Pentru că diavolii folosesc cumplit lipsa noastră de experiență

Ei se prefac adeseori în îngeri de lumină şi în chipuri de mucenici şi de sfinți și ne arată pe aceia venind la noi, în visuri și vedenii, da. Și când ne deșteptăm, ne scufundă în mândrie şi bucurie – un fel de entuziasm întunecat și foarte periculos. Foarte periculos! Asta se întâmplă astăzi în spiritism, în yoga, în toate lucrurile astea orientale și bineînțeles în sincretismul dintre religiile orientale și protestantism și alte erezii.

Trebuie să știți – în clipa în care ne vine un gând sau mai ales o vedenie și ne promite mărire, reușită mare, că am dat lovitura și așa mai departe și avem acea stare de excitare de ne sticlesc ochii – că da, am reușit – să știm sigur că gândul, vedenia ne pregătește rușine, fraților. Asta este dogmă!

Deci vezi gând care-ți oferă mărire, îți pregătește rușine. Asta n-am zis-o eu, Avva Marcu a spus-o și luați-o de dogmă ca la sinodul ecumenic.

Din cauza asta niciodată, niciodată, nu primiți așa ceva!

Despre vise

Chiar acest entuziasm întunecat și superficial să ne fie semnul înșelăciunii. Că îngerii – adică îngerii adevărați, că și diavolii sunt îngeri, dar îngeri căzuți – îngerii adevărați ne arată osânde, judecăți, gândul al moarte și odată ce ne trezesc ne fac să tremurăm şi să ne întristăm. Dar cu o întristare mântuitoare, da! O trezvie, o adunare în noi, o atenție care generează smerenie, hărnicie și mai ales o bucurie tainică întru smerenia noastră bineînțeles, pentru mântuirea noastră. Sunt foarte diferite lucrurile.

Fraților, când începem să credem în vis dracilor, ei trebuie să știți că îşi bat joc de noi şi când suntem treji. Cel ce crede visurilor e cu totul lipsit de experiență. Iar cel ce nu crede nici unora, nici altora, adică în nimic, atunci e filozof.  Dacă tot vrem să credem, mai bine să nu credem, dar dacă tot vrem să credem mai bine să credem celor ce-ţi vestesc, cum spuneam, judecata, moartea, osânda veşnică, posibilitatea iadului – Doamne ferește!  Înțelegeți? Dar dacă acestea ne pricinuiesc deznădejdea, atunci şi acestea sunt de la vrăjmaș.

Asta cu visele, mare atenție! Nu dați atenție!

Puterea imaginativă

Pe de altă parte, puterea imaginativă provine din faptul că omul este chip al lui Dumnezeu și, deci, este un creator – ca și Dumnezeu – însă bineînțeles că omul este un creator relativ, limitat pe când Dumnezeu este un Creator absolut. Dumnezeu face absolut orice în momentul în care voiește, deci Dumnezeu numai să voiască și face. Cum spune la Facere: să fie lumină! Și a fost lumină.

Pe când omul își imaginează pentru a crea, concepe pentru a crea, pentru a îmbunătăți și a se îmbunătăți.

Omul are această putere imaginativă sădită în suflet de Dumnezeu însă imaginația sa lucrează distorsionat după căderea lui Adam și din cauza aceasta imaginația este poarta prin care intră dracii.

Din cauza asta este foarte foarte important și mare atenție la imaginație!

După cum spuneam la început, una din problemele principale aici în cazul imaginației este și faptul că noi de fapt nu știm cine este Dumnezeu și deci avem o optică greșită despre Dumnezeu, despre realitate – și asta o exploatează vrăjmașul.

Din această cauză, Sfinții Părinți recomandă să nu ne imaginăm nimic în timpul rugăciunii, ci să ne închidem mintea în cuvintele acesteia. Vorbesc pe larg de asta toți Sfinții Părinți, Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Simeon Noul Teolog și așa mai departe. Deci toți Sfinții Părinți vorbesc despre paza minții.

Ca să fiu foarte sincer, trebuie să știți fraților, că nu ar trebui să ne imaginăm nimic toată viața noastră – adică trebuie să avem acea cunoștință simplă, imediată și totală adică prin descoperire de la Dumnezeu, însă aceasta este foarte dificil de atins la măsurile la care suntem noi toți. Înțelegeți?

Cele trei tipuri de rugăciune

Calea până acolo – până la această contemplație în norul supraluminos al depășirii tuturor gândurilor trece prin trei feluri de rugăciune. Rugăciunea este drumul și are trei trepte.

Primele două sunt amăgitoare, numai a treilea este „născătoare de lumină”, după cum spune Sfântul Simeon (Noul Teolog).

Primul fel de rugăciune, prima treaptă este într-adevăr însoţită de lucrarea imaginației. Este murdărită de lucrarea imaginației. Cel ce se roagă îşi ridică mâinile, ochii, îngenunchează, mintea la cer şi începe să-şi închipuie cu mintea lucrurile dumnezeiești, bunurile cerești, cetele îngerești, locașurile sfinților, pe scurt, toate câte le-a auzit din Sfânta Scriptură le adună în minte, în timp ce se roagă, mișcându-şi prin ele sufletul spre dragostea lui Dumnezeu, ba uneori mai vărsând şi lacrimi. Dacă îl miluiește Dumnezeu.

Ei, noi vorbim acum de cazul bun pentru că după cum spuneam, această primă treaptă în care e folosită imaginația și datorită faptului că imaginația este poarta dracilor, omul ar trebuie să-și imagineze cele dumnezeiești, dar de foarte multe ori, mintea i se răspândește și-și imaginează cele ce nu trebuie. Deci tot felul de patimi, începând de la lucrurile cotidiene și terminând cu, ferească bunul Dumnezeu!, tot felul de lucruri trupești și așa mai departe. Înțelegeți?

Dar hai să spunem că depășește această răspândirea a minții și rugăciunea nu mai este furată și totuși începe s-și imagineze cele dumnezeiești: Hristos pe cruce și așa mai departe. Eh, asta este puțin mai bine decât răspândirea minții însă în cazul ăsta începe să se mândrească fără să-şi dea seama şi socotește că această stare e un har al lui Dumnezeu. Eh…mă rog, ce să zicem?!…

Uneori acest fel de rugăciune este însoţit și de pretinse fenomene extraordinare, ca viziuni luminoase, senzații de miresme, glasuri ireale. Toate acestea sunt semnele unei rătăciri care pot duce pe om până la nebunie. Asta trebuie spovedit și ce spune duhovnicul aia facem! Că încă nu am dobândit nepătimirea și virtuțile.

Și bineînțeles, răspunsul standard al duhovnicului este în general, nu da atenție la lucrurile astea! Cum Dumnezeu dorește și îl miluiește pe om. De ce? Pentru că omul în starea asta de rugăciune cu imagini, cu imaginație este în rândul începătorilor.

Al doilea fel de rugăciune

În al doilea fel de rugăciune, mintea, după ce s-a întors de la lucrurile sensibile şi de la senzațiile ce vin din afară, acum se concentrează la cuvintele rugăciunii, după care îşi examinează gândurile ce năvălesc în suflet, căutând să le dea afară.

Pe de o parte se concentrează pe rugăciune și pe de altă parte este așa ca un oțel, ca un arc care lovește și dă afară gândurile care vin. Înțelegeți?

Lupta asta totuși nu lasă să se liniștească şi să-şi lucreze virtutea. Primejdia cea mare ce pândește pe cel care este pe această treaptă a rugăciunii  este slava deşartă, care-l face să disprețuiască pe ceilalți care încă se roagă cu imagini, cu paraziți ai imaginației.

Acest stadiu este mult mai avansat decât primul – este un stadiu al maturității duhovnicești, stadiul luptei.

Al treilea fel de rugăciune și isihia

Al treilea fel de rugăciune începe prin ascultare, fraților, trebuie să ascultăm, să fim ascultători față de conducătorul nostru duhovnicesc!

Și constă – acest al treilea stadiu, când omul se află pe acest palier duhovnicesc – (în aceea) că în vremea rugăciunii mintea păzește inima şi din adâncul ei înalță cererile sale către Domnul. Înțelegeți? Deja apare liniștea, apare isihia. Ea este rugăciunea bărbatului duhovnicesc. Aici este rugăciunea cea adevărată și acest fel e posibil însă numai dacă sufletul a ajuns înainte la nepătimirea cât de cât desăvârșită, lepădând toate afecțiunile, toată iubirea față de lume, toată împătimirea – înstrăinarea de care vorbeam în episoadele anterioare. Înțelegeți?

Și prin ascultare de duhovnic s-au depins să nu-și mai facă voia, ci şi-a mortificat orice împătimire faţă de lume și față de orice voie proprie, față de orice interes. Astfel, mintea acestuia nu mai poate fi atrasă de diavol, nu mai poate fi momită prin nicio cursă, prin nicio voie, prin niciun tertip spre diferite gânduri, pentru că omul nu este pătimaș, nu are interes și atunci mintea lui rămâne liberă de toate, putând să alunge ușor orice gând îi vine, ca să se roage cu inimă curată.

Acesta e de fapt, fraților, începutul de lungă durată al rugăciunii desăvârșite, al rugăciunii fără imaginație, fără gânduri, fără nimic, al rugăciunii contemplative cum se mai numește.

Astfel, imaginația păcătoasă dispare, cum spuneam și rămâne, de fapt, facultatea imaginativă luminată de Dumnezeu, care e altceva facultatea, posibilitatea de a concepe, capacitatea conceptuală și altceva este imaginația ca și parazit al căderii lui Adam.

Și în clipa în care omul se roagă astfel, atunci această facultate imaginativă este luminată de Dumnezeu și atunci această capacitate conceptuală, creatoare a omului este vindecată de paraziți și omul într-adevăr poate să facă voia lui Dumnezeu și numai voia lui Dumnezeu.

Manifestări concrete

Asta se vede,  de exemplu, foarte bine în creațiile artistice ale Sfinților în icoane, în muzică, în texte, canoanele de slujbă, versuri. Imnul Acatist de exemplu, ce frumos este! Este o dovadă a nepătimirii unui autor, nu știm cine este, unii spun că ar fi vorba de Sfântul Roman Melodul care într-adevăr, autorul respectiv a ajuns la o iluminare foarte mare de la Dumnezeu. Înțelegeți?

Și deci el n-a scris asta din imaginație, ci din capacitatea sa conceptuală, luminată de harul lui Dumnezeu.

Imaginația și societatea actuală. Pericole

Bineînțeles că din păcate, astăzi, în societatea în care trăim, imaginația în sens distorsionat este exacerbată, este folosită la maxim în aproape toate aspectele cotidianului. Înțelegeți?

Dacă dispare Dumnezeu, totul e posibil, cum spune Dostoievski și atunci imaginația își revarsă borhotul, spirala asta amețitoare peste ochii minții. Oamenii ajung să-și stimuleze imaginația printr-o mulțime de metode, inclusiv cu droguri.

De fapt, unul din motivele principale pentru care oamenii folosesc o anumită categorie de droguri – mai bine zis, cele mai multe droguri, în principal halucinogenele, mă rog, n-are importanță – sunt tocmai aceste călătorii, trip-uri, aceste ieșiri pe tărâmul imaginarului. Ei fac asta ca să scape de presiuni, de stres, de viața cenușie de păcat în care au ajuns sau pur și simplu pentru a avea o experiență pe care ei o socotesc mai intensă decât realitatea.

Dar e o problemă foarte mare aici. De ce? Pentru că imaginația cu doză mare de plăcere și deci de păcat, provocată de diferitele forme de drog, adică e vorba de droguri chimice, de droguri naturale, de pornografie care este o formă de drog, de anumite tipuri de jocuri pe calculator care și astea sunt o formă de drog și bineînțeles, realitatea virtuală, forme de artă extremă – gândiți-vă la filme extreme, la muzică extremă și așa mai departe.

Toate aceste imaginații cu o doză mare de plăcere îi distrug omului mintea și îl rup de realitatea în care trebuie să se mântuie. Și aici avem aici niște inversiuni ale realității care sunt foarte periculoase pentru echilibrul omului – echilibrul existențial și mental, pentru viitorul acestuia și aici pe pământ, în societate și în veșnicie.

E grav pentru că – da, ok, nu avem paza minții la nivelul Sfinților Părinți  însă, totuși, noi avem o pază a minții să zic așa rudimentară, tot avem – un autocontrol. Ei, prin aceste imaginații, se distruge până și acest autocontrol – atât cât este – și omul devine rob. Îl vezi pe tânăr că focalizează undeva, se uită la tine ca la fereastra deschisă, focalizează în spatele tău. Înțelegeți? Nici nu știe pe ce lume trăiește, tânărul respectiv. Înțelegeți? Ferească Dumnezeu!

Desăvârșirea

Desigur că desăvârșirea este ca omul să nu aibă gânduri – ca mintea să fie nemișcată în contemplație iubitoare, ca o fereastră deschisă simplă, unică, unitară către Dumnezeu cel Simplu, Unic și Unitar.

Mai prejos de asta este gândul simplu, fără imagine.

În clipa în care apare imaginația, apar imaginile, avem o problemă. Deja cum spun Sfinții Părinți începe să se împută problema și ăsta este chiar termenul grecesc și este foarte bine pentru că deja începe să miroase că nu e bine acolo.

De ce? Pentru că în clipa în care apare imaginația, mintea simplă și nemărginită se mulează, se mărginește în cadrele foarte strâmte ale imaginii respective. Bineînțeles, nu vorbim acum de vedenii pentru că nu suntem la măsurile astea.

În clipa în care însă mă compun și eu, atunci problema crește. Ce înseamnă mă compun? Adică îmi pun egoismul: ah, vreau și asta, îmi convine, doresc. Ei, atunci e o problemă… ferească bunul Dumnezeu!

E adevărat că în lume, pentru oamenii din lume, pentru voi, cele două lucruri – adică apare imaginația și compunerea, gândul compus – se întâmplă aproape simultan. Și pentru mine, bineînțeles, care sunt un păcătos.

Imaginea la loc de cinste azi

Din păcate, de ce vorbesc atât despre imagini și imaginație? Pentru că oamenii de astăzi, prin excelență, sunt oameni ai imaginii, ai imaginației și dacă ești fără imaginație ești socotit de mâna a doua.

Continuă citirea textului pe chilieathonita.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.