Paul Androne – ,,Mirabile dictu’’, de Stela Anghel – fals tratat despre Timp şi Adevăr sau cum să faci ,,secunda cât veacul’’

Prin volumul de versuri ,,Mirabile dictu’’ (Editura Neuma, 2022), Stela Anghel întreprinde un gest complementar, inedit cel puţin în literatura contemporană, oferindu-ne un pandant generos pentru o mai fidelă receptare a romanului său, ,,Mozara’’, apărut şi el recent, în 2021, la editura Agora. Ambele opere aparţin unui topos literar atipic, profund original, oarecum polemic faţă de ,, orizontul de aşteptare’’ propriu scriitorilor şi cititorilor de azi, în sensul că autoarea construieşte aici ficţional o ,,a doua realitate’’ izvorâtă dintr-un periplu prin istoria îndepărtată, contopită şi contaminată de mitologie, devenită scenă şi pretext pentru viziuni, reflecţii, ,,filozofări’’ asupra ideii de timp, de destin istoric, de patimi şi pasiuni, de idealuri şi de utopii, de perenitate şi de efemer. Romanul o face cu instrumentele sale, volumul de versuri cu cele ale lirismului, ceea ce dovedeşte egala înzestrare sau disponibilitate a Stelei Anghel pentru genuri literare aparent opuse. Cele două scrieri sunt, de fapt, vase comunicante, un fluid comun trece din unul în altul, temele, motivele, indicii spaţiali şi temporali, ,,eroii’’ se instalează confortabil devenind prezenţe fireşti în ambele opere. Aceasta se explică prin felul subiectiv în care autoarea percepe lumea, raportând-o ontologic la scara istorică şi cosmologică şi prin rezonanţa specială pe care piatra şi nisipul, piramida şi fluturii, veacul şi clipa, memoria şi uitarea le au în percepţiile sale spirituale.

Ca şi în cazul romanului, Stela Anghel îşi demonstrează vocaţia arhitecturală prin atenta şi sugestiva construcţie a volumului structurat tripartit, echilibrat, astfel încât întregul să ne ofere imaginea unui labirint în care pătrundem surprinşi, dezorientaţi la început, pentru a accede apoi, în cercuri tot mai largi, la lumea mare şi în final la cei care umanizează şi transformă labirintul enigmatic în epifanii ale Adevărului.

Prima secţiune, ,,Palimpsestele de la Palmyra’’, fixează ancorele meditaţiilor nu în adâncul inform al mării, ci în valurile de nisip şi de piatră ale deşertului. Ruinele templelor din Palmyra sunt palimpsestul pe care Stela Anghel îl descifrează graţie unui cod sufletesc şi mental posibil numai prin iubire, adică prin identificare cu obiectul contemplaţiei. Titlurile fiecărui text sunt însoţite de o combinaţie numerică şi literală care exprimă acest cod, dezvăluit şi nouă, pentru ca, împreună cu autoarea, să putem citi palimpsestul. Dominant este sentimentul eroziunii, al atotputerniciei timpului care face ca ,,naţiunile să poată muri ca oamenii’’ şi ,,puterea’’ să devină iraţională ,,într-o lume în ruină’’. Paradoxal, pergamentele, metaforă a firului de iarbă, rămân neatinse de istorie şi o salvează astfel:,,valuri de pergamente,de portrete, de măşti şi statuete. Le ating şi aud/deciziile timpului/ răsfăţându-se/peste regatele lumii/peste nevăzutul viitor.’’(Palmyra110111). Filonul din care se hrănesc multe texte este imnic, este elogiul închinat cuvântului imortalizat în papirus, pentru ca, la rândul său, el să imortalizeze istoria. Trecutul are ceva inefabil, un magnetism magic, pentru că poeta reţine din el stratul acela adânc de mister, mitic, dincolo de ,,cunoaşterea paradisiacă’’, raţională, de care vorbeşte Blaga:,,Altfel,/aş fi tristă/ când istoria îşi pierde din forţă/cedând/ în faţa excesului de intelectualitate/sau a controverselor’’(,,Baal1102052’’). Fascinaţia pergamentelor şi a ruinelor, ,,covoare de piatră’’, se leagă de puterea lor de a transmite fiorul, supratemporalul istoriei, ,,istoria,/eroina mea/ cu pasiuni contradictorii/pe care o recuceresc/ pe un drum/ plin de epifanii’’(,,Sanctuarul.5X01972X’’). Textul din pergament, inscripţiile de pe piatră spun multe celui ce prelungeşte privirea cu drumul până la înţelegerea înaltă; ,,Orice cuvânt e o credinţă…Scrie ca să te salvezi!…Notez nebuneşte…ca să alung /teama de a contempla/ ceea ce-mi este mai drag/ decât adevărul’(,,Coloana7XXIV0767X’’). Papirusul este în egală măsură materie şi spirit, viaţă şi timp; ,,Papirusul se hrăneşte cu proteina detaliilor,/Reînvie memoria …/particule de bambus copleşite de viaţă.’’(,,Papirusul.9X299VI’’). Palmyra reprezintă pentru ,,cel mai fericit rătăcitor/de pe pământ’’ un axis mundi, în jurul căruia gravitează toată povestea umanităţii. Istoria aceasta nu este o abstracţiune, o entitate imponderabilă, palimpsestele conservă memoria unui Timur sau Alexandru, a războaielor şi a gloriilor transformate toate în nisipul deşertului.

Trecutul şi prezentul rămân constant polii reflecţiilor, cu antiteza lor, care subliniază o viziune crepusculară legată de ,,moartea lumii magice în braţele civilizaţiei moderne’’: ,,Acum idealurile s-au evaporat într-un azil globalizat,/în care cerşesc urma unei lacrimi/în felul de-a mă întrista/cum am moştenit din părinţi’’. (,,Pangolinul.XVIX177X’’). Papirusurile sunt oglinda în care poeta priveşte ,,convulsiile timpului’’, un timp extras din cronologia devenirii, transformat în Idee; ,,Timpul a fost smuls/din unităţile de măsură’’ şi îşi ,,ordonează propria realitate’’/,,Grota.XIX2413X.’’). Monologul interior se schimbă pe alocuri în unul adresat, destinatar fiind Mozara, protagonistul romanului, mod subtil de a sugera că toate textele din această secţiune au oralitatea proprie unei conversaţii, că poeta are un interlocutor, că nu vorbeşte ,,în pustiu’’, ceea ce le conferă tensiune lirică, trăire. Poeta îşi înveşmântează confesiunea în formulări aforistice (ca şi în roman); ,,să rămân fiinţa/care glorifică secunda certitudunilor’’, ,,o zi de fericire un an de lacrimi cere’’, ,,gloria are vârsta unui fluture’. ,,,Adevărul trebuie deportat’’ (,,Discursul din pergamentul XXVI77X.’’). ,,Când plouă, aud cum se sparg valurile timpului’’(,,Vitruvius.IIIXVII2571X’’). Palimpsestul cumulează, în viziunea autoarei, funcţii multiple, fiindcă acela ce scrie despre Timp, se scrie pe sine, ajunge la miezul sacru al cuvintelor şi botezul lor îl face invulnerabil, ca pe Ahile; ,,Palimpsestul croit de mine/este o sinteză de fire şi noduri…/o orchestră de rugăciuni sacre…/Palimpsestul va deveni armura mea de cuvinte’’ (Palimpsestul.IIVI0027X’’).

Prezenţa celei de-a doua secţiuni în acest volum, ,,Jurnalul călătoriilor (ne)premeditate’’, este anticipată şi justificată de mesajul consemnat în ,,Palimpsestele din Palmyra’’; ,,Te afli între pasiunea căutării/şi dorinţa deplasării’’ (,,Grota.XIX2413X’’). Lirismul confesiv-reflexiv din prima parte se deghizează acum în ,,jurnal’’, înlocuind verticala diacronică din ,,Palimpseste’’ cu tablouri descriptive pe orizontala existenţei. Sunt aproape 50 de destinaţii de călătorie, pe un teritoriu uriaş, întins de la Atlantic până în Himalaya, ,,jurnalista’’ unind cele patru zări într-un veritabil atlas cultural. Stela Anghel nu este un turist care bifează satisfăcut obiectivele menţionate în ghiduri; ea este un călător, un spirit neliniştit şi curios care vede şi simte cu toată fiinţa sa, se caută pe sine şi se descoperă metamorfozată în nesfârşite închipuiri întâlnite în cale. Călătoria este înţeleasă, conform mottoului preluat din Adunis: ,,forma cea mai înaltă a poeziei,…un semn al eliberării, al independenţei, al refuzului frontierelor’’. Fiecare popas în spaţiile cutreierate prilejuieşte o întâlnire cu repere ale patrimoniului cultural universal, adevărate puncte cardinale pentru exploratorul însetat de cunoaştere. Locul văzut este un ,,semnificant’’, un palimpsest în care citeşte biografia unei personalităţi, conversează cu personaje din opere devenite etalon valoric, reconfigurează imaginea unei epoci, aude muzica, incantaţiile şamanilor, vede tablouri, cutreieră străzi,, ca nişte cristale, ’’în care se reflectă multiplicat Timpul şi Spaţiul, se contaminează de taina locurilor sacre din munţi în oglinda cărora se priveşte’’; ,,Oricând mă regăsesc în ea./Sunt eu însămi’’ (,,În Himalaya’’). Călătoarea are capacitatea de a se contopi în substanţa imaterială a locului, se lasă cuprinsă de ,,febra imaginativă’’ a ,,poveştilor inocente’’, percepe totul poetic, ca metafore ale universului înţeles blagian drept o ,,corolă de minuni’’.

Secţiunea a treia, ,,Secunda cât veacul. Cu prieteni’’, completează firesc ,,voiajul’’ prin cultura lumii, alcătuind un panopticum cu peste 90 de medalioane de scriitori, istorici, sociologi, autohtoni şi străini, ,,prieteni’’ în spirit cu autoarea. Nu sunt portrete în sens clasic, cel mai frecvent sunt pretext sau punct de plecare în eseuri laconice pe teme sugerate mai mult sau mai puţin de creaţiile autorului respectiv cine legiferează talentul, unde începe şi unde se sfârşeşte responsabilitatea scriitorului, în ce constă obiectivitatea istoricului, de unde forţa modelatoare a iubirii,cum recuperăm trecutul prin amintiri, ce impact magic au scrisorile la vremea adolescenţei, ce efect are muzica asupra fiinţei, totul fiind un ameţitor carusel de senzaţii şi de impresii lăsate de operele literare, istorice, muzicale, cinematografice. Iată doar un fragment din textul ,,Cu Haruki Murakami’’, edificator pentru tipul de discurs din această secţiune a cărţii:

,,El ajustează, scoate, taie, pileşte, lustruieşte,/şterge, transformă până când vine ziua/când dă lumii un unic exemplar./Suferinţa manuscriselor dispare ca prin minune./Acum, omul real şi eul narativ/se varsă în albia aceluiaşi râu necunoscut./Unul aprinde o lumină/pentru a putea stinge o alta’’. Un întreg tratat de estetică este aici condensat în ,,dulcele stil’’ al unui eseu liric, pentru ca în abordarea altei teme, autoarea să prefere paradoxul;,,Istoria este în mişcare,/nu este încremenită./Prezentul creează trecutul’’ (,,Cu Raymond Aron’’). Sentimentul înstrăinării, al al dezrădăcinării trăit de poetă o face solidară cu Niculaie Moromete; ,,Mă neliniştea sunetul trenului în gară,/simţeam că sunt un naufragiat/în singurătatea oraşului’’ (,,Cu Marin Preda’’). Ca şi în ipostaza de călător, Stela Anghel, ca cititor, se regăseşte pe sine, topeşte în eul său distanţele în timp şi în spaţiu, se ,,împrieteneşte’’cu marile spirite şi atunci este firesc să simtă ,,secunda cât veacul’’.

Livrescul de cea mai bună calitate dă unitate acestei cărţi, o face o construcţie omogenă, îi conferă combustie intelectuală, fără să-i afecteze dimensiunea lirică, emoţională. Realismului evanescent din roman îi corespunde aici un lirism încorporat în zarea eseului.

 

Stela Anghel – născută pe 24 iulie 1950, în comuna Radovanu (judeţul Călăraşi). Scriitoarea Stela Anghel a mai scris cărți didactice pentru capacitate și admiterea în învăţământul superior, a publicat articole pentru reviste de specialitate şi este autor de programe şcolare pentru gimnaziu în România şi în străinătate. Stela Anghel, care a primit titlul de ”Cetăţean European” din partea Institutului de Cultură Europeană din Franţa, este absolventă a Facultăţii de Filologie din Bucureşti (1975) şi a urmat cursuri postuniversitare la Strassbourg (Franţa) – 1995-1996 şi la Quebec (Canada) – 1999. Înainte de Revoluţia din 1989, a fost profesor de limba şi literatura română în comunele Ciocăneşti şi Ştefan Vodă – ambele din judeţul Calaraşi (1972–1977), apoi director al Şcolii Generale nr. 2 din Călăraşi (1977 – 1991), iar în perioada postdecembristă a ocupat funcţiile de inspector general adjunct (1991–1996), inspector general (1996–2001) în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi şi profesor-vizitator în instituţiile de învăţământ din Dep. Charente Maritime (Franţa). De asemenea, a fost membru în Consiliul Judeţean Călăraşi (1995–2000) şi preşedinte al Societăţii de Ştiinte Filologice din judeţul Călăraşi.

Opera:

  • Dezvoltarea vorbirii – Editura Accent, 1992
  • Culegere de texte literare pentru copii, volumul I – Proza (împreună cu Filofteia Grama, Laurentia Culea) – Editura Didactică și Pedagogică, 1994;
  • Culegere de texte literare pentru copii, volumul II – Poezie (împreună cu Filofteia Grama, Laurentia Culea) – Editura Didactică și Pedagogică, 1994;
  • Texte de limba română pentru Capacitatea 2002 – Editura Agora 2000;
  • Teste de limba română pentru Bacalaureat, Examenul de admitere în învățământul superior-elevii capabili de performanțe″ – Editura Agora, 2000;
  • Proteze pentru ingeri (roman), Editura Agora, 2000;
  • Texte de limba română pentru admiterea în învăţământul superior – Editura Agora, 2001;
  • Texte grilă de limba română – Editura Art Concept, 2001;
  • Glosar barbian-babilonian – Editura Agora, 2002;
  • Exerciții și texte literare pentru dezvoltarea vorbirii – Editura Accent, 2004;
  • Pregătire completă la limba și literatura română (sugestii pentru rezolvarea subiectelor pentru examene și concursuri) – Editura Bren, 2005;
  • Zapping pentru Nobel – Editura Arienta, 2013;
  • Vânătorii de stele (eseuri literare) – Editura Semne, 2014;
  • Mozara (roman) – Editura Agora, 2021;
  • Mirabile dictum (poezie) – Editura Neuma, 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.