…ei nu au Columnă.

Autor: Miron Scorobete

La piaţă

Noi suntem privilegiaţii care ne putem vedea părinţii de acum 2.000 de ani. Alte popoare care, ca şi noi, au strămoşi atestaţi din Antichitate, precum egiptenii, grecii, spaniolii, francezii, nu se bucură de un asemenea miracol. De ce?
În timpurile vechi, artele înfăţişau oamenii stilizaţi. Într-un şir de inşi, noi nu vedem individualităţi, persoane cu trăsături distincte, ci un unic individ multiplicat în zeci şi sute de exemplare, nu feţe umane ci măşti de o totală uniformitate. Aşa ni se prezintă sculpturile şi picturile asiro-babiloniene sau cele egiptene.
Grecii au inventat arta realistă. Şi totuşi, grecii de azi nu-şi pot vedea nici ei strămoşii pentru că funcţiona o restricţie severă: în artă nu puteau fi cuprinşi decât zeii şi eroii, nicidecum oamenii de rând. Or, grecii din zilele noastre din aceştia se trag, aceştia le sunt strămoşii, nu zeii şi nici eroii.

Au venit însă romanii şi au spart interdicţia. Romanii au făcut ceva uluitor: au preluat realismul de la greci dar nu l-au mai restricţionat doar pentru elita supranaturală ci i-au tratat cu el şi pe pământeni. Astfel că în arta lor, la romani dar numai la romani, exclusiv la romani, alături de capete încoronate şi de bărbaţi iluştri întâlnim ţărani cu boii înjugaţi la plug, vânzători în piaţa de verdeţuri, măcelari, brutari, pacienţi la medici generalişti, pacienţi la oculist, miri în momentul solemn al căsătoriei, pasionaţi de jocurile de noroc, copii jucându-se.
Numai la romani pentru că acest uriaş şuvoi de viaţă va seca din nou odată cu apusul lor şi nu-l vom mai întâlni în tot Evul Mediu până în Epoca Modernă când, la început timid, apoi mai impetuos, îşi va face din nou loc.
Iar norocul nostru a fost că în acest climat s-a creat Columna şi pe ea se manifestă acelaşi suflu viu, astfel că dacii apar plenar, cu luptătorii lor, dar şi cu bătrânii rămaşi la vetre, cu femeile ciorchine de copii, în braţe, pe cap, de mână, pe lângă ele trăgându-le de poale.

Privilegiul nostru pe care nu-l au nici egiptenii, nici grecii, nici spaniolii, nici francezii, pentru că ei nu au Columnă.
De ce privilegiu dispunem – să-ţi poţi arăta înaintaşii de acum două milenii – şi cât de stângaci suntem în a ni-l evidenţia!
În imagini, artă romană; ce nu aţi mai văzut decât la romani. Romanii au spart carapacea artei şi au revărsat viaţa în ea. Aşa am ajuns noi pe Columnă.

La măcelărie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *