De câte ori se apropie ziua de 31 august, gândul mă duce la anul 1989, când poporul nostru îndurerat şi obosit să trăiască cu cătuşele pe mână şi cu gura mereu astupată, a prins curaj şi a ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale să-şi ceară dreptul la limbă, istorie şi identitate naţională, victoria fiind atunci de partea noastră.
Însă acum, la aproape 33 de ani de la acele evenimente, am impresia că istoria trebuie întoarsă înapoi, în anul 1989, şi s-o luăm de la început, pentru că nu ştiu ce s-a întâmplat cu noi sau unde a dispărut curajul nostru, dar libertatea noastră pare să fie ameninţată din nou. Fiindcă cei cu creierul roşu n-au obosit nici acum să denatureze adevărul şi să ne convingă că ţara aceasta-i a lor, iar noi – nu suntem români, ci ruşi.
Şi-n timp ce ei atacă zi de zi demnitatea noastră naţională şi numele nostru de român, noi – parcă ne lăsăm învinşi, lăsându-i să ne sfâşie în continuare. Iar cel mai trist lucru este că şi unii dintre ai noştri, rătăciţi şi bulversaţi, nu vor să cunoască adevărul, dar se lasă manipulaţi de cei care ne urăsc şi tratează Republica Moldova ca pe-o ţară rusească.
Dar, domnilor, adevărul e numai unul singur, pe care l-a rostit şi Eminescu:
„Suntem români şi punctum!”
Limba noastră este limba română, istoria noastră e istoria română şi suntem un singur neam – Românesc.
Iar a nu cunoaşte în ce limbă vorbeşti e ca şi cum nu ai şti care este numele tău.
Aşa că, nu avem decât o singură datorie: să nu abandonăm lupta pentru identitatea noastră naţională, fiindcă dacă vom renunţa vreodată la ceea ce suntem, acest neam va muri, iar Dumnezeu nu ne va ierta niciodată!