Autor: Vasile Bănescu
Limba maternă este, desigur, „casa ființei” fiecăruia dintre noi. În care adăpostim tot ce avem mai de preț. În care ne rugăm. Ca orice casă, ea trebuie construită cu grijă, pe stâncă, nu pe nisip. Apoi trebuie îngrijită și, de jur împrejur, grădinărită. De preferință, cu pasiune pentru detalii. Ca să ne putem bucura deplin de ființarea noastră în ea, de atmosfera ospitalității acelui „acasă” după care tânjim (in)conștient mereu.
Când nu te simți confortabil în propria ta „casă”, e foarte probabil să nici nu ai una adevărată, ci doar să ți se pară că știi să vorbești sau să scrii. Dar chiar și așa, rămâne bucuria de a putea începe oricând să construiești o „casă” pentru ceea ce simți și dorești să împărtășești.
Și începi prin a citi cărți, acele cărți care te construiesc, care ridică în tine „citadela” de care toți avem nevoie pentru a fi ocrotiți. Și încet, din carte în carte, ajungem să urcăm până pe treapta de pe care putem admira tărâmul miraculos al propriei noastre limbi. Despre care, apoi, vom și putea povesti altora. Chiar dacă nu ne vor crede.
De ce e important să vorbim corect, mai ales când avem datoria să o facem în public?
„Esenţialul este să numeşti corect lucrurile. Dacă denumirile nu sînt corecte, cuvintele nu se mai potrivesc. Dacă cuvintele nu se mai potrivesc, treburile statului merg prost. Dacă treburile statului merg prost, nici riturile şi muzica nu mai pot înflori. Dacă riturile şi muzica nu mai pot înflori, judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte. Dacă judecăţile şi pedepsele încetează să mai fie drepte, poporul nu mai ştie cum trebuie să se poarte“. – Confucius