Clipa de poezie: Așer Negoi

Așer Negoi
Așer Negoi

 

ÎNTUNERICUL DIN MIN(T)E

Încerc să înțeleg ce se întâmplă

În mintea mea încețoșată, înnegurată,

În sinea ei aceasta doar contemplă

La ea însăși neagră, desfigurată.

 

Tentacule sinaptice se conectează

Creând trasee vagi de anxietate,

Iar conștientul simte, meditează,

Pășind spre apriga singurătate.

 

Roiuri întregi de angoase invadează

Subsolul minții, dedicat inconștienței;

Butoaie ferecate explodează

Sub presiunea dură a pestilenței.

 

Mâini moarte urcă trepte spre parter,

Râvnind spre ușa îngust întredeschisă,

Crezând c-o să găsească un partener,

Picioare să le ducă-n lumea imprecisă.

 

Dar lacătul a zăvorât chilia,

Angoasele rămân închise în casă;

Nervoase își etalează panoplia

Ce zăngăne metalic, zgomotoasă.

 

Mintea se apără c-o ultimă redută,

Luptând să se mențină conștientă,

Pentru o cauză demult pierdută

În înfruntarea aspră și inertă.

 

Tenebre au învăluit lăcașul

Unei minți șubrede și frământate

Ce-a plecat ochii și-a zărit imașul,

Ucisă încet de vechi, grele păcate.

 

Hai, deschide poarta, gându-mi mă-nconjoară,

Fiindu-mi otrăvit de grea cianură!

Lasă să plece angoasele afară,

Să mă elibereze de mălură.

 

E întuneric și nu văd ieșirea,

În zare nu se-observă nicio cale.

Oare asta îmi e a fi menirea,

Să zac într-o cumplită disperare?

 

Nu vreau să mai duc lupte cu gândirea,

Nu vreau să-mi umplu mintea cu regrete.

Vreau, simplu, să văd limpede omenirea

Fără să mi se pună pe ochi pete.

 

Aprinde farul ca să lumineze

Prin crăpătura ușii zgâriate;

Unghii murdare ce-au putut să întineze

Cu epitete în nuanțe variate.

 

Eliberează-mi gândul din adâncuri,

Distruge lanțurile ce mi-l leagă

De timpul ce stagnează în asfințituri,

Stând izolat de lumea asta întreagă.

 

Din nou mintea să-mi fie unitară:

Alături conștient – subconștient.

Traumele din ea vreau să dispară;

Perfectul nască-se din Imperfect!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.