Poemul zilei care trece
Dimineața
A venit cu același tramvai
Cu același Soare
Doar norii plini de somn
Se mișcă altfel decât ieri
Eternul bleu-turcoaz
Ochi de cer
Își căută loc să vadă
Fețele noastre
Odihnite în întuneric
Păianjenii
Grăbiți de lumină
Își părăsesc pânzele
Mileuri presărate cu rouă
Orchestra păsărilor
Alungă noaptea și acum
Sunt la ultimul acord
Pământul își spală fața
În potirele sfintelor liturghii
Iar liniștea matinală
E roasă de sunetul
Asfaltului șlefuit de mașini
Ziua de joi
Și-a legat strâns
Capul cu o basma
Să nu mai audă gălăgia
Existenței noastre
Văzduhul înghiți adânc
Odoare de cafea și tutun
Alții cinstesc noua zi
Cu anaforă și aghiasmă
Aici se adună îngeri
La sfatul bucuriei
Scuturandu-și penele
De impuritățile atmosferei
Prea mult CO2
Prea multă gălăgie
Prea multă grabă
De la ora 6 la ora 10
Timpul dimineții
O ia la galop
Strivește sub potcoave
Secundele și sferturile de ore
Încât chiar și orologiile
Obosesc mirate
Că nimeni nu are timp
Memento-mori
Apoi se potolesc toate
Pe la prânz
Când nu mai există umbre
Numai o moleșeală tainică
Și duhul de la miazăzi
Hrănit bine cu ciorbe
Sandwich-uri și alte
Repezeli gastronomice
Se trage la puiul de somn
La duhul trândăviei
Toți au ajuns unde se grăbeau
Toți au reușit ce au început
Acum la amiază
Nu mai contează
Cineva a deschis o carte
Și s-a regăsit
Cineva a deschis un telefon
Și s-a pierdut
Pe la chindii
Ziua începe să-și facă geamantanul
Noutățile sunt aceleași
Vechi încă de la Adam
Doar transmise altfel
Mai cu intonație
Cu școală
Smerită lumina
Se topește în jocul copiilor
Soarele își trage peste față
Vreo doi-trei nori
Și se face seară
Toți așteaptă amurgul
Pașii obosiți
Trăiesc fericirea drumului spre casă
Mințile mai coboară în inimi
Și mulțumită
Că printre toate astea
A mai fost astăzi
Și Dragoste
Și Milă
Și Frumos
Ziua de joi adoarme fericită
La sânul eternității