Zac, încep să mă gândesc la sensul meu, la cât de bărbat ar fi trebuit să fiu, la cât de copil sunt de fapt.
O șuviță de lumină a pătruns în casă. Zace și ea pe pardoseală, doar particulele de praf sunt mișcătoare ca-‘ntr-o imagine mărită a atomilor dănțuind în materia ta.
Of, carnea ta dulce și de mult uitată prin nu știu ce palme de necunoscut.
Mă rog sa te ajute Dumnezeu, să ai un viitor, să nu sfârșești naiv pierdută-n păcat.
E extrem de târziu și vreau să te caut, sa îți spun că te urăsc așa de bine încât simt că nu mai există altcineva pe pământ.
Spune-mi, cât de bărbat sunt de fapt și cât de copil sunt?