Autor: Victor Cobzac
40 de poezii, atâtea au încăput în 60 de pagini de carte. Poezie plină până la refuz, de erotismul sincerității. … Nu știu ce-mi place, / ce-mi aduce bucurii,/ care e actorul meu preferat, / care sunt hiturile verii 2022, / nu știu ce vreau de la viață, / n-am nici măcar reflexul / de a-mi pune aceste întrebări, / am din ce în ce mai puțini prieteni ă îmi pot da seama de ce) / și tot mai puțină încredere în mine, dar / speranța / că te voi întâlni vreodată și că ne vom plimba în trei … (tocmai aici nu vreau să deschid cărțile), …mă face să cred că / eu / am pentru ce trăi …
Autorul, din prima, pășește cu dreptul, un debut de cea mai înaltă calitate. O poezie pe care te poți concentra, o poezie, astăzi, atât de aproape de fiecare din noi … din data de 24 februarie / insomniile mele sunt legate de / frici – / frica de sirena ambulanței, / de zgomotul produs de troleibuzul 12 / la 5:00 dimineața, / teama că nu voi reuși să fug, / să-mi protejez copilul. / e iunie, / suntem în a 100-a zi / a războiului din Ucraina / și acum mai am insomnii, /dar nu din cauza iubirii. … (Insomnii) , atât de desculță și fără de țoale, atât de simetrică și de categorică … Îți scriu din 2022 / pentru a te anunța că / umbra noastră cea de toate zilele / a fost substituită cu moartea…, … Îți scriu ca să-ți spun că / nouă nu ne mai este / frică de moarte. /ea deja face parte din noi. … (Dragă Charles) încât te lasă dezarmat.
O poezie care dă răspuns la cele mai bolnăvicioase întrebări … Mașca era iapa / care ne purta ca gândul / prin livada de meri. …, … „Krasavița lui bunicu, hărnicuța”, / cuvinte pe care nu ni le-a zis niciodată nouă, / nepoților, / bănuiesc că nici bunicii. / În dimineața în care a murit Mașca, / bunicul a refuzat să mănânce / și nu a ieșit / toată ziua aceia din ocolul ei. … (Mașca) , o poezie cu nume de botez dorit de autor și venit pe neprins de veste, o poezie plina de intimitate … De când ne-am despărțit / se pare că te-ai născut a doua oară, / ți-ai pus papion la gât / și iești tot o sărbătoare, / un Dionis de Moldova, / un fel de Hopa Mitică / ce iese dintr-o crâșmă și intră în alta, .., … Dimineața însă, / când ți se face foarte rău, / bați la ușa mea și mă întrebi / „A mai rămas borș de aseară?” … (Borșul de aseară?”) cu ușa de la intrare crăpată ca să poți trage și cu ochiul și cu urechea.
Așa ceva se întâmplă zilnic și pretutindeni cu fiecare din noi doar că cineva nu știe să audă, cineva nu știe să vadă, cineva să simtă, cineva nu vrea să înțeleagă și cea mai mare parte nu știe cum. Maria Ivanov știe, poate și vrea! Pe lângă toate calitățile ei, mai are și harul de a atrage și de a aduna la un loc și mărgăritare și fire de nisip, își mai permite să pună pe umerii firavi de femeie poveri și să urce cu ele pe muche de cuțit. Poezii scrise cu pana înmuiată în picăturile de sânge scurse din rănile de care nu știe nimeni.
Maria știe să zâmbească și să plângă pe furiș … plâng până simt mânuțele calde / a lui Adi pe obrajii mei, / apoi / sărutul ei pe ochii mei plânși, / zicându-mi că ochii mei sunt prea frumoși / ca să plângă, / și pentru câteva ore / viața mea se umple de sens … (Chintesență).
Acest plâns pe furiș din poeziile ei o caracterizează și nu fiecare e în stare să-l audă, iar atunci când îl aude să-i întindă o mână, ea de fiecare dată ni le întinde pe amândouă și astă merită mai mult de cât are. Până mai ieri a avut un copil, de ieri are doi, pe al doilea îl cheamă Poezia, da-da, Poezia. Alexandra și Poezia.
Toată lumea prezentă la lansare așteaptă să vadă cum va fi a doua carte, la sigur cu mai multe foi, cu mai mult nerv, cu mai multă sinceritate, cu mai multă poezie care să doară plăcut și promițător. … Știi (Știți) senzația aia / când se rotesc copacii / în capul tău, / când / calci, dar nu simți / pământul, … (Iureș).
Cine știe, îl rog să citească și recitească acest volum de poezie, „Totul va fi bine” și să-mi spună și mie, de ce???, mai ales … când îți vine să-ți dai / pumni / în cap, în burtă, în piept, / mai ales în piept … Vă răspunde autorul: … ca să ți se oprească dracului respirația / când ai vrea să strigi … (Iureș). La cine? Căutați în pagina nr. 37. …Citeam poeziile Milei / și căutam extazul poetic, … (Citeam poeziile Milei). Eu l-am găsit, în poeziile Mariei Ivanov, trecând prin agoniile poetice prin care a trecut și ea și vreau să o liniștesc, totul va fi bine?!