Clipa de poezie: Claudiu Dumitrache

Mihai Claudiu Dumitrache, portret de Jose Hernandez, Guadalajara, Mexic, 2016

Gaze

Prin aceste straturi de gaze,
Am trecut prin diferite faze.
Şi am început să scriu pe copaci,
Morți ce vor putrezi în saci.

E destul de trist să ştiu,
Copacii se fac sicriu.
Iar unde mă botez viu,
Mă trec şi spre albăstriu.

Dacă ar fi existat Agartha,
Dacă s-ar fi schimbat  harta,
Atunci l-aş căuta pe Amor,
Să te-nţepe, să plecăm…

Nu mai vreau în homosferă,
Mă simt străin, mă simt hienă.
Vreau măcar un pic de vid,
Să mă bucur, să mă sting.

 

Chemare

Aud un glas astral demult,
Nu pot răspunde, parcă-s mut.
Aud un râu ducând spre nord,
Eu sunt în mare, nu ştiu să înot.

Aud o Pasăre măiastră,
Mă cheamă-n lumea împărătească.
Eu stau în patul de pământ,
Nu pot zbura şi mor curând.

Aud un tibetan cântând:
Corpul mi-e împietrit şi plâng.
Mai aud un glas senin:
Un arhanghel îmi dă vin.

Sunt aproape mort acum:
Miros tămâie şi mult fum.
Totuşi, mai aud ceva:
Ani lumină – vocea Ta.

 

Dansează-mă pe inelul lui Saturn

Dansează-mă pe inelul lui Saturn,
Plimbă-mă pe al mării drum,
Citeşte-mi poveşti cu ardoare
Şi cântă-mi ca într-o operă mare.

Vorbeşte-mi ca Iisus apostolilor
Şi răpeşte-mă ca ielele pădurilor.
Dezbracă-mă de tot ce-i rău,
Mântuieşte-mă cu trupul tău.

Însteleaza-mă pe cerul tău,
Desenează-mă în art nouveau,
Scrie-mi poezii ca Sylva,
Încoronează-mă cu iubirea ta.

 

Lalele

Epicurianul eu,
Prieten cu Dumnezeu,
Plin de gânduri cu enigmă,
Zic să scriu ce-mi stă pe limbă:

Toţi codicologii tac,
Că știinţa e un fleac.
Pe Buranus plâng doar câinii,
Gigasul l-au furat păgânii.

Jur că aș vrea să mă lipsesc,
Sufletul să slobozesc,
Sau să mă desprind puţin,
Să mă văd iubind, murind.

Stau la rând pentru magie,
Fac doi bani în pălărie,
Trandafirii-s pe manele,
Acum aș mirosi lalele.

 

Operă necunoscută

Ca pe un obiect de artă
Te-am perceput o perioadă.
M-ai inspirat la infinit,
Cum să regret că te-am iubit?

Ca-`ntr-o cădere de stea,
Idem ardea inima mea.
Căzută-n Polul Sud, s-a stins,
Rămânând un fir de vis.

Pe da Vinci de-l aveam,
Ne picta Frumos pe-un geam,
Rămânând opera-n toţi vecii,
Vrând-o slavii, ruşii, grecii?

Puteam să-ţi dăruiesc toţi macii,
Să-ţi fac covor din acacii,
Închinându-se toţi vracii,
Că Iubirea alungă dracii.

 

Alfa & Omega

În lumea mea

Au fost numai câțiva,

S-au bucurat

Sau întristat.

 

Cât a plâns pământul,

Am împletit cuvântul.

Mulți au murit,

Iarna s-a-nnegrit.

 

Unii ne-au mințit mult,

Alții ne-au iubit mult.

Cât vom mai cânta,

Ne vom lumina.

 

Unde-i marea?

Cer aflarea.

Cer să tac,

Cer să zac.

 

Iată, Dumnezeu

Crede-n orice „eu”,

S-audă chemarea,

Și să simtă Calea.

 

Pentru Adevăr,

Un fruct lepădăm;

Pentru Viața noastră,

Mărturisim la Masă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *