Clipa de poezie: „Adam e atât de singur…” (Claudiu Butnaru)

Claudiu Andrei Butnaru

Ninge

Ninge prin părul tău blond, ninge cu obraji rumeni, de gheață.
Apropie-te de mijlocul meu, certând brațele de moarte ce-l înhață,
căci numai tu în real exişti, ceartă-mă, c-am lăsat de-oparte tinerețea ta ornată-n şoapte.
Cu calm, operează-mi chipul şi subțiază-mi raza ochiului
până devine un fir de păr căprui, ca ochii privitori neîncetați, ai nimănui.
Prinde-n spinii brazilor ochii mei, să-mi vadă verde, prin lumile de alb, incerte.
Totul are un final, final sălbatic cu lupi urlând în nopțile de iarnă, cand sfinții, chiar ei înşişi se sălbăticesc.
Ninge prin părul tău blond, cum fluturi albi se dorm prin grâu, şi nu mi-e dor, mi-e drag…

 

Roşcat

Florile ning polen roşcat, ploi de cuvânt renasc,
distanțele se-apropie şi plouă la infinit spre alte lumi, unde nu există lut şi nici suflare.
Firul Ierbii e gigantic, iar mințile se-ntind ca nişte pietre,
aerul prinde aromă, o aromă uitată ce-mi aduce aminte de pântecul mamei mele.
Tu păşesti cu tălpi de aer, înger fără de aripi.
Evă, ruptă din osânda pieptului meu, plină de viață şi iubire.
Lutul sărută lut, îmbrățişări albe-n lumină.
Adam e atât de singur…

 

Relativ

Bec galben ca soarele în umbra lunii.
Sub acesta, ca şi cum nimic n-ar exista, două entități se creează,
disciplinându-se şi învățând din propriile lor greşeli.
Maturitatea nu ține cont de vârstă, nici copilăria în sine.
Sub acest bec galben, se trăieşte, relativ…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *