Fragment:
Mergeam de câteva ore bune prin ploaie spre Moldova, mai bine zis să vizitez Mănăstirile din nordul Moldovei. Obosit de drum și de sosea monotona, fară să-mi dau seama am ajuns în județul Vrancea. Ca prin vis, apare în fața noastră un soldat din Primul Război Mondial, în uniforma gri și cu moletiere. Ținea ațintită spre noi o pușcă mitraliera „LEWIS” model 1912 cu încărcător tambur, și începu să strige la noi cu o voce ce părea din alta lume:
„P’aicea nu se trece”! Soldatul avea barba și mustățile neîngrijite și văzând că noi nu ne oprim a tras pre noi o rafală de mitralieră. Curios că gloanțele nu ne-au atins și nici măcar n-au spart geamul. Șoferul meu, sub presiunea emoției și a fricii, în loc să oprească a accelerat, lovind în plin pe viteazul și vigilentul soldat. După ce trecem peste el, șoferul puse o frână bruscă. Imediat cum s-a oprit mașină, am coborât iute, să dăm o mână de ajutor. De necrezut, nu vedem nici tabla îndoită de la impact, nici urme de gloanțe sau de sânge! Fugim repede în spatele mașinii. Soldatul nicăieri! Privim sub mașină – nici urmă de soldat! Ne-am privit năuci. Șoferul, alb ca varul, nu se mai oprea din închinat. Unde a dispărut cadavrul? Timpul a trecut. După mulți ani, invitat la Alba Iulia, de sărbătoarea Marii Uniri, din mulțime se apropie un soldat cu o mitralieră „Lewis” pe umăr și mă îmbrățișează. Îl recunosc, uluit, pe soldatul de la Mărășești. Un coleg imortalizează foto aceasta îmbrățișare „Stigoniană” între un om viu și eroul mort!
„Strigonia imperialis”, de Mihai Șurubaru, editura Ideea Europeană, 2022