În spatele obiectivului de filmat, suprarealist și satiric, al Binkăi Zhelyazkova, prolifica regizoare bulgară – Savina Petkova
În august 1967, una dintre cele mai promițătoare regizoare bulgare, Binka Zhelyazkova, trebuia să prezinte la Festivalul Internațional de Film de la Veneția mult așteptata satiră „Balonul captiv”. Însă autoritățile socialiste bulgare au retras filmul din program în ultimul moment, alegând să plătească o amendă consistentă, în loc să o susțină pe incomoda, dar geniala regizoare.
Cu ocazia începerii celei de-a 78-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția, The Calvert Journal face o retrospectivă a primei femei-regizor de film din Bulgaria și a operei sale de o viață care a depășit linia partidului, abordând problema scindării dintre statul socialist și idealul comunist, așa cum este văzut și trăit prin intermediul protagoniștilor săi onești.
– O revoluționară (și o) regizoare
Binka Zhelyazkova s-a născut în Svilengrad, un oraș de frontieră din sudul Bulgariei, în 1923. Se mutase deja în capitala bulgară, Sofia, pentru a studia cinematografia în 1944, când Armata Roșie a intrat în țară, obligându-i pe partizanii comuniști să dea o lovitură de stat și să pună capăt regimului monarhic al Bulgariei.
Chiar dacă s-a alăturat Uniunii Tineretului Muncitoresc la vârsta de 16 ani, loialitatea puternică a Zhelyazkovei față de partidul comunist nu i-a asigurat o poziție favorabilă în cercurile cinematografiei bulgare. În timpul anilor de creație regizorală, între 1951 și 1982, Zhelyazkova trebuia să respecte regulile stabilite de o Cinematografie de Stat din ce în ce mai restrictivă. Pe măsură ce a fost dezamăgită de realitatea socialismului de stat, de birocrația sa multinivelată și, în special, de atitudinea restrictivă față de Arte, Zhelyazkova a folosit din ce în ce mai mult propria abordare formalistă a filmului, pentru a penetra estetica socialistă a vremii, pe care cenzura o impunea în cadrul filmelor sale. În momentul în care a lansat primul lungmetraj, „Viața curge încet…” (aka Partizanii) (1957), regizat împreună cu soțul ei, scenaristul Hristo Ganev, Zhelyazkova era considerată un ghimpe în coasta regimului.
„Viața curge încet…” spune povestea a doi tovarăși partizani care se despart ideologic după ce monarhia bulgară este răsturnată. În timp ce unul dintre ei profită de oportunismul politic, celălalt rămâne devotat idealului comunist și este dezgustat de cultul personalității, în plină expansiune, a noilor lideri socialiști bulgari.
Rezultatul a fost departe de prezentarea pitorescă a idealurilor socialiste cerută de directivele guvernului. Oficialii își doreau filme fără conflicte, în care relațiile erau învăluite în demnitate camaraderească și supunere supremă. Inutil să mai spunem că Zhelyazkova a fost mai degrabă interesată să exploreze îndoiala și vulnerabilitatea umană, prezentându-și protagonistele capricioase ca fiind singura rază de speranță pentru o generație fără noroc. Mai rău decât atât, filmul părea să fie de partea personajului care dezaproba actuala linie socialistă a guvernului bulgar. Ca urmare, filmul a fost atacat și cenzurat în mod sistematic. A fost prezentat publicului larg abia în 1988.
– De aproape: „Balonul captiv” (1967)
Cel mai cunoscut film al Zhelyazkovei, „Balonul captiv”, oferă propria alegorie a totalitarismului, camuflată într-un simbolism puternic. Intriga îi prezintă pe locuitorii unui sătuc care încearcă să îndepărteze un balon de baraj al armatei, care a rămas blocat deasupra teritoriului lor. Pe parcursul a douăsprezece ore, ei oscilează fără noimă de la o acțiune la alta, în timp ce balonul de deasupra lor îi supraveghează și le comentează de sus eforturile frenetice. Criticii bulgari de film au comparat stilul filmului cu realismul magic al lui Emir Kusturica sau cu narațiunea în cheie parabolică a lui François Truffaut. Rigoarea structurală a filmului se inspiră din Buñuel și din alte opere suprarealiste, în timp ce vocea omniprezentă a balonului anunță că timpul „oficial” va fi în curând modificat pentru a se potrivi cu „standardele europene” și că numai cocoșii vor fi „rasa pură”. Între timp, la sol, balonul întruchipează, în cele din urmă, fanteziile, dorințele și temerile sătenilor care nu se pot abține să nu-și proiecteze propriile idei despre supraveghere, control și libertate asupra uriașului balon. Unii încearcă fie să doboare balonul „intrus”, în timp ce alții îi admiră existența liberă pe cer.
Subiectul filmului nu este niciodată clar: în schimb, încrederea pacordată metaforelor politice se împletește cu figura în fundal a unei fete mute. Îmbrăcată în alb, tânăra își vede continuu negate drumurile spre libertate – în paralel cu balonul armatei, căruia i s-a confiscat, de asemenea, libertatea de mișcare. Zhelyazkova a avut nevoie de mai mult de cinci ani pentru a realiza „Balonul captiv”, parcurgând climatul politic, lipsa de finanțare și refuzurile repetate ca filmele sale să fie rulate, după realizarea celor două filme anterioare.
Însă, la premieră, „Balonul captiv” a fost prezentat doar câteva zile, înainte de oprirea proiecțiilor. Autoritățile nu au fost de acord cu modul în care sătenii din film erau prezentați, ca fiind „primitivi, din punct de vedere politic”. Se zvonește că un oficial de partid zelos a dus „Balonul captiv” la liderul comunist bulgar, Todor Jivkov, informându-l că un măgar din film era o imagine a conducătorului socialist însuși. Cunoscut ca un om irascibil, Jivkov ar fi emis un decret care a suprimat filmul. Bobinele au fost luate de la EXPO 67 de la Montreal, unde tocmai fuseseră achiziționate drepturile de distribuție pentru SUA și Europa de Vest. Filmul a fost retras de la cea de-a 28-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția. Între timp, în Bulgaria, organizațiile culturale au fost informate că Zhelyazkova și soțul ei erau disidenți și că operele lor erau nocive pentru mințile oamenilor. „Balonul captiv” a fost pus la index pentru următorii 22 de ani.
Cariera Binkăi Zhelyazkova a devenit incertă – dar, chiar dacă imaginea ei fusese compromisă, ea nu a încetat niciodată să facă filme, în ciuda numeroaselor dificultăți logistice pe care guvernul i le-a pus în cale. Când, în cele din urmă, a fost permisă premiera filmului „Balonul captiv” la Berlinala din 1989, Zhelyazkova a fost întrebată dacă, la fel ca mulți regizori din fostele țări socialiste, va continua cu un film despre perestroika. Ea a răspuns: „Am făcut deja filmul meu despre perestroika – acum 22 de ani.”
– Opera
În total, mai mult de jumătate dintre cele șapte lungmetraje ale Zhelyazkovei au fost interzise publicului din Bulgaria socialistă: „Viața curge încet…”, „Balonul captiv” și „Marea baie nocturnă” (1980), precum și două documentare, „Partea luminoasă și întunecată a lucrurilor” (1982) și „Cântec de leagăn” (1982), ambele despre femei care trăiesc în închisori de stat. Cu toate acestea, Zhelyazkova nu a încetat niciodată să realizeze atât lungmetraje, cât și filme de non-ficțiune, în ciuda piedicilor cu care s-a confruntat.
Abundând în personaje care sunt fie fugari adevărați, fie prizonieri ai sufletului, filmele Binkăi Zhelyazkova nu fac greșeala de a pune semnul egal între opresiunea de stat și chinul psihologic, ci mai degrabă deschid spațiu pentru ca ambele să coexiste și chiar să se contopească. Poziția ei fermă față de etica unirii pe linie de partid, în ciuda unui regim opresiv, este cea care exemplifică realitatea ambivalentă a socialismului de stat bulgar.
Din fericire, Zhelyazkova nu a fost niciodată complet ostracizată. În mod ciudat, în anii 1960, când condițiile sale de muncă erau blocate constant, Zhelyazkova a primit una dintre cele mai înalte distincții de onoare acordate de Republica Populară Bulgară, pentru contribuțiile sale în domeniul artei și culturii. Și, în ciuda obstacolelor din țară, Zhelyazkova a reușit totuși să primească recunoaștere pentru activitatea sa în străinătate. În 1961, filmul ei „Am fost tineri” a câștigat Marele Premiu la Festivalul de Film de la Moscova, succes în urma căruia Zhelyazkova a primit Ordinul Georgi Dimitrov în Bulgaria. Regizoarea a fost prima femeie regizor din Bulgaria care a participat la competiții precum Cannes: filmul său despre o închisoare de stat pentru femei, „Ultimul cuvânt”, a rulat pe Croisette în 1974. Revista de film Variety a descris filmul ca fiind „liric, inventiv, poetic”, felicitând-o pe regizoare pentru „flerul vizual echilibrat”. Șase ani mai târziu, Zhelyazkova avea să prezinte în premieră „Marea baie nocturnă” în competiția Un Certain Regard, fiind din nou lăudată de critici. Astfel de cineaști au reprezentat o șansă rară pentru regizoare, de a se întâlni cu colegii ei dincolo de Cortina de Fier, chiar dacă aceste întâlniri au fost într-adevăr o ocazie unică pentru ca filmele sale să fie văzute în afara sălii de cinema bulgare cenzurate de stat.
– Moștenirea
Cenzura în masă a însemnat, în cele din urmă, că filmele Zhelyazkovei au rămas în cea mai mare parte necunoscute pentru cercetătorii din domeniul cinematografiei. Elka Nikolova, o documentaristă bulgară stabilită în SUA, a realizat în 2007 o biografie intitulată „Binka: a spune o poveste despre tăcere”. În același an, Zhelyazkova și soțul ei, Hristo Ganev, au primit un premiu special, inaugurat de Ministerul Culturii, pentru contribuția adusă de cei doi cinematografiei bulgară. Cu toate acestea, filmele ei rămân greu de găsit și sunt rareori difuzate. Atât rolele de film care au supraviețuit, cât și copiile copiate digitale sunt în stare deplorabilă. În martie 2021, o copie remasterizată și restaurată digital a filmului „Balonul captiv” a fost, în sfârșit, difuzată pentru publicul bulgar. O versiune restaurată a filmului său din 1961, „Am fost tineri”, a fost prezentată publicului din Bologna în cadrul festivalului de film Cinema Ritrovato 2021. Zhelyazkova s-a stins din viață, la Sofia, în 2011.
Cinefilii, între timp, continuă să susțină filmele Binkăi Zhelyazkova. Antologia vizuală de 8 ore a lui Mark Cousins, „Femeile fac film”, se deschide cu o lectură atentă a unei scene din filmul „Am fost tineri” al Zhelyazkovei. Narat de vocea calmă a Tildei Swinton, documentarul o numește pe regizoare „aproape necunoscută” – dar și „extrem de imaginativă„. Această calitate a fost cea care a definit-o în cele din urmă pe Zhelyazkova: alimentată de un regim sovietic restrictiv care impunea limitări nesfârșite artiștilor, inventivitatea ei a fost cea care, în cele din urmă, a strălucit în lume.
FILMOGRAFIE:
1. Zhivotut si teche tiho… aka Viața curge încet… (1957)
2. A byahme mladi aka Am fost tineri (1961)
3. Privarzaniyat balon aka Balonul captiv (1967)
4. Poslednata duma aka Ultimul cuvânt (1973)
5. Baseynat aka Piscina (1977)
6. Golyamoto noshtno kapane aka Marea baie nocturnă (1980)
7. Noshtem po pokrivite aka Pe acoperișuri, noaptea (1988)
8. Lice i opuko aka Partea luminoasă și întunecată a lucrurilor (1990)
9. Nani-na aka Cântec de leagăn (1990)