Crâșma
Neaua, ca o brună-n noapte
În larg, trist cânta…
Comori roșii vibrau bizare,
Căci în somn totul se pierdea
Iar în crâșma din centru,
Tot orașul gol tresărea
Când strigoii se-ntindeau,
Și chefuiau în chiote
Vântul luneca-ncet și alb,
Dând draperiile din loc
Și-n casa de lângă,
Se uitau la nebunie
Era delir, şi în urmă nu mă uit…
****
Gând
Nu e de mirare
Că toată lumea-i veselă,
Este Crăciunul!
Doar eu stau afară
Pe banca cea neagră,
Încercând să număr fulgii grăbiți.
Înghețat, mă ridic și merg leneș pe stradă.
În odaia casei, la etajul doi,
Intru, și nimic…
Pe masă doar o farfurie goală
Și o cană de ceai rece ce mă aștepta.
Luând cana, rătăcit
Mă apropiai de geamul spart
Beând cu poftă pân’ la ultimul strop,
Și ce frig era în casă…
Mă așez în patul de arcuri
Iar timpul trecu dezgolit
Ceasul ticăia a miez de noapte,
Și eu iarăși eram singur!
****
Grea
Și se lasă-un ger cumplit
Peste case, oameni, inimi.
Totu-i trist, îmbrăcat în alb
Și nu-i sărbătoare!
E doar un urlet de foc sfâșietor
Cu durere-ai grea.
Mergem cu toții prin ceață,
Ceață grea obositoare,
O crudă melancolie.
Și se lasă ger cumplit
Peste case, oameni, inimi.
Foarte frumos, Bv să teti de ceea ce faci, îmi pare bine că îți place să scri poezii.
Multă sănătate și noroc în viață.