Dragi iubitori de lectură,
Frumoși prieteni ai cărții,
În contextul activității dedicate Zilei Naționale a Lecturii, aș dori să vă împărtășesc mai întâi din taina scrisului, ca mai apoi să ajungem la cea a lecturii.
Chestia asta cu scrisul e un mister, să știți. Cred că e un joc de-a cuvintele. E un dar de la Cel de Sus. Cuvintele sau talentul de a scrie este sigur un dar, că și mulțimea altor daruri. Un dar care-ți cere suflet, numaidecât efort și îți răpește nopți, desigur. De multe ori am menționat că sunt numai o unealtă în mâna atotputernică a Cuvântului suprem, a acestei Forțe divine, care poate direct, sau poate prin Îngerul păzitor îmi șoptește ce și cum să scriu. De multe ori mă gândesc și altfel, că a te ruga este echivalent cu a scrie. Mai recent, chiar ideea aceasta a intuit-o dna Doina Dabija, redactor-șef actual al ziarului Lit. și Arta într-o mică recenzie a celei de a doua ediție a cărții mele.
Relația asta cu cuvintele, cu scrisul este, cred, o viață a sufletului ales, care pentru a fi în lumea asta materială, reală, trebuie îmbrăcată în trăiri, în sensuri, în emoții, în cuvinte ca să ajungă până la cititor. Dar nu apărută așa într-o zi, ci încă din copilărie. Lecturile trebuie să devină pasiune, ca ele să te cioplească și să te inunde cu idei și cuvinte, cu metafore în maturitate. Ca oricare altul în locul meu, cred că miros a lecturi și nu poate fi altfel. Iată aici și răspuns la întrebarea pentru ce citim? Citiți, dragilor, în copilărie, semănați în inimile voastre cuvinte, care sigur peste ani vă vor face poate nu autori de cărți, dar veți ajunge să culegeți roadele culturii, a bunelor maniere, și nu în ultimul rând a omeniei!
Știm că la început a fost Cuvântul. Tot El va fi și la final. Pentru că prin Cuvânt a creat Dumnezeu lumea, tot print Cuvânt o va judeca. De ce atunci să ne despărțim, să ne îndepărtăm de El, de Cuvânt? Din păcate, în zilele de azi cartea, cuvântul scris, rămâne cumva în umbră. Se preferă alte tehnici performante care, spre regret folosite de copii abuziv și încorect, și chiar de multe ori de maturi, devin un rău modern pentru creierul uman, pentru inteligența copiilor, îndeosebi. Părinții sunt primii care pot face un copil încă de mic să înțeleagă farmecul cărților. Cum? Simplu prin exemplul propriu, prin lecturi permanente, prin lecturi zilnice. Apoi urmează grădinița, școala, societatea. Toți ar trebui să contribuie, dar acum, din păcate nici unii maturi nu mai citesc. Vizualul, ecranele au cucerit totul. Slavă Domnului că iată mai sunt proiecte educaționale, mai sunt lucrători din învâțământ, din cultură care luptă să readucă lectura în vizorul societății! Vă închipuiți dacă nu ar fi nici aceștia, ce s-ar întâmpla? Cred că ne-ar cuprinde bezna, războaiele, într-un cuvânt Apocalipsa. Avem, acum și mai mult, nevoie de unificarea tuturor forțelor posibile, și un efort considerabil pentru a schimba cursul lucrurilor.
Dar spun în scrierile mele: pentru toate este un medicament – dragostea. Aici îmi amintesc un interviu al Maestrului Nicolae Dabija, în care dumnealui vorbește despre o întâmplare petrecută la Mănăstrirea Saharna. Fiind pe acolo în vizită, întâlnește la poartă un preot-monah cunoscut care publica în Lit. și Arta poezii, și care cu sapa prășea într-o grădină cu flori, la care Dl. Academician vrând să facă pe seama lui o glumă îl întreabă: Ce scrii acolo, părinte cu sapa? La care părintele îi răspunde smerit – Scriu o rugăciune, frate Nicolae. Și conchide dl. Dabija – că tot ce facem în viața noastră să facem ca pe o rugăciune, cu multă dragoste, cu dedicație, cu credință. Eu cred că și lectura este o rugăciune, pe care trebuie să o umplem cu dragoste. Că toate acestea se revarsă doar de la Dumnezeu. Și atunci, când ești în permanentă legătură cu Divinitatea, prin rugăciune, vei răspândi dragoste, bunătate, blândețe, pace.
De aceea cred a venit titlul și insistența de a rămâne același Poteci spre ziua a șaptea. De ce Poteci? De ce anume ziua a șaptea? Simplu. Drumul pe care fiecare creștin îl parcurge spre Dumnezeu și felul în care îl parcurge, cum ajunge, faptele concrete pe care le întreprinde, faptele bune de milă, lecturile care îl duc spre aceasta ș.a. sunt foarte importante în relaţia noastră cu Dumnezeu, în relaţia noastră de relegare cu patria noastră eternă – Cerul, căci unele din acestea pot fi salvatoare. Ziua a șaptea – aici vorbesc de ziua pe care noi astăzi o considerăm a șaptea, ea fiind, de fapt, ziua întâi. Aceasta este ziua lui Dumnezeu, pe care trebuie să o sfinţim fiecare cum poate – unii mergem la biserică și ne întâlnim cu Hristos la Sfânta Liturghie și suntem fericiţi, alţii în această zi citesc ceva ziditor de suflet din Sfânta Scriptură sau din scrierile Sfinţilor Părinţi și alte scrieri bune, și toți facem pași siguri spre Cer.
Cartea aceasta vine să-i sprijine pe cei care vor să trăiască creștinește corect și poate, după lectura ei, unii vor începe să-și bătătorească, alţii să-și croiască calea, drumul, potecile spre Dumnezeu, spre Sfânta Lui Biserică, spre rugăciune, iar toate aceste poteci vor urca spre Cer, spre nemurire, spre viaţa veșnică, spre Acasă. Ideea de a o reîmbrăca în haine noi a venit tocmai pornind de la aceste idei, plus că cele 500 de exemplare de la prima ediție s-au epuizat foarte repede, așa cum zicea cineva Ca pâinea caldă. Noua ediție, ediția a doua revăzută și completată, este scoasă la editura Bestseller. Este accesibilă publicului larg. Se poate comanda online pe Bestseller.ro, Bestseller.md și în toate librăriile Bestseller, Librarius și Cărturești.
Doamne, ajută, să ne luminăm prin lecturi și să mirosim a cărți!