Ce știi tu, suflete, ce e iubirea?
Ce știi tu, suflete, ce e iubirea?
Când deschizi ușa și-o primești
de fiecare dată
Fără să te-ntrebi dacă-n sân ascunde fire de pelin sau flori de păpădie
Într-o zi, deasupra veșmintelor de lut, vor crește aceleași flori de păpădie
Într-alta, vor crește aceleași fire de pelin
Aceleași…
Ce știi tu, suflete, ce e iubirea?
N-așezi niciodata umbrele în fața ei
și n-aduci vântul s-o întoarcă,
O lași să-ți intre în piele,
să se-mpletească cu venele,
Să-ți curgă în sânge
Să-ți calce suflul
Să ți-l ia pe eu
până rămâi fără tine…
Ce știi tu, suflete, ce e iubirea?
***
Viața n-are dublură
Viața n-are dublură
Cum au cheile ușilor de la intrare
Nu există vreo formă brută pe care lăcătușul s-o prelucreze copiind după alta
Viața n-are nici plural într-un om
Doar în afara lui o mai găsești,
în alte făpturi, în alte vietăți.
Oare tu, omule, să fii lăcătușul propriei vieți?
Să pilești tu cu mintea ta forma ei?
Poate că da.
Poate că tu ești cel care trasează cu forța lui zigzagurile dintre cer și pământ,
liniile, cercurile, triunghiurile
Poate că tu ești…
Ia spune-mi, în momentul acesta,
se potrivește cheia? Se deschide ușa?
Dacă nu se deschide, te rog, nu renunța!
Mai pilește! Forma finală
se află în mâna ta.
***
2 covrigi
În ziua aceea
așteptam să iau 2 covrigi,
eram a treia la rând.
În fața mea, primii doi au cumparat altceva
El era tot acolo. Într-o margine. Aștepta
cu mâna întinsă la fiecare trecător.
-Ce vrei, cerșetorule?, strigau câte unii, suflând a gol
Nu mai știam dacă ăia 3 lei din ziua de ieri
I-am rătăcit în vreun alt buzunar sau i-am pierdut printre ore, tăceri
I-am găsit!
Poate că doi covrigi, uneori fac cât o zi
Poate c-o zi face cât un întreg dintr-un om
-Ia-i, suflete! E înnorat și e frig.
În cântecul ploii,
am știut că-n ziua aceea
Dumnezeu a mâncat 2 covrigi
