Poporul român are o tradiție în a avea preoți-poeți sfinți, care au scris rugăciuni-poezie sau poezii-rugăciune, începând, chiar, de la baladele și doinele populare, precum și colindele, care sunt adevărate ode, cu conotații biblice, adevărate Biblii populare, dacă vreți. Or, de cele mai multe ori poezia românească, cu precădere și cea din spațiul basarabean, ia forma unei rugăciuni. Din zorii existenţei sale, poporul nostru s-a născut în credinţa creştină, iar acest lucru se observă şi în sentimentul creştin autentic exprimat într-o formă populară extrem de largă. Literatura și arta, folclorul nostru, chiar, este unul creştin și influențat de creștinism, nu putem să negăm acest lucru. Or, școlile chiar, după cum bine știm, își i-au avântul de pe anvonul bisericii creștine. De cele mai multe ori, în versurile unor poeți ai nemului nostru descoperim un mesaj teologic de o intensă trăirea duhovnicească, fie că este exprimat explicit sau nu.
Întreaga cultură românească, chiar, fiind plină de simboluri ale moralei creştine. Or, în afara acestei morale, nu putem afirma că avem cultură. Ne-am iubit limba atât de mult, și ni-o iubim, bineînțeles, pentru că nu am avut acces la ea atâta timp cât am fost sub dominație străină, dar culmea, nu ne-am dat bătuți, dovadă sunt și acești oameni sfinți, îmi permit să-i numesc așa, care și-au sacrificat viața pe altarul iubirii de patrie, de limbă, de apropele, de Dumnezeu. Or, pe Dumnezeu îl găsești acolo unde îl cauți – în cuvânt, în poezie, în cîntec, în frumos. Omul lui Dumnezeu, părintele Alexe Mateevici, s-a răstignit pe crucea Golgotei lui de român patriot și adept al Marii Uniri, ce a avut un curaj confundat uneori cu Jertfa Supremă a Fiului lui Dumnezeu. A plămădit, dăruind neamului cea mai frumoasă odă închinată graiului românesc, poezia Limba noastră. Probabil capodopera operei sale literare a fost scrisă sub inspiraţie cerească, căci în versurile ei găsești expres bucuria de a fi român, de a vorbi românește. Deşi a apucat să aştearnă pe hârtie doar vreo 43 de poezii, pentru că s-a grăbit să stihuiască rime îngerilor, a rămas pentru noi toţi pildă de dăruire şi jertfă pentru tot ce este sfânt şi românesc.
Știm ca nimeni nu a mai scris o odă dedicată limbii române atât de frumoase și profunde decât el, și mai știm că suntem unul din puținele popoare, poate chiar unicul, care are ca imn, o oda dedicată limbii. Atât de mult a avut și are poporul acesta nevoie de cuvânt, că și-a înveșnicit graiul într-un imn. Iată-ne și pe noi toți, cei prezenți la eveniment, luminați la suflet, poate ne-am aprins torțile anume de la poeziile declamate de dvstră din creația acestui preot-poet. Ați reușit astăzi în cadrul acestui eveniment să luminați, demonstrând că suntem în același crez cu scriitorul, care afirma: trebuie să ştim că suntem români. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi. Să-i luminăm pe toţi cu lumină dreaptă…N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut.
Cu ușa inimii deschisă larg, am venit să primim lumina aprinsă de la fiecare dintre dvstră. Și vreu să știți că astfel de evenimente au o funcție unificatoare în comunitate, conectând membrii acesteia la o realitate sacră, superioară – poezia, care este trăită prin astfel de momente la nivel social cu inima deschisă, curățită prin catharsisul purificator al cuvântului rostit de către fiecare participant în parte într-un mod atât de autentic și frumos, demonstrând încă o dată că suntem în același crez cu poetul.
