Sergiu Cioiu: “Recitindu-l pe Nichita” – Ecouri

Se pare că a plăcut tuturor acest spectacol, ceva mai elitist, cu cele 11 elegii, atât în București, la T.D.R., cât și la Ploiești, Teatrul Toma Caragiu, IN MEMORIAM NICHITA STĂNESCU, ca să fie reluat și să se bucure de încă o sală plină de iubitori ai artei poetice a marelui poet, ca și de cei care sunt sensibili la arta spectacolului, în care poezia dialoghează cu muzica.

Au scris: Florin Zamfirescu, Theodor Răpan, Călin Anastasiu și Ion Lazu, cărora le mulțumesc, cu adâncă plecăciune!

                                                                                                                                                                   Sergiu Cioiu

 

Foto: ValentinU

****

Pe 31 martie, anul acesta, s-au împlinit nouăzeci de ani de când s-a născut, la Ploiești, Nichita Stănescu..

După Eminescu, Nichita ne-a dăruit o limbă română mai limpede, mai nuanțată și mai profundă și mai… trimbulindă!

Nichita a transformat limba română într-o rugăciune laică de cea mai înaltă expresie.

Prin limba română, Nichita ne-a învățat să ne adresăm zeilor… Nichita Stănescu a trăit printre noi până acum patruzeci de ani… După acești patruzeci de ani, actorul și cântărețul Sergiu Cioiu s-a încumetat să ni-l readucă pe Nichita Cel Viu.

Aseară, la Teatrul Dramaturgilor din București, într-o îmbulzeală care dovedește iarăși interesul pentru Nichita, minunatul Sergiu Cioiu ne-a oferit un exemplu extrem de rar al spectacolului perfect.

Alături de o vioară – spirit, ca un Puck subtil și fascinant, mânuită de acest imberb și fermecător Sabin Penea, venit anume din Germania, unde este deja o mare personalitate muzicală, Sergiu s-a aventurat pentru noi în tărâmurile inefabile ale celor “11 elegii”, de unde ne-a îmbătat cu profunzimea, cu sensibilitatea, și cu inefabilul, nealterate de vârstă.

Sergiu Cioiu ne-a întors înspre “ceea ce este numai al nostru”, cum a spus odată, în treacăt, un spirit în timp ce se îndepărta de lume…

Spectacolul poate fi numit “o clipă de magie”, pentru că toate cele petrecute pe scenă se pot numi magie care a durat parcă doar o clipă.

Nichita, nu numai că a fost în sală, dar a participat plenar la eveniment, a recitat alături de Sergiu, a suferit și s-a bucurat.

Personal, mă temeam de jocuri de lumini – nu au existat, mă temeam de artificii regizorale pentru a fascina ochiul. Nu au fost. Iarăși, mă temeam de explozii actoricești, făcute din dorința de a impresiona, nu s-a petrecut așa ceva.

A fost doar un miracol inexplicabil, asemănător unei ședințe de spiritism reușită. A fost doar o întâlnire cu marele Nichita, mijlocită de un vrăjitor împătimit numit Sergiu Cioiu. A fost o minune, a fost un dar, un cadou, o evadare din acest cotidian nevropat și o odihnă pe plaja spiritului, al cărei stăpân definitiv este Nichita Stănescu al nostru, al tuturor… Nichita, cel care “leagă veșnic marea de țărmuri”…

Am părăsit sala de spectacol mult mai bogat și, desigur, mai tânăr cu o jumătate de secol… Consemnez degrabă, ca să nu se piardă nimic! Mulțumesc!

P.S. în sală – Sorin Dumitrescu și Eugen Obreja, Ioana Crăciunescu, Maria Bokor, Constantin Vaeni, Cazimir Ionescu, Ion Lazu, Leni Dacian, Marina Spalas, Octavian Ursulescu, Jeanine Stavarache, Ștefan Velniciuc, Domnica Țundrea, Teo Răpan, Olivia Sima, Marian Stere, Vlad Leu, Ion Corbu, foarte mulți alții și… cu voia dumneavoastră​​​​​​… Florin Zamfirescu.

 

 

 

 

 

 

****

Un gând bun și felicitări la scenă deschisă… Totul a fost superbissim… La un nivel greu de egalat…

Fii ferice precum și noi suntem că eșți!… Ai făcut un lucru măreţ! Cinste Ţie, bătrâne lup de mare! Te pup pe inima! Theo… De-ai ști cât de mic m-am simţit reintrând în spiritul genial al lui Nichita… Dumnezeule… mare! Sunt sigur că El, Nichita, de acolo, ne privea și zâmbea cum numai el o făcea… neînțelegându-l… Ca el… nimeni! Tine minte! Pe asemenea cărare nu mai e voie să umbăm noi, aceștia, muritorii… Mulțumesc cu inima, în sărbătoare!

N.B. De dragul Lui, azi am terminat de smuls… vol. V. RIME ÎN ALB ŞI NEGRU… Imediat intru în producție… Sper… Să fac rost de parale… Greu… Din ce în ce mai greu… Şi şurubul se strânge mereu, mereu… mereu… Noapte bună! Încă o dată… alese mulţumiri! Doamna Maria a fost la mare înălţime! O sărut pe inimă! O Mare Doamnă! Punct!

Iar acest SABIN PENEA… un companion de Nota 10… Merită și el o mai mare vizibilitate publică! Oricum, voi doi, în pereche, ați fost făcuți unul pentru celălalt… de dragul Artei Înalte! Bravo! Bine l-ai găsit… Cine ți-a dat ideea a fost… genial!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

*****

Dragă Sergiu,

Așa cum probabil știi, noi, oamenii obișnuiți nu înțelegem multe lucruri. E o slăbiciune a minților noastre mai mult sau mai puțin înguste. Sau poate e vorba despre minuni, și minunile sunt îndeobște greu de înțeles pentru oameni. De pildă, eu nu pot să înțeleg – între altele, dar acestea sunt cele mai importante – teoria lărgită a relativității a lui Einstein, Sagrada Familia a lui Gaudí și elegiile lui Nichita Stănescu. Mai exact, nu pot înțeleg cum aceste creații, atât de complexe, surprinzătoare și cu nimic asemănătoare, au putut fi zămislite în mințile celor trei, altminteri semeni de-ai noștri !!! Și când nu înțelegi ceva, nu-ți rămâne altceva de făcut decât să te minunezi.

Îți mulțumesc pentru ocazia de a ne minuna, încă odată, de elegiile marelui poet, altfel decât la modul abstract al simplei lecturi, anume așa cum le-a înțeles mintea și așa cum le-a simțit sufletul altui om.

 

 

 

 

 

 

 

 

****

Actorul SERGIU CIOIU, un fenomen al scenei românești actuale.

Ieri spre seară, la sala de la etajul III a Muzeului Literaturii Române din Calea Griviței 64 a avut loc un recital extraordinar al actorului de-acum octogenar SERGIU CIOIU, anume NICHITA STĂNESCU, Cele 11 elegii.

Sala arhiplină, practic s-au adus scaune în plus, un rând de scaune chiar pe scenă… Admiratori ai inegalabilului poet Nichita Stănescu, cel care ar fi împlinit pe 31 martie vârsta de 90 de ani! (Plecat dintre noi acum exact 4 decenii – ceea ce ar fi putut să-l ascundă în uitarea generală, când de fapt lucrurile stau exact invers! Adică poetul Nichita Stănescu se singularizează printre atâția confrați care și-au încercat norocul în literele românești. Iar la drept vorbind, Nichita Stănescu nici nu mai aparține anilor 60-80, ci se aliniază poeților de mare calibru ai literaturii noastre: Alecsandri, Eminescu, Coșbuc, Macedonski, Arghezi, Bacovia, Barbu, Blaga…

Mulți cunoscuți de-ai noștri, eu plasat în spatele poetului Theodor Răpan (poet de primă linie, dar și ins foarte-foarte bine clădit, eu fiind nevoit să stau numai într-o rână, cum se spune pe la noi, ca să pot vedea actorii, ecranul din fundal, pe care apăreau imagini de un magnetism fără egal… În stânga mea, soții Stanciu-Păsărin, amabili, coparticipativi. I-am rugat să facă și din partea mea câteva fotografii, căci grăbit, neatent, octogenar eu însumi, am plecat pentru prima dată de acasă fără instrumentele fotografului… Plecasem de acasă redus la jumătate, gândeam cu amărăciune…

Un recital la superlativul absolut, cum n-am mai văzut de ani și ani, de decenii poate, iar impresia de moment era că o asemenea prestație artistică n-am mai văzut niciodată, niciodată, oricât îmi scrutam amintirile. Auzeam un vers și mi-l reaminteam instantaneu – și mi-am dat seama că, de fapt, cunosc Cele 11 elegii pe dinafară, de la titlurile atât de expresive și până la ultima silabă. Acompaniat la vioară de foarte sensibilul și creativul SABIN PENEA, care l-a mai acompaniat pe Sergiu Cioiu și în alte recitaluri: Eminescu, Shakespeare, Nichita… Un duo fericit, fericit. Printre atâția mari artiști, dominați de propria personalitate, deci de superb individualism, prea rar se adună vreo pereche de actori-frați, mai uniți decât o familie. Acum exprimarea privind ”scena românească actuală” mi se vădește ca imprecisă, căci îmi dau seama că am participat la recitalurile și spectacolele lui Sergiu Cioiu încă de pe la începutul carierei Dumisale, deci din anii șaizeci!!! Sunt cu alte cuvine martorul fericit al unei cariere artistice de șase decenii !!! Cunoscându-l așa de temeinic pe actor și cunoscând textele pe care le interpretează, nu va mira pe nimeni cât sunt de implicat în aceste abordări actoricești, ceea ce nici rudenia nu poate face, cum nu o poate face nici prietenia, reușește să o facă ardoarea iubirii noastre pentru poezia românească.

Și așa vom merge mai departe, fie cât mai luminoasă călătoria noastră !